Retrospectiva Paul Călinescu la Cinemateca Eforie
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-paul-calinescu-la-cinemateca-eforie/

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare şi de promovare critică a cinematografiei româneşti, în parteneriat cu Arhiva Naţională de Filme şi cu Cinemateca Română.

Un articol de Liliana Matei|24 mai 2021

Proiectul își propune să readucă în atenția publicului cinefil filme românești din toate timpurile, grupate în programe distincte și prezentate de specialiști și de studenți din cadrul UNATC „I.L. Caragiale” din București, precum și din alte instituții de învățământ superior sau din afara acestora. În următorii ani vor fi organizate astfel diverse programe și retrospective, de multe ori cu filme greu disponibile și, deci, foarte rar văzute, în speranța lărgirii cunoașterii cu privire la istoria filmului românesc, dar și din nevoia de a readuce în atenția publicului contemporan filme și personalități artistice, neglijate, în mod inexplicabil, în ultimele decenii.

Primul program al acestui amplu proiect îi este dedicat lui Paul Călinescu, unul dintre pionierii cinematografiei din România. Timp de patru săptămâni, în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 11, vor fi proiectate la Cinemateca Eforie toate filmele sale de ficțiune și o parte consistentă a documentarelor.

Proiectul „Arhiva Activă” a fost inițiat în anul 2020 de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființare. Primul program cu filme studențești digitalizare și remasterizate în cadrul acestuia, cuprinzând nouă scurtmetraje scurte din perioada 1966-1971, au fost prezentate în premieră la TIFF, în vara anului trecut, fiind apoi proiectate în București și urcate pe o platformă special dedicată pe site-ul www.unatc.ro. În afara revizuirii, în următorii ani, a întregii arhive de filme studențești pe suport de 16 și 35mm, cuprinzând aproximativ 2000 de titluri, proiectul își propune să identifice, să digitalizeze și să accesibilizeze mai multe tipuri de materiale de arhivă – fotografii, schițe de scenografie, lucrări de licență sau disertații, precum și documente administrative care reflectă evoluția pedagogică în domeniile artelor spectacolului și ale cinematografiei. De asemenea, prin programe precum Retrospectiva Paul Călinescu, desfășurate în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme sau cu alte instituții, își propune să contribuie la înțelegerea complexă și actualizată nu doar a istoriei UNATC, ci și a modurilor în care s-au constituit pe plan național multe dintre canoanele artistice și la promovarea unei viziuni critice și argumentate cu privire la fenomene specifice domeniilor artelor spectacolului și cinematografiei.

Născut la Galați în 1902, Paul Călinescu este angajat în 1934 ca funcționar în Ministerul de Finanțe și în paralel produce, regizează, filmează și montează în regim de cine-amator o serie de filme documentare pe 9,5 mm, pe care le proiectează împreună cu alți autodidacți entuziaști la berăria „Elveția” de pe strada Câmpineanu. Pasiunea pentru film, conjugată cu poziția sa profesională, îl determină să se implice activ în procesul de organizare a activității cinematografice a Oficiului Național de Turism (O.N.T.), înființat în 1936. Cele patru scurtmetraje de amator realizate de el servesc în acest demers ca demonstrații practice în favoarea utilității unei producții de film instituționalizate.

Numit în funcția de Șef al Serviciului Cinematografic al O.N.T., Călinescu este important în ceea ce privește consecvența apariției jurnalului de actualități, unde funcționează pe post de regizor, operator și monteur pentru subiectele de jurnal produse de O.N.T. și mai târziu de Oficiul Național al Cinematografiei. Dincolo de contribuția sa efectivă în realizarea jurnalelor de știri sau în inițierea unor cicluri de grupaje tematice pentru cinemagazin, precum culegerea „Români, cunoașteți-vă țara!” sau seria „Apărarea noastră” (din 1940), el este responsabil de organizarea globală a producției și a post-producției studioului, de aspectele administrative privind dezvoltarea instituțională a cinematografiei, și nu în ultimul rând de formarea de noi cadre profesioniste.

În anul 1936, în cadrul acordului de colaborare cu firma germană Tobis Klangfilm co-regizează, alături de Kurt Wesse o serie de trei scurtmetraje despre România („București, orașul contrastelor”, „Colțuri din România” și „Generația de mâine”), printre primele producții de film documentar ale O.N.T. și primele filme sonore ale lui Călinescu, care sunt distribuite de partenerul german în mai multe țări din Europa.

De numele său se leagă, în 1939, primul premiu important al cinematografiei române la nivel internațional, pentru documentarul „Țara Moților”, la Festivalul de la Veneția, urmat de un al doilea premiu la același festival, în 1941, pentru documentarul său de montaj „România în lupta contra bolșevismului”. În timpul războiului, aflat în funcția de Director Tehnic al ONC, Paul Călinescu realizează mai multe documentare de propagandă („Pagini din războiul nostru sfânt”, „Uzinele românești făuresc armele victoriei”), dar și filme turistice („Schi în Munții Făgăraș”, „Culesul viilor în România”), industriale sau de reclamă („Uzinele Malaxa”, „Atențiune, fragil!”).

În 1946 debutează ca regizor de ficțiune cu scurtmetrajul „Floarea reginei”, care este proiectat în premieră la Festivalul de la Cannes, și continuă să realizeze filme documentare angajate politic pentru noul regim („Agnita-Botorca”, „România pe drumul democrației populare”). În 1949, Călinescu semnează regia primului film de lungmetraj de ficțiune al cinematografiei de stat socialiste, „Răsună Valea”, cu care obține în anul următor Diploma de onoare la Festivalul de la Karlovy Vary. Între 1950 și 1952 este profesor de montaj la Facultatea de regie de film a Institutului de Artă Cinematografică din București și autorul primului documentar color produs de studioul Sahia, „Toamna în Deltă”. Până în 1964 mai regizează 4 lungmetraje de ficțiune, unele dintre ele mari succese comerciale, incluzând una dintre primele comedii ale noului regim, „Pe răspunderea mea” (1956) și trei adaptări cinematografice după autori români importanți, „Desfășurarea” (1954), după Marin Preda, „Porto Franco” (1961), după Jean Bart, și „Titanic Vals” (1964), după Tudor Mușatescu. Călinescu rămâne, de asemenea, implicat în administrația cinematografică, ca membru în consiliul Studioului Cinematografic București și, alături de Jean Georgescu, ca artizan al viitoarei Asociații a cineaștilor din România (ACIN).

Programul Retrospectivei „Paul Călinescu” la Cinemateca Eforie

Sâmbătă 29 mai

ora 11

Pe răspunderea mea (1956)

Duminică 30 mai

ora 11

Răsună valea (1949) /

Agnita Botorca (1947)

Sâmbătă 5 iunie

ora 11

Scurtmetrajele lui Paul Călinescu

Cum se face un reportaj cinematografic (1940) / Floarea reginei (1946) / Toamna în deltă (1951) / La un punct de agitație (1952)

Duminică 6 iunie

ora 11

Desfășurarea (1954)

Sâmbătă 12 iunie

ora 11

Program cu documentare de Paul Călinescu (partea 1)*

Țara Moților (1939) / 10 mai 1939 (1939) / Uzinele Malaxa (1940) / Colțuri din România (1936) / Pagini din războiul nostru sfânt (1942) / Atențiune, fragil! (1944)

Duminică 13 iunie

ora 11

Program cu documentare de Paul Călinescu (partea 2)*

Expoziția-târg a industriei românești (1934) / București, orașul contrastelor (1936) / Generația de mâine (1936) / Paradisul Cisnădioarei (1938) / Împrumutul de aur (1945) / România pe drumul democrației populare (1948)

Programele au fost realizate în cadrul Cineclubului OWR, fiind prezentate până acum exclusiv online în martie-aprilie 2021

Sâmbătă 26 iunie

ora 11

Porto Franco (1961)

Duminică 27 iunie

ora 11

Titanic Vals (1964)

Biletele pot fi achiziționate pe platforma Eventbook, sau la casa de bilete a Cinematecii Eforie. Prețurile sunt: 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru studenți și pensionari.

Proiectul e coordonat de Andrei Rus, Ana Szel, Gabriela Filippi, din partea UNATC „I. L. Caragiale” și de către Ana Ivan, Ruxandra Fulger și Bogdan Movileanu din partea Arhivei Naționale de Filme – Cinemateca Română.

Programul e parțial finanțat în cadrul unui program FDI pentru internaționalizare coordonat de prorectorul Alex Sterian.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.