Revizorul. Gogol a renăscut la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/revizorul-gogol-a-renascut-la-tnb/

CRONICĂ DE TEATRU Vreţi să vedeţi un BMW înaintând pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe muzica lui Mozart? Astfel îşi deschide spectacolul Felix Alexa, regizorul celebrei piese gogoliene „Revizorul“.

Un articol de Teodora Gheorghe|15 octombrie 2013

CRONICA DE TEATRU Vreţi să vedeţi un BMW înaintând pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe muzica lui Mozart? Astfel îşi deschide spectacolul Felix Alexa, regizorul celebrei piese gogoliene „Revizorul“.

Avem de-a face cu o variantă îndrăzneaţă şi revigorantă, unde teatrul se aliază triumfal cu dansul şi cu muzica, pentru a servi publicului un cocktail-surpriză, cu ingrediente care mai de care mai savuroase.

Musafirul nepoftit

Povestea? Un funcţionăraş cu pretenţii de fante ajunge să fie confundat cu un inspector incognito pe care cetăţenii (ne)onorabili dintr-un orăşel de provincie îl aşteaptă, însufleţiţi de exuberanţa sinistră a unui condamnat la moarte. Prilejul sosirii oaspetelui nepoftit agită oceanul de nedreptăţi unde înoată locuitorii de vază ai orăşelului, în frunte cu primarul Dmuhanovski.

Dintr-o dată, bolnavii încep să se evapore din spitale miraculos, iar actele oficiale sunt iscodite de ochi prevăzători, pentru ca informaţiile compromiţătoare să-şi găsească drumul spre inexistenţă – la fel de miraculos, desigur!

Un Gogol contemporan

Mihai Constantin este un vulcan care clocoteşte în permanenţă şi-şi revarsă replicile dogoritoare peste toţi ceilalţi. Jocul lui are o forţă impresionantă, dirijând parcă întreg spectacolul. Zvâcul lui este egalat doar de „furtuna Marius Manole”, ce cuprinde întreaga scenă, antrenându-şi oponenţii într-un vârtej de cuvinte, mişcare şi dans.

Revizorul

Mihai Constantin, într-o scenă din Revizorul de la TNB

Acrobaţiile executate de protagonist când Hlestakov atinge apogeul gloriei sale ar putea părea puţin neobişnuite pentru iubitorii teatrului clasic, dar denotă originalitatea unei regii menite să îl fure pe Gogol din peisajul sumbru al scrierilor sale, aducându-l în decorul lumii contemporane.

Actorul şi dansatorul Istvan Teglas îşi face apariţia în forţă, dintr-o maşină de spălat. Mişcările sale – aproape un balet care animă obiectele din jur – sunt o extensie hilară a personajului Hlestakov. De cele mai multe ori, îl ghicim pe Osip doar dintr-un braţ ieşit de sub pat sau un chip prefigurat printre gratii. Pe măsură ce farsa avansează, cei doi par să formeze un singur trup, sugerând o simbioză psihologică stăpân-servitor.

Cele câteva momente muzicale de excepţie taie răsuflarea publicului. Alaiul de cetăţeni este acompaniat de Maria Buză, o prezenţă strălucitoare, desprinsă parcă dintr-un musical.

Demagogia demascată

Andrada Chiriac se face „vinovată” de scenografia piesei. Birocraţia este ilustrată inteligent prin machete uriaşe, reprezentând dosarele pline de nereguli. Oamenii devin umbre ale propriilor minciuni, la poalele munţilor de hârţogăraie. Nu întâmplător o bună parte din poveste se petrece în preajma unui pat luxos – intimităţile şi secretele sunt expuse, iar „crema societăţii” ne apare în toată splendoarea ipocriziei ei, dezbrăcată de haine şi caracter.

Revizorul

Scenografia spectacolului Revizorul este realizată de Andrada Chiriac

Scara pe care se urcă la început Hlestakov şi apoi primarul este un simbol al pseudo-gloriei şi al ambiţiilor încununate de interese meschine şi lăcomie. Alegerea costumelor a adus laolaltă elemente clasice şi moderne, semn că demagogia politică este mereu actuală.

Umor flagrant

Personajele lui Gogol sunt atât de lipsite de caracter, încât devin adorabile. Inspectorul şcolar Luca (Armand Calotă) este bâlbâit şi timid. Zemlianika, directoarea spitalului (Irina Movilă), se laudă că e gata să-şi „servească patria”, chiar dacă asta înseamnă să-şi întrebuinţeze tot arsenalul feminin pentru a-l seduce pe noul inspector. Bobcinski se ascunde în spatele dulapului ca să-l spioneze pe Hlestakov, dar se dă de gol când obiectul se prăbuşeşte cu tot cu el.

Citiţi şi: Marius Manole şi un record: 23 de reprezentaţii în 21 de zile!

Umorul flagrant nu e lipsit de note de tragism, fin strecurate printre cearşafurile din elegantul pat unde doarme fals-inspectorul. Locuitorii orăşelului sunt aidoma unor clovni trişti, mânuiţi de păpuşarul-şef Dmuhanovski. Hazul burlesc al cuplului Bobcinski-Dobcinski, interpretaţi de Claudiu Bleonţ şi Mihai Calotă, contribuie la farmecul încurcăturilor.

„Sala Studio e deschisă oricărui experiment imaginat de vreun regizor şi de vreun teatru”, mărturiseşte Ion Caramitru, fericit că una dintre sălile cele mai de seamă ale TNB a reînviat în lumina Revizorului. Şi iată că experimentul a reuşit şi vă aşteaptă să îl descoperiţi în continuare cu aceeaşi plăcere cu care am făcut-o şi eu.

INFO

Teatrul Naţional Bucureşti

Revizorul

de Nikolai Vasilievici Gogol

Data reprezentaţiilor:

– 19 octombrie, ora 19:30

–  24 octombrie, ora 19:30

– 25 octombrie, ora 19:30

Regia: Felix Alexa

Traducere: Mașa Dinescu

Scenografie: Andrada Chiriac

Durata spectacolului: 2 ore

Distribuţia: Marius Manole, Mihai Constantin, Ana Ciontea, Ilinca Manolache, Irina Movilă, Claudiu Bleonţ, Istvan Teglas ş.a.

Rating: ●●●●●

Foto din Revizorul: Tudor Predescu

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.