,,Revolta Orientului’’, o incursiune în zonele fierbinți ale spatiului islamic, de Carmen Gavrilă
https://www.ziarulmetropolis.ro/revolta-orientului-o-incursiune-in-zonele-fierbinti-ale-spatiului-islamic-de-carmen-gavrila/

În colecţia „Ego. Publicistica” a Editurii Polirom a apărut recent un nou volum, ,,Revolta Orientului”, semnat de Carmen Gavrilă.

Un articol de Andrada Văsii|12 aprilie 2013

În colecția „Ego. Publicistica” a Editurii Polirom a apărut recent un nou volum, Revolta Orientului, semnat de Carmen Gavrilă, corespondent în Iran și în statele arabe din Orientul Mijlociu pentru Radio România Actualități. 

Revolta Orientului, cu un cuvânt-înainte semnat de Bogdan Aurescu și disponibil și în ediție digitală, reprezintă un demers jurnalistic mai mult decât necesar în contextul epocii istorice pe care o trăim și pe care puțini dintre noi o înțeleg pe deplin.

 Este o lectură care te ține captiv, te pasionează și te emoționează mai ales pentru umanitatea pe care o inspiră fiecare rând, fiecare frază, fiecare pagină. Nu este analiză politică, ci mai mult decât atât: o viziune personală și personalizată, construită cu migală pe baza observației directe a ochiului de corespondent de presă care și-a acordat conștient șansa de a asista la făurirea unei noi epoci istorice…

Bogdan Aurescu

În calitate de corespondent, Carmen Gavrilă își poartă cititorii, transpunându-i în mijlocul evenimentelor, prin zonele fierbinți ale spatiului islamic, scriind într-un stil pasionant, incisiv și cu o atenție deosebită asupra detaliilor care contează.

Relatările detaliate de la fața locului sunt însoțite de descrieri ale contextului, analize ale evenimentelor și interviuri atât cu protestatari din strada, cât și cu jurnaliști locali. Nu lipsesc interviurile cu diferiți lideri ai unor mișcări islamiste și nici cele cu oficiali importanți din Orientul Mijlociu.

Cititorul înțelege astfel mai bine istoria contemporană și forțele motrice ale unei lumi care prezintă interes și pentru politica externă și securitatea României.

Fără a fi doar o analiză politică, Revolta Orientului este și o veritabilă experiență de călătorie virtuală, un „mic ghid” necesar în descoperirea și cunoașterea civilizației orientale.

 

22
/07
/13

Cei mai cunoscuţi scriitori români contemporani, printre care Andrei Codrescu, Dan Lungu şi Ştefan Agopian, vorbesc despre literatura ca mijloc de supravieţuire şi ca sursă de fericire, în cartea „Ce-a vrut să spună autorul“.