„Revizorul” pe scena de la Oradea
https://www.ziarulmetropolis.ro/revizorul-pe-scena-de-la-oradea/

Spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol, în regia lui Petru Vutcărău, va avea premiera pe 18 şi 19 februarie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea.

Un articol de Liliana Matei|15 februarie 2020

Nikolai Vasilievici Gogol este unul dintre marile nume ale literaturii universale, remarcându-se ca scriitor realist și satirist deopotrivă. Gogol a fost marcat în căutările sale de nevoia de a se desprinde de rutină și comoditate și de a se ridica deasupra statutului de „viețuitoare care viețuiește numai pentru a viețui”. El folosește limbajul comediei pentru a exprima tragedia timpului său, iar râsul gogolian a fost inspirat de însuși Pușkin, Gogol afirmând: „Dacă e vorba să râdem, apoi să râdem tare, să râdem de ceea ce merită într-adevăr să fie ridiculizat de toți.” Anecdota care stă la baza comediei „Revizorul” îi este inspirată tot de către Pușkin, măiestria lui Gogol fiind aceea de a reda o imagine satirică de sinteză a întregii burghezii a Rusiei imperiale, prin intermediul unui mic grup de funcționari dintr-un orășel de provincie. Funcționarii corupți, în frunte cu primarul, primesc o veste tulburătoare: un revizor va sosi incognito în orașul lor pentru a efectua câteva investigații. Activitățile de clică riscă să fie descoperite, astfel, fiecare dintre cei implicați își asumă propriile fapte corupte și încearcă să le dreagă după posibilități. În plin proces de organizare a mușamalizării, aceștia primesc vestea că la han a ajuns un individ suspect, care prezintă semnalmentele unui inspector…

Piesa „Revizorul” face parte din categoria textelor a căror contemporaneitate nu se degradează în timp.  Prima reprezentație a avut loc pe scena Teatrului Alexandrinsky din St Petersburg, în 19 aprilie 1836, iar în anul 1842 apare o versiune îmbunătățită. În cele aproape două secole de la premiera din St Petersburg, piesa a fost pusă în scenă de sute de ori și au existat versiuni pentru televiziune, operă, dans și film. În Oradea, spectacolul este pentru prima dată montat în repertoriul trupei Iosif Vulcan. Din distribuție fac parte actorii: Șerban Borda, Gabriela Codrea, Anca Sigmirean, Răzvan Vicoveanu, Alin Stanciu, Andrian Locovei, Alexandru Rusu, Sebastian Lupu, Sorin Ionescu, Pavel Sîrghi, Eugen Neag, Petre Ghimbășan, David Constantinescu, Lucia Rogoz, Ciprian Ciuciu, George Dometi, Carina Bunea, Maria Teișanu, Miruna Lazăr, Giorgiana Coman, Calița Nantu, Daniela Purcărea, Ionuț Șerban, Igor Lungu. Regia spectacolului este semnată de Petru Vutcărău.

Regizor de renume internațional, Petru Vutcărău a pus în scenă peste o sută de spectacole atât în Republica Moldova, cât și în alte țări precum: Italia, Franța, România, Rusia, Japonia sau Turcia și a predat actoria la diverse școli de teatru din Franța, Italia, Rusia și Japonia. Este prieten vechi al teatrului din Oradea, încă din 1995, când pune în scenă spectacolele „Și cu violoncelul ce facem” de Matei Vișniec și „Hei, oameni buni” de William Saroyan, urmate de „Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia” de Matei Vișniec, în anul 1999 și „Salonul nr. 6” de A.P. Cehov și „Care pe care” de August Strinberg în 2006. Revine patru ani mai târziu, când pune în scenă piesa „Uciderea lui Gonzago” de Nedialko Yordanov. În 2018, când își începe activitatea ca regizor artistic la Trupa Iosif Vulcan, montează spectacolul „Avalanșa” de Tuncer Cücenoğlu, care devine una dintre cele mai apreciate producții ale stagiunii, premiată internațional.  Light design-ul este semnat de Gheorghiu Bogdan, creația video poartă semnătura Ioanei Ilaș-Bodale, coregrafia îi aparține lui András Lóránt, iar scenografia este semnată de Adrian Damian, iar costumele de Tatiana Popescu.

23
/11
/12

UNITER – Uniunea Teatrală din România îşi exprimă profunda tristeţe la dispariţia la data de 21 noiembrie a.c a celui care a fost ŞERBAN IONESCU, îndrăgit actor de teatru şi film.   A îmbogăţit scena prin personaje pe care le-a întruchipat cu har şi dăruire, în numeroase spectacole de teatru şi în filme, a fost […]

22
/11
/12

Ion Besoiu a declarat joi că a pierdut prin moartea lui Şerban Ionescu pe lângă un prieten şi un mare actor. „A dispărut un mare actor de film şi de teatru. (…) Regret imens. S-a stins după o grea suferinţă şi din păcate n-am putut să-l ajutăm nicicum. A fost o boală necruţătoare. Lasă în […]

22
/11
/12

Cantautorul maramureşean Ştefan Hruşcă, stabilit de mai mulţi ani în Canada, revine şi în 2012 în ţară, într-un turneu care începe pe 26 noiembrie, prilej cu care îşi va lansa şi un nou album de colinde – „La mijlocu’ cerului”. Într-un interviu acordat AGERPRES, artistul vorbeşte despre noul album, cu colinde adunate „din zona Maramureş, […]

22
/11
/12

Târgul Gaudeamus continuă joi, în cea de-a doua zi a manifestării fiind organizate numeroase evenimente, dintre care nu vor lipsi lansările de carte, mesele rotunde, întâlnirile cu autori îndrăgiţi. Apreciatul romancier Augustin Buzura îşi va lansa, la standul Grupului Editorial RAO, volumul „Nici vii, nici morţi” iar Matei Vişniec va prezenta, la Humanitas, volumului de […]

22
/11
/12

   Sâmbătă 24 noiembrie, ora 19.00 OPPOSITES ATTRACT de Bruce KANE  Regie: Dorina CHIRIAC şi Florin PIERSIC jr. Cu: Florin PIERSIC Jr., FLorentina TILEA, Marius MANOLE / Dan RADULESCU, Ilinca MANOLACHE, Florina GLEZNEA, Bogdan NECHIFOR 1 h 10 min (fara pauza) Pretul biletului: 21, 60 lei   Duminică 25 noiembrie, ora 19.00 ZARURI SI CARTI de Sam Henry Kass  […]

22
/11
/12

Volumul „Four Doors and Other Stories” al scriitoarei A.G. Billig, apărut în format eBook la editura britanică MP Publishing, este primul debut literar internaţional al unui autor român care apare direct în limba engleză şi este disponibil pe tot mapamondul. Cartea conţine 12 povestiri scurte ce au temă principală iubirea şi a fost lansată în […]

22
/11
/12

Trupe de teatru studenţeşti din Craiova, Galaţi, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti îl vor omagia în perioada 23-25 noiembrie pe dramaturgul Eugene Ionesco prin spectacole în cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului naţional studenţesc de teatru absurd ‘Eugene Ionesco’ care se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti (CCSB). „Prin iniţierea şi continuitatea […]

22
/11
/12

O nouă librărie de carte franceză va fi inaugurată vineri în Capitală, în prezenţa scriitorului Pascal Bruckner, potrivit site-ului agenţiadecarte.ro. Scriitorul francez Pascal Bruckner a fost invitat la eveniment de Institutul Francez, pentru o sesiune de autografe şi discuţii cu publicul. Librăria „Kyralina” va fi deschisă pentru publicul larg începând de sâmbătă şi va cuprinde […]

22
/11
/12

Teatrul Odeon are plăcerea să vă invite luni, 26 noiembrie, ora 19.30, Sala Studio la spectacolul lectură   NUNZIO   de Spiro Scimone   traducerea Eva Simon   regia Crista Bilciu   cu: Florin Zamfirescu şi Petre Nicolae   INTRAREA LIBERĂ   Spectacolul are loc în prezenţa autorului şi va fi urmat de discuţii cu […]

22
/11
/12

Un program prelungit de citit, concursuri de algebră naivă şi o proiecţie video 3D se numără printre evenimentele prin care librăriile Cărtureşti marchează, joi, 12 ani de la înfiinţare. Prima librărie cu „carte, ceai, muzică, dichis” s-a deschis în anul 2000, pe strada Edgar Quinet, la numărul 9, între Facultatea de Litere şi cea de […]

22
/11
/12

Actorul Şerban Ionescu a decedat miercuri searã la Spitalul Floreasca. Din nefericire, cultura româneascã a mai pierdut un actor talentat. Sincere condoleanṭe familiei şi prietenilor!

21
/11
/12

Tenorul spaniol Placido Domingo a fost numit ambasador al bunăvoinţei pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).   Artistul spaniol va fi prezent miercuri la Paris, unde va participa la ceremonia oficială care va fi organizată pentru a marca numirea sa în această funcţie onorifică, informează contactmusic.com. Placido Domingo va primi acest titlu prestigios pentru „dedicaţia sa dovedită […]

21
/11
/12

Sâmbãtã, 24 noiembrie, teatrul Masca va fi locul în care îngerii vin degeaba. Sau ṭara. Povestea piesei vorbeşte despre America Latinã, mai exact despre un sat populat cu personaje parcã rupte din cãrṭile consacrate ale scriitorilor latini. Acesta este toposul în care un înger alege sã poposeascã. Contextul ? Dictatorul local îşi exercita puterea prin decrete […]

21
/11
/12

Pe data de 15 Decembrie 2012, Scoala de Muzica Boem Club va organiza la sala ArCub concertul intitulat „Lumea Magica a Muzicii”, eveniment in cadrul caruia cursantii scolii vor face o demonstratie a talentului lor si vor arata tuturor celor prezenti ca muzica reprezinta o lume  magica. Scoala de Muzica Boem Club este prima scoala […]

21
/11
/12

PROGRAMUL SPECTACOLELOR 21 – 30 noiembrie 2012   Spectacole la Sala Teatrului EXCELSIOR, str. Academiei nr. 28           Miercuri 21 noiembrie      ora 10.00                         ZÂNA ZORILOR   Joi 22 noiembrie               ora 10.00                            ZÂNA ZORILOR           […]