Richard Gere, premiat pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-gere-premiat-pentru-intreaga-cariera/

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră – Globul de Cristal – la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 – 11 iulie.

Un articol de Petre Ivan|22 iunie 2015

Festivalul de la Karlovy Vary se va deschide cu filmul „Time Out of Mind”, de Oren Moverman, în care Richard Gere interpretează rolul unei persoane fără adăpost din New York-ul zilelor noastre, care mai are o singură speranţă – aceea de a-şi revedea fiica.

Printre rolurile majore interpretate de Richard Gere într-o carieră prestigioasă, se remarcă prestaţiile sale din „American Gigolo”, „Ofiţer şi gentleman”, „Cotton Club”, „Frumuşica/ Pretty Woman”, „Sommersby” sau „Chicago”.

Printre ceilalţi invitaţi de onoare ai festivalului din acest an se va afla şi Harvey Keitel, care a fost recompensat cu Globul de Cristal – un premiu atribuit pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea cinematografiei mondiale – în anul 2004.

Harvey Keitel va prezenta la Karlovy Vary noul film al regizorului Paolo Sorrentino, „Youth”, în care celebrul actor american joacă alături de Michael Caine.

La Karlovy Vary va fi premiat şi regizorul Ryan Fleck, care îşi va prezenta noul său film, „Mississippi Grind”, pe care l-a regizat în tandem cu Anna Boden. Regizorul Saverio Constanzo şi actriţa Alba Rohrwacher vor prezenta filmul lor „Hungry Hearts” în faţa spectatorilor prezenţi la Karlovy Vary.

Foto: Richard Gere – cinemagia

29
/07
/21

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.

28
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian "Priveşte către cer" ("What Do We See When We Look at the Sky?", 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.

25
/07
/21

CRONICĂ DE FILM „Censor” (2021), proiectat în secţiunea Lună Plină de la TIFF, este un horror britanic de debut al unei regizoare din Ţara Galilor, Prano Bailey-Bond. Şi are prospeţimea unui prim film care anunţă o autoare demnă de umărit.

23
/07
/21

Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:30, filmul care deschide cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania la Cluj-Napoca se va vedea și pe marele ecran din capitală. Bucureștiul se află pe lista celor 20 de localități din țară în care TIFF va proiecta simultan comedia spaniolă multi-premiată Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay, 2020). Filmul va rula în aer liber, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău.