„Revelion 2020. Disco Night Fever”, în Piața Constituției
https://www.ziarulmetropolis.ro/revelion-2020-disco-night-fever-in-piata-constitutiei/

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din Bucureşti – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiştii care vor urca marţi, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piaţa Constituţiei se numără O-Zone, Haddaway şi Milli Vanilli.

Un articol de Liliana Matei|17 decembrie 2019

Tradiționalul concert de Revelion în aer liber din București a fost inspirat anul acesta de energia și exuberanța mișcării disco și îi va face atât pe nostalgici, cât și pe cei tineri să fredoneze unele dintre cele mai cunoscute refrene de dans din anii ’80-’90 și de la începutul anilor 2000. În cele peste șase ore de petrecere, staruri internaționale și artiști români vor aduce la „Revelion 2020. Disco Night Fever” hituri care au marcat generații întregi.

Capete de afiș, trioul de senzație din Republica Moldova, O-Zone cântă pe aceeași scenă cu Haddaway și cu rapperul american Turbo B., fostul solist al trupei Snap!. Lista invitaților străini este completată de artiștii din spatele numelui Milli Vanilli Experience (Face meets Voice) care vin la București pentru petrecerea de Revelion din Piața Constituției.

Printre invitații serii se numără și unele din cele mai longevive și de succes trupe din România ca Holograf și Vunk, dar și Horia Brenciu & HB Orchestra, iar trupa André cântă la „Revelion 2020. Disco Night Fever” la puțin timp după ce și-a anunțat revenirea în muzica românească. Un alt nume important pentru muzica dance din România, trupa 3rei Sud Est va interpreta atât single-ul proaspăt lansat, dar și piese din topul discotecilor, iar Ovidiu Komornyik & OK Band va completa lista artiștilor prezenți la „Revelion 2020. Disco Night Fever”. Seara se va încheia cu un spectaculos show de artificii.

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.

15
/12
/21

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 19.00, ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO vă invită la un concert de Crăciun, derulat la SALA RADIO sub bagheta dirijorului JÓZSEF HORVÁTH.