RETROSPECTIVĂ/ În 2012 – licitaţiile de artă, de la premieră la premieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-in-2012-licitatiile-de-arta-de-la-premiera-la-premiera/

Anul 2012 a înregistrat o serie de premiere în licitaţiile de artă organizate în România, între acestea numărându-se punerea în vânzare a unor lucrări semnate de Constantin Brâncuşi, a unui monopost de Formula 1, prima casă solară românească şi obiecte aparţinând unor actori români. Prima premieră din acest an pe piaţa românească de artă a […]

Un articol de Andrada Văsii|26 decembrie 2012

Anul 2012 a înregistrat o serie de premiere în licitaţiile de artă organizate în România, între acestea numărându-se punerea în vânzare a unor lucrări semnate de Constantin Brâncuşi, a unui monopost de Formula 1, prima casă solară românească şi obiecte aparţinând unor actori români.

Prima premieră din acest an pe piaţa românească de artă a fost cumpărarea a două lucrări realizate de Constantin Brâncuşi – unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români din întreaga lume. „Pupăza cu moţ” şi „Peile roşi” au fost adjudecate, în ianuarie, la 10.000 de euro, respectiv la 2.000 de euro.

Desenul „Pupăza cu moţ” (peniţă pe hârtie) a fost scos la vânzare de un colecţionar privat din Bucureşti, care l-a achiziţionat în trecut de la o licitaţie a casei Christie’s. Lucrarea, cumpărată la 10.000 de euro, reprezintă un proiect de ilustraţie pentru volumul de poeme „Plante şi animale”, publicat la Paris, în 1929, de Ilarie Voronca, un scriitor care făcea parte din cercul de prieteni ai artistului.

Cea de a doua lucrare de Brâncuşi – „Peile roşi” -, care a fost cumpărată la 2.000 de euro, este o fotografie-obiect artistic, datată 1906. Imaginea de pe faţa cărţii poştale „Peile roşi” este una dintre sculpturile distruse de artist în 1907, într-un acces de răzvrătire faţă de ceea ce crease în perioada impresionismului la care Brâncuşi aderase ca elev al lui Auguste Rodin. Astfel, cartea poştală trimisă prietenului Gheorghian-Popescu este unicul document rămas care prezintă una dintre operele dispărute. Fotografia a fost reprodusă cu ocazia Centenarului Brâncuşi din 1976, în România Literară, şi provine din colecţia privată bucureşteană Călin Eftimie.

Prezenţa lui Constantin Brâncuşi pe piaţa românească de licitaţii publice reprezintă un eveniment unic.

O licitaţie inedită a fost şi cea în care au fost aduse în atenţia colecţionarilor obiecte personale ale unor actori români cunoscuţi şi o serie de piese de recuzită din filme şi piese de teatru de succes.

La această sesiune colecţionarii au putut achiziţiona, printre altele, pipa şi bastonul lui Geo Saizescu din filmul „Eu, tu şi Ovidiu”, din 1977, un papion ce a aparţinut lui Radu Beligan cu autograful maestrului, fotografii inedite cu Mircea Albulescu, autografiate, o pereche de ochelari ai lui Horaţiu Mălăele, portretul lui Toma Caragiu sculptat de Geta Gheorghiţă-Caragiu, celebra rochie din dantelă purtată de Alexandru Arşinel în emisiunile de revistă de la TVR, smokingul purtat de Victor Rebenciuc în 1965 la Cannes la premiera filmului „Pădurea spânzuraţilor”, în regia lui Liviu Ciulei, un tâlv cu autografele actorilor Teatrului Nottara, printre care regretatul Emil Hossu.

Cel mai bine vândut lot la această licitaţie a fost o brăţară din aur şi argint cu diamante, rubine şi smaralde ce a aparţinut actriţei Maia Morgenstern, care a fost adjudecată la suma de 500 de euro.

În august, monopostul de Formula 1 Ferrari F399, condus de Michael Schumacher în sezonul competiţional 1999, a fost adjudecat la preţul de 177.000 de euro.

Printre maşinile cumpărate la licitaţia dedicată maşinilor de colecţie sport s-au mai numărat un Mercedes 300 Cabrio – „Adenauer” – din 1953, la 140.000 de euro, un Ferrari 599 GTB Fiorano ediţie specială Carbon Kit din 2009, la 131.000 de euro, un Mercedes 190SL din 1959 şi un Mercedes 250SE din 1966, fiecare la 70.000 de euro, un Lincoln Continental din 1947, la 42.000 de euro, Jeep-ul Willys din 1948 dotat cu remorcă mitralieră MB-T şi mitralieră tip M2, la 16.100 de euro.

Şi fosta maşină oficială a regelui Mihai I – un BMW 760Li – a fost vândută, la preţul de 20.000 de euro.

O altă licitaţie a oferit posibilitatea colecţionarilor de artă să adjudece permisul de conducere al principesei Maria, din 1904. Documentul a fost cumpărat la preţul de 5.000 de euro.

Într-o altă sesiune, a fost pusă în vânzare Prispa – prima casă solară 100% românească. Estimată la 50.000 de euro, Prispa nu a stârnit, însă, interesul posibililor cumpărători.

Între premiere s-au numărat şi licitaţiile realizate în duplex, cel mai important eveniment fiind cel organizat la Bucureşti şi Monaco.

În ceea ce priveşte lucrările de artă, cel mai bine vândut tablou în 2012 a fost „Ciobănaş cu turma de oi” de Nicolae Grigorescu, adjudecat la 195.000 de euro.

La preţuri ridicate au fost cumpărate şi tablourile „Trei fraţi” de Nicolae Tonitza, la 170.000 de euro, „Întoarcerea de la târg” de Grigorescu, la 165.000 de euro, „Nud cu spatele” şi „Catrina” pictate tot de Tonitza, la 140.000 de euro, respectiv 142.000 de euro.

Sursa: Agerpres

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.