Richard Strauss, cu Ruxandra Donose şi Claudiu Bleonţ
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-strauss-cu-ruxandra-donose-si-claudiu-bleont/

O operă cu un libret savuros, „Ariadna din Naxos” de Richard Strauss, în care povestea personajelor antice se combină cu momente atractive de comic de situaţie, va fi prezentată pe scena Sălii Radio, vineri, 24 ianuarie 2014, de la ora 19.00, într-o distribuţie de excepţie.

Un articol de Petre Ivan|20 ianuarie 2014

O operă cu un libret savuros, „Ariadna din Naxos” de Richard Strauss, în care povestea personajelor antice se combină cu momente atractive de comic de situaţie, va fi prezentată pe scena Sălii Radio, vineri, 24 ianuarie 2014, de la ora 19.00, într-o distribuţie de excepţie.

Cap de afiş sunt două vedete: mezzosoprana Ruxandra Donose, care evoluează pe cele mai mari scene lirice ale lumii şi care va interpreta rolul Compozitorului şi Claudiu Bleonţ, care îl va întruchipa pe Majordom, actor extrem da apreciat pe scenele de teatru din România.

Inedita poveste va fi readusă la viaţă de Orchestra Naţională Radio – dirijor Tiberiu Soare.

„Avem în faţă o capodoperă eclectică, un amalgam armonios de stiluri.

Nu știu de ce, dar studiul acestei partituri îmi trezeşte o melancolie nedefinită, ca un regret după niște splendide vremuri care, de fapt, nu au existat niciodată.” – mărturiseşte dirijorul principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România despre lucrarea pe care o pregăteşte.

Richard Strauss

150 de ani de ani la naşterea compozitorului Richard Strauss

„Situaţiile conflictuale îmbină atât comicul, burlescul, cât şi tragicul privit în cheie ironică şi/sau tragi-comică. Din punct de vedere vocal, dar şi actoricesc, este o operă grea, tocmai de aceea se cântă relativ rar.

Personal, având în vedere experienţa acumulată în domeniul reprezentării muzicii contemporane, abordarea acestei partituri îmi aduce mari satisfacţii.” – a declarat soprana Lavinia Cherecheş, interpreta rolului titular, cu o frumoasă carieră legată mai ales de Opera Naţională Română Cluj-Napoca.

Evenimentul marchează inaugurarea la Sala Radio a manifestărilor ce aniversează 150 de ani de la naşterea compozitorului Richard Strauss.

Foto: Claudiu Bleonţ şi Richard Strauss – cinemagia şi wikipedia

28
/01
/21

Trio Affresco este alcătuit din flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, solist al Filarmonicii „George Enescu“, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, câștigător al concursului „George Enescu“ ediția 2001, custode al viorii Nicolò Gagliano din 1751, proprietate a Rațiu Family Charitable Foundation și pianista Diana Ionescu, câștigătoare a Concursului Internațional „George Enescu“, ediția 2001.

28
/01
/21

Joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online a Filarmonicii „George Enescu”, va fi difuzată o înregistrare din 2018, în care Orchestra simfonică, condusă de regretatul dirijor Camil Marinescu, a interpretat Concertul pentru vioară, flaut şi orchestră de coarde semnat de Johann Sebastian Bach și Plastic - Rock Concerto de Dan Dediu. Ambele lucrări i-au avut solişti pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pe violonistul Gabriel Voicu. În partea a doua a evenimentului, ansamblul a prezentat Simfonia nr. 9 de Franz Schubert.

15
/01
/21

OAMENII MUZICII Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus MOZART. Sau Wolfgang Amadé, cum s-a semnat mai apoi (Amadeus i s-a spus doar postum). 27 ian. 1756 – 5 dec. 1791. Uitaţi tot comerţul din jurul „brandului” Mozart. Ignoraţi tot ce aţi auzit din zbor despre el. Pur şi simplu descoperiţi-l. Și îndrăgostiţi-vă.