Revitalizarea patrimoniului cultural, 16 milioane de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/revitalizarea-patrimoniului-cultural-16-milioane-euro/

Ministerul Culturii anunţă deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele mari şi pentru schema de granturi mici prin programul „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, sprijinul financiar nerambursabil având valoarea de peste 16 milioane euro.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2014

Ministerul Culturii anunţă deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele mari şi pentru schema de granturi mici prin programul „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, sprijinul financiar nerambursabil având valoarea de peste 16 milioane euro.

Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, deţine calitatea de Operator al Programului PA16/RO12 Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, lansat în noiembrie 2013, informează Mediafax.

Programul este finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009 – 2014 şi reprezintă una dintre cele mai importante surse de finanţare nerambursabile pentru sectorul cultural din România.

Sprijin financiar nerambursabil în valoare totală de 16.470.588 de euro pentru conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural

85% este acordat de statele donatoare – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, iar 15% reprezintă cofinanţarea asigurată de la bugetul naţional) şi este destinat proiectelor care au ca obiect protejarea, restaurarea, conservarea şi facilitarea accesului publicului la patrimoniul cultural şi natural românesc.

Conservarea patrimoniului cultural

În acest context, Ministerul Culturii anunţă deschiderea, pe 6 ianuarie 2014, a sesiunii de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele mari şi pentru schema de granturi mici.

Sesiunea se va încheia pe 7 aprilie 2014 pentru proiectele mari, respectiv 25 aprilie 2014 pentru schema de granturi mici.

Solicitanţii eligibili sunt instituţiile publice, ONG-urile din domeniul patrimoniului cultural şi al minorităţilor etnice, cultele şi asociaţiile religioase legal recunoscute, precum şi instituţiile de învăţământ superior şi de cercetare.

Activităţile ce vor fi finanţate în cadrul proiectelor vizează punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural, amenajarea zonelor de protecţie a obiectivelor de patrimoniu, precum şi crearea infrastructurii pentru digitalizarea resurselor culturale.

Programul doreşte să susţină activităţi de conservare şi promovare a patrimoniului imaterial al comunităţilor etnice şi culturale, inclusiv al populaţiei rome.

Informaţii detaliate privind Ghidul solicitantului şi depunerea cererilor de finanţare sunt disponibile pe pagina online dedicată programului – www.fonduri-patrimoniu.ro.

Foto: Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”

01
/11
/16

Teatrul Evreiesc de Stat deschide stagiunea miercuri, la sediul central din strada Iuliu Barasch, nr 15, sector 3, Bucureşti (zona Sf. Vineri – Udrişte), cu spectacolul ”Varşovia - Ghid Turistic” de Hillel Mitelpunkt. Premiera spectacolului va avea loc miercuri, 2 noiembrie, de la ora 19.00 și joi, 3 noiembrie, de la ora 18.00, la Teatrul Evreiesc de Stat.

01
/11
/16

“Jack Reacher: Never go back”, “Doctor Strange”, “Fantastic Beasts and Where to Find Them” sau “Rogue One: A Star Wars Story” sunt cele mai spectaculoase premiere care pot fi urmărite lunile acestea în format IMAX, pe cele mai mari ecrane din ţară, disponibile la Cinema City.

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Serenada pentru vioară, orchestră de coarde, harpă şi percuţie de Bernstein este o lucrare care poate fi foarte rar auzită în România. Ea va fi interpretată la Sala Radio vineri, 4 noiembrie, de la ora 19.00, de violonistul Liviu Prunaru, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea.

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

30
/10
/16

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, pe 27 şi 28 octombrie 2016 la Teatrul Bulandra, sala „Liviu Ciulei”, spectacolul „Linoleum“ (pe un text al fraţilor Presniakov) al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, a descreţit frunţile bucureştenilor cu umor negru, de calitate.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

30
/10
/16

Ei bine, moda Halloween-ului ajunge și pe un disc de muzică clasică, însă chiar în ajunul Halloween-ului se lansează și un antidot, un disc cu muzică de Mozart. Ambele, foarte bine cântate.

29
/10
/16

Cea de-a noua zi – penultima - a Festivalului Naţional de Teatru se constituie într-un complex de rafinate evenimente dedicate scenei contemporane şi artiştilor care o slujesc. Fără îndoială, capul de afiş al seriei de spectacole programate în această seară îl constituie prima reprezentaţie din FNT a ”Livezii de Vişini” de A.P. Cehov, în viziunea regizorală a renumitului Lev Dodin –  invitat special al Festivalului, împreună cu trupa sa de actori de la Maly Drama Teatr - Théâtre de l'Europe, din Sankt Petersburg, Rusia.