„Richard III”, un „monstru uman” în viziunea lui Andrei Șerban
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-iii-un-monstru-uman-in-viziunea-lui-andrei-serban/

Pe 6 şi 8 martie, de la ora 19.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului L.S. Bulandra vor avea loc primele reprezentaţii oficiale ale spectacolului „Richard al III-lea” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, care semnează şi decorul.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2019

Pe scenă spectatorii îi vor vedea pe Marius Manole, George Ivașcu, Rodica Lazăr, Cornel Scripcaru, Alexandra Fasolă, Cătălin Babliuc, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Alin State, Lucian Ifrim, Mirela Gorea și Catinca Maria Nistor. Costumele sunt create de Fruzsina Nagy.

„Am avut un vis în care apărea Shakespeare ca să-mi facă o confesiune <în exclusivitate> despre cât de mult l-a iubit el pe Richard al III-lea. A mai adăugat un alt detaliu, acela că i-a iubit la fel de mult și pe Iago și pe Edmund… cât și pe alți bastarzi ticăloși. Și e de înțeles, cum altfel ar fi putut să creeze autorul personaje atât de adevărate, credibile și complexe dacă i-ar fi  detestat, condamnat și urât? De aceea am simțit nevoia, punând în scenă piesa, să mă apropii de Richard ca să-l înțeleg în toată umanitatea și complexitatea lui. Am refuzat deci să-l numesc monstru. Evident nu ajută la  nimic să judeci și să disprețuiești un personaj, dimpotrivă ca să eviți clișeul, e  preferabil să încerci să-l aperi, să te apropii de el vrând să fii de partea lui, să-i înțelegi motivele. Cum ar fi să te pui în locul lui, să simți că ai fost tu însuți respins din clipa nașterii și continuu marginalizat? Cum să-i privești pe cei care te acuză și te pun jos când ei înșiși se comportă mai josnic? Într-o lume decăzută, cum să supraviețuiești când nu mai există niciun sens moral?  Trezindu-mă din somn, m-am privit în oglindă. Și, pentru o clipă, am văzut aspecte din Richard în mine însumi. Am început să-l iubesc și eu. Apoi m-am speriat. Mi s-a făcut frică de ce-o să spună lumea dacă află”, a declarant regizorul Andrei Șerban.

„Spectacolul, care se conturează în repetiții cu o viteză și intensitate mai mare decât cea cu care sunt obișnuit, aduce la lumină, ca să-l citez pe amicul Biță Banu, «noaptea shakespeariană, noaptea politică, noaptea crimelor și a nebuniei, noaptea exceselor, a exceselor criminale, a exceselor sexuale și de tot felul». O lume pe care autorul aproape a fotografiat-o, ca un document al timpului. Dar acest reportaj minuțios și profund nu e doar politic și social. E o altă oglindă a sufletului (tema constantă a bardului) și evidențiază aspecte noi, șocante ale motivelor care au provocat dezastrul, nu doar pe plan individual, ci al unei țări ajunse în ruină. Dar acum o altă lume, tulburător de modernă și incredibil de adevărată, se conturează pe scena de la sala Liviu Ciulei de la Bulandra, sub ochii noștri uluiți”, mai spune regizorul Andrei Șerban, vorbind despre un Richard – actor și regizor politic

Richard face parte din seria de așa-ziși “monștri amorali” shakespearieni, împreună cu Iago, Edmund și Lady Macbeth, a căror artă a manipulării pare să fie școlită de Prințul lui Machiavelli. Oare personajul acesta monstrous, Richard, poate fi umanizat?!

Dar cei din jurul lui cum sunt ? Doar sunt victimele lui sau chiar ei sunt cei care provoacă răul? Și acest temut serial killer, Richard, e doar o simplă manifestare a întunericului, sau acțiunile sale pot fi justificate? Oare personajul trebuie demonizat, sau dimpotrivă, poate fi văzut și înțeles din perspectiva timplului și a mediului înconjurător, al unei elite politice slăbite de lupte pentru putere, interese personale și egoism feroce, care dă șansa unei noi dictaturi, de o cruzime surprinzător de perversă, să fure puterea!? Iată câteva dintre întrebările la care își propune să răspundă Andrei Șerban în noul spectacol de la Teatrul Bulandra.

08
/06
/21

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piața Unirii open-air, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 23 iulie - 1 august), în prezența echipei.

08
/06
/21

Runda a II-a a Superbet Chess Classic Romania s-a încheiat duminică, 6 iunie, cu un clasament surprinzător: Bogdan Deac, (numărul 2 în România și singurul junior din competiție) i s-a alăturat lui Fabiano Caruana (numărul 2 la nivel mondial), la egalitate, în topul clasamentului zilei, după ce a reușit să-l învingă pe numărul unu al Franței, Maxime Vachier-Lagrave. Fabiano Caruana a câștigat împotriva numărului unu al României, Constantin Lupulescu, iar celelalte partide s-au încheiat cu remiză.

08
/06
/21

În paralel cu cea de-a 14-a ediție a festivalului One World Romania, se va desfășura și o nouă ediție Kinedok, programul ce promovează filmul documentar în spatii neconventionale din șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Norvegia, Bulgaria și România.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

07
/06
/21

„Julieta fără Romeo”, noul spectacol al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, pus în scenă la Teatrul Odeon, ne reaminteşte un lucru elementar, dar pe care îl uităm des. Nu e nevoie de mari desfăşurări de forţe pentru a realiza un spectacol isteţ care ştie deopotrivă să emoţioneze şi să spună ceva important despre lumea în care trăim, reinterpretând în acelaşi timp un text clasic.

07
/06
/21

Luna iunie aduce un semnal de alarmă și un moment de introspecție trecătorilor care au drum pe B-dul Carol nr. 53 și își dau câteva minute să privească lucrările expuse în spațiul-acvariu al micuței galerii neconvenționale Celula de artă. Între 7 – 21 iunie gruparea Vertebra aduce instalația manifest numită „No Signal“ iar artista Bianca Ferăstrău lucrarea 5 TATTVAS, ce poate fi văzută între 21 iunie – 3 iulie.

07
/06
/21

Apariția misterioasă a unui monolit tulbură liniștea unei comunități dacice în campania de imagine a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves, după un concept creat de echipa TIFF, surprinde un fenomen bizar petrecut în urmă cu mai bine de 2000 de ani în locul unde se află astăzi orașul Cluj-Napoca.

07
/06
/21

Cea de a 17-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la nivel național, și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar și unele activări în mediul online.