Revedere după 20 de ani: Ultima generaţie de actori români “aleşi pe sprânceană”
https://www.ziarulmetropolis.ro/revedere-dupa-20-de-ani-ultima-generatie-de-actori-romani-alesi-pe-spranceana/

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

Un articol de |25 Septembrie 2012

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei.

Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la absolvire a promoţiei 1992 a catedrei de Arta Actorului – grupele profesorilor Florin Zamfirescu – Doru Ana – Nae Caranfil şi Olga Tudorache – Adrian Pintea – Marcel Iureş.

 

Deşi, aşa cum au mărturisit, mulţi dintre ei se revăd destul de des pe scenă sau cu alte ocazii, evenimentul care i-a reunit a creat emoţii puternice pentru fiecare dintre ei. Profesorii prezenţi au fost Florin Zamfirescu, Victor Rebengiuc, Doru Ana, Nae Caranfil şi Ion Cojar, dar şi rectorul UNATC, Laurenţiu Damian.

Starea de sănătate precară nu i-a permis doamnei Olga Tudorache să participe la această întâlnire şi, din acest motiv, catalogul a fost strigat de actorul Florin Zamfirescu.

“Ne bucurăm că, după atâţia ani, sunteţi alături de şcoală. Cred că şi pentru dumneavoastră înseamnă mult. Vreau să vă spun că şcoala, nu în calitate de instituţie, ci de corpus viu, care se transformă, are nevoie de dumneavoastră”, le-a spus rectorul Laurenţiu Damian.

Mă traversează acum o emoţie la care nu mă aşteptam. Mă simt ca în faţa unui bilanţ. Când am început relaţia noastră, eram cu 24 de ani mai tânăr şi îmi aduc aminte de deschidere, când a vorbit doamna Olga (Tudorache, n.r.), a ţinut discursul, urmată de doamna Berlogea (Ileana Berlogea, n.r.), rectorul de atunci, şi sunt amintiri multe şi frumoase pe care sper să avem răgazul să le depănăm. Noi toţi am traversat o perioadă foarte specială, nu zic dificilă, schimbarea de sistem în România, aşa-zisa Revoluţie, care ne-a prins pe toţi la un loc“, a rememorat Florin Zamfirescu.

Astfel, au răspuns “prezent” foştii studenţi Lioara Bradu, Sorin Cociş, Ilinca Goia, Liliana Pană, Ioana Stoica, Bogdan Vodă, Radu Niculescu, Bianca Brad – despre care la admitere profesorii care făceau parte din comisie au spus că “are soare pe dinţi” -, Anca Dinu, Cristina Buburuz, Constantin Florea, Silviu Geamănu, Cristian Iacob, Mihai Răducu, Constantin Florescu şi Dragoş Ionescu.

Rememoraţi au fost Anton Rizea, fost coleg al celor prezenţi la întânirea de 20 de ani, şi Adrian Pintea, fost profesor al grupei B a catedrei de Arta Actorului, care a fost reprezentat la eveniment de soţia lui, Lavinia.

Florin Zamfirescu a evocat talentul şi personalitatea deosebite ale actorului Anton Rizea, care a încetat din viaţă la vârsta de 49 de ani. “Atunci când merg la Călimăneşti, în Vinerea Mare, să aprind o lumânare, mi-a arătat Ligia, soţia lui, că este uşor să îi afli mormântul, numărând 49 de trepte de când urci. La 49 de ani… 49 de trepte”, a spus Zamfirescu. Tot despre Anton Rizea, Florin Zamfirescu îşi aminteşte că a dat examen de admitere la teatru înainte de ’89, când nu avea încă o diplomă de bacalaureat, şi s-a folosit de diploma surorii sale, al cărei nume l-a şters şi l-a scris în loc pe al său. A fost admis cu nota 10, iar când a ajuns în anul al III-lea a fost deconspirat autorităţilor de un fost coleg de liceu, a fost retras de la cursuri şi a ajuns în închisoare. A fost reînmatriculat abia după Revoluţie, “prin bunăvoinţa domnului Victor Rebengiuc, pe atunci rector al Institutului”.

Vă urez să fiţi sănătoşi de acum înainte, să faceţi cinste celor care v-au învăţat şi, la rândul vostru, să îi învăţaţi pe alţii“, le-a spus actorul Victor Rebengiuc foştilor studenţi.

Aceştia şi-au amintit cu drag de fostul rector, ale cărui reacţii din timpul examenelor le spulberau orice frică. “Am fost alături de studenţi pentru că îmi plăcea tinereţea lor, pasiunea lor de a juca teatru, dorinţa de a juca pe scenă, iar faptul că reacţionam la examene se datorează aceluiaşi sentiment de înţelegere şi de fraternizare cu ei, pentru că nu eram un profesor care să aibă nu ştiu ce pretenţii didactice de la studenţi, ci eram spectatorul lor şi reacţionam la ceea ce mi se dădea”, le-a spus Victor Rebengiuc.

Un discurs plin de umor subtil a ţinut şi profesorul de estetică şi teoria teatrului şi teatrologie Ion Toboşaru. “Întâlnirea cu domniile voastre îmi aminteşte câteodată de experienţa mea didacticoidă de cinci decenii şi jumătate şi de cum încercam ca estetica să fie non-ştiinţă şi să fie de reflexivitate în ceea ce priveşte creaţia scenică. Întâlnirea cu dumneavoastră a însemnat întotdeauna bucuria elocvenţei tăcerii şi întotdeauna locaţia mea într-o retorică care însemna «învăţ învăţând pe ceilalţi»”, le-a spus acesta celor prezenţi.

Actorii promoţiei 1992 a catedrei de Arta Actorului din cadrul UNATC au fost primii studenţi ai lui Doru Ana. Acesta şi-a amintit cu plăcere cum a început experienţa sa didactică, ca urmaş al lui Nae Caranfil, care părăsise ţara, şi în preajma unor studenţi dornici să înveţe, dar şi să facă farse inteligente. “Dacă alte promoţii le mai încurc, pe voi îmi este imposibil, pentru că aţi fost primii”, le-a spus Doru Ana.

Cu lacrimi în ochi, foştii studenţi au depănat amintiri şi despre cel care le-a fost profesor timp de patru ani şi cu care au avut o relaţie deosebită, Adrian Pintea. Cele mai multe amintiri despre fostul actor şi profesor le-a avut tot Florin Zamfirescu, “pentru că el l-a cunoscut primul”. Prima colaborare dintre cei doi a avut loc pe când Pintea era încă “boboc”, “plin de nerv” şi dornic să se afirme. Prietenia celor doi a durat până la moartea lui Adrian Pintea. “Trebuie să vă amintesc cât de mult a însemnat pentru noi artistul Adrian Pintea”, a subliniat Florin Zamfirescu.

Vădit emoţionată, cu mâinile tremurânde, Lavinia Pintea, soţia actorului, a mulţumit pentru invitaţie şi i-a asigurat pe cei prezenţi de sincera apreciere de care s-au bucurat din partea lui Adrian, pe care l-a caracterizat, în primul rând, ca pe un om modest, căruia “nu îi plăcea titulatura pompoasă de profesor universitar”, dar şi ca pe un actor şi un pedagog desăvârşit. La final, toţi cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere în cinstea lui Adrian Pintea.

Promoţia 1992 a catedrei de Arta Actorului a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” se numără printre ultimele generaţii de actori “aleşi pe sprânceană” la examenul de admitere, pe vremea când locurile în facultate erau mai puţine decât degetele de la mână, o generaţie instruită de profesori iluştri, care au scris istorie în teatrul şi filmul românesc. După întâlnirea de marţi, din sala Senatului a UNATC, profesorii şi foştii studenţi şi-au continuat poveştile la restaurantul unui hotel de trei stele din Capitală.

Sursa: Mediafax

21
/03
/19

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith. Invitat la emisiunea „The John Maytham Show” pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

21
/03
/19

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

21
/03
/19

Au trecut câțiva ani buni de când, într-un alt sfârșit de martie, am avut șansa unei întâlniri cu actrița Carmen Stănescu. Era anul 2011. Avea atunci 86 de ani și alesese deja să stea departe de scenă, să rămână acasă la ea, în apartamentul de pe Bulevardul Dacia, unde prefera să oprească timpul în loc și să trăiască într-o altă lume…

21
/03
/19

Duminică am fost la muzeu pentru o scurtă incursiune in mintea întortocheată a lui Leonardo Da Vinci. Doar că fără titirel și mami, epuizați după cele aproape zece zile de spitalizare. Pe drum, ne-am oprit cu Alessandro, tatăl lui Lorenzo, la un showroom auto. Cam scumpe mașinile de acolo, totuși, pentru buzunarele noastre pline cu caramele.

20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

Page 2 of 78512345...102030...Last »