“RITUAL” vechi românesc cu Otto Constantin în rol de șaman
https://www.ziarulmetropolis.ro/ritual-vechi-romanesc-cu-otto-constantin-in-rol-de-saman/

L-am întâlnit pe Otto la un vernisaj… pură întâmplare. S-a apropiat timid şi m-a întrebat dacă poate trimite un portofoliu pe adresa galeriei mele. Nimic din prezenţa tânărului aflat în faţa mea nu trăda forţa şi determinarea cu care pictează, pofta cu care caută subiecte şi relaxarea cu care îşi expune lucrările.

Un articol de Mihai-Alexandru Pleşu|5 martie 2015

Deşi constănţean, pictează obiceiurile de iarnă maramureşene, tradiţiile moldoveneşti şi ritualuri păgâne păstrate încă în câteva insule de tradiţie rurală.

Otto Constantin pictează ca să nu uite… tuşele puternice ale desenelor lăsate în forţă pe hârtie te atrag într-o lume misterioasă care poate ascunde orice. Fiecare desen este un ritual în sine.

Otto C pictează violent, reuşind să traspună în contururi personale forţa emoţională a transformării cotidianului în supranatural. Asumându-şi grafic rolul de şaman, Otto Constantin se expune în picturile sale nu doar ca artist ci ca apartenent al unui arhetip pe care insistă să-l propună nealterat unui public atent.

Prin travaliul său, artistul Otto C reuşeşte să transmute în picturile sale nu doar transe ritualice ci însuşi destinul suprauman pe care îl demonstrează ca fiind posibil in ciuda modestiei tânărului Otto C.

… adică e frumos.

INFO – RITUAL / Otto Constantin
Curator: Mihai-Alexandru Pleşu
Vernisaj: joi, 5 martie 2015, ora 19.00  @ Go Art Projects | Bucureşti, Uranus 98

Foto: RITUAL – facebook.com/GoArtProjects

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

Comisia Națională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO - a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediție a Galei anuale de sfârșit de an, care a reunit partenerii instituționali, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului privat, precum și alți colaboratori, personalități din domeniile de interes ale UNESCO - educație, științe, cultură, comunicare și informare.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.