„Richard al III-lea”, în regia lui Purcărete, premieră mondială la Tokyo
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-al-iii-lea-in-regia-lui-purcarete-premiera-mondiala-la-tokyo/

„Richard al III-lea”, piesa scrisă de William Shakespeare în urmă cu mai bine de patru secole, în regia lui Silviu Purcărete, va avea premiera mondială la Tokyo Metropolitan Theatre.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2017

Regizorul român de teatru a prezentat mai multe spectacole în Japonia de-a lungul carierei, dar acum a lucrat pentru prima dată cu o distribuţie japoneză în totalitate, potrivit japantimes.co.jp.

Silviu Purcărete, în vârstă de 67 de ani, a vorbit pentru The Japan Times despre producţia sa, în timpul repetiţiilor cu cei 15 bărbaţi-actori. Unii dintre ei interpretează roluri feminine, iar veterana Misako Watanabe are rolul unui scrib.

Când eram tânăr am vrut să fiu pictor şi am studiat la şcoala de arte, dar nu a mers”, a explicat Purcărete, celebru pentru expresiile sale teatrale magnifice, uneori suprarealiste, vizuale, potrivit The Japan Times. „Apoi, în România anului 1970, mulţi regizori de teatru talentaţi au apărut în condiţiile sociale îmbunătăţite, înainte ca regimul comunist să împună austeritatea în anii 1980. Ei m-au inspirat şi de aceea sunt acum aici. – Silviu Purcărete

Purcărete a mai fost la Tokyo, însă cu spectacole româneşti – prima dată cu „Titus Andronicus”, de Shakespeare, în 1992, şi apoi cu „Furtuna”, în 1996. În 2013, regizorul român a fost în Japonia cu „Lulu”, marcând atunci inaugurarea noii clădiri a Teatrului Metropolitan din Tokyo. Doi ani mai târziu, acesta s-a întors în  „Ţara Soarelui Răsare” cu „Oedip Rege”, de Sofocle, dar şi cu „Călătoriile lui Guliver”, de Jonathan Swift.

Foto: Richard al III-lea , Purcarete – facebook

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.

28
/08
/23

Dacă vă întrebați cum să vă distrați în ultimele zile de vacanță, am o veste bună pentru voi: BIAF Kids este locul pe care nu trebuie să-l ratați! BIAF Kids este un eveniment special unde puteti să descoperiți magia cărților, a filmelor și a teatrului, într-un cadru plin de culoare și veselie.

28
/08
/23

Spectacolul „Balena“, de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac, va deschide stagiunea la Teatrul Tineretului Metropolis cu două reprezentații, programate pe 15 și pe 16 septembrie, de la ora 19.00. Biletele se vând repede, așa că vă invităm să vă ocupați încă de pe acum locul în sală. Cu această ocazie puteți naviga și pe noul site al teatrului, care are un design nou, intuitiv și funcțional.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Finalul verii aduce cu el primele vești despre poveștile care se întorc pe scenă începând cu luna septembrie. Câteva dintre titlurile care au devenit sinonime cu emoțiile intense și revelațiile trăite în sala de spectacole și-au confirmat prezența în programul unteatru la început de stagiune. Tot ce-i minunat în lume, în regia lui Nicolae Constantin Tănase și Efecte secundare, un spectacol semnat de Vlad Bălan, se numără printre producțiile pe care spectatorii din București le vor putea vedea la unteatru în următoarea perioadă