REVISTA THESPIS.  Revista Galei HOP 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/revista-thespis-revista-galei-hop-2017/

Revista Thespis – „La fiecare ediţie a Galei Hop, reprezentanţii departamentelor de teatrologie din Universităţile de specialitate, vor avea ocazia şi şansa să reflecte şi să dezbată fenomenul artistic, să îşi exerseze pana pe noi, actorii, contribuind astfel la re-definirea relaţiei actor-critic.” (Miklos Bacs, 2016).

Un articol de Petre Ivan|4 iulie 2017

Actorii înscrişi la Gala Tânărului Actor – HOP au şi în acest an susţinerea colegilor teatrologi. Revista Thespis este locul perfect pentru criticii de teatru de mâine să-şi încerce aptitudinile şi spiritul critic în cadrul unui eveniment-concurs care oferă un bogat „material de lucru” pentru tot ce le trece prin cap în ale scrisului.

Anul trecut, revista Thespis a fost realizată de colectivul redacţional coordonat de Monica Andronescu, prin Oana Bogzaru, Elena Coman, Oana Nae, Alexandru Panait, Irina Radu, absolveţi de Licenţă & Master TEATROLOGIE – Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Anul acesta a venit rândul Departamentului de Artă Teatrală (DAT) din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu să facă reportaje, să intervieveze tinerii actori şi să ia pulsul preselecţiilor din Bucureşti şi al celor 4 zile de concurs de la Costineşti. Vor fi dialoguri, reportaje, jurnale, opinii despre forţele proaspete care vor reprezenta teatrul românesc peste câţiva ani.

Informaţii despre echipa redacţională a revistei Thespis 2017 – Eliza Ceprăzaru, Corina Predescu, Maria Popovici – absolvente ale studiilor de licenţă, specializarea Teatrologie – Management Cultural, din cadrul Departamentului de Artă Teatrală puteţi afla de pe pagina dedicată revistei: http://galahop.ro/revista-thespis-2017/.

Între timp, înscrierile la preselecţia pentru Gala HOP s-au încheiat. Între 10 şi 12 iulie, în Sala Mică a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, va avea loc întâlnirea firească, de început de drum, dintre tinerii actori şi colegii lor profesionişti, juriul – MARCEL IUREŞ, MAIA MORGENSTERN, PETRU VUTCĂRĂU. Căci, atitudinea normală, corectă şi alungătoare a emoţiilor concursului este poate cea intuită anul trecut de Oana Bogzaru într-un articol pentru revista Thespis: „Şi în toată această atmosferă de calm şi înţelegere, de deschidere şi acceptare au planat în aer şi dincolo de el, cuvintele lui Miklós Bács spuse cu încredere şi convingere: Nu mai sunteţi studenţi, suntem colegi.” („Nu mai sunteţi studenţi, suntem colegi”, articolul publicat pe www.galahop.ro, 22 iulie 2016)

Fiţi alături de tinerii artişti şi urmăriţi-i pe www.galahop.ro, pe contul oficial de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor) şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA).

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.