Ritualul primaverii, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/ritualul-primaverii-la-sala-radio/

Ce poate fi mai potrivit pentru o seară de martie decât partitura compozitorului rus Igor Stravinski – Sacre du printemps (Ritualul primăverii)? Vineri, 20 martie (19.00), la Sala Radio, veţi avea bucuria întâlnirii cu această lucrare inedită interpretată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

Un articol de Petre Ivan|17 martie 2015

Partitura a fost compusă special pentru a fi dansată de către celebra companie Ballets Russes, care prezenta spectacole la Paris la începutul sec. XX.

Sacre du printemps a provocat unul dintre cele mai mari scandaluri pe scena muzicală a secolului, stârnind dezaprobarea publicului prezent la premiera din 1913, la Théâtre des Champs-Élysées – Paris. Motivul revoltei a fost însă nu numai muzica, ci şi coregrafia avangardistă, semnată de marele balerin Vaslav Nijinski.

Deşi a fost compusă special pentru a fi dansată, partitura lui Stravinski şi-a construit propria sa celebritate ca lucrare cântată independent în sălile de concerte, fiind adesea considerată una dintre cele mai importante creaţii muzicale ale sec. XX. Aşa cum sugerează titlul, compoziţia a fost inspirată de diferite ritualuri păgâne, asociate în tradiţiile ruseşti cu venirea primăverii şi renaşterea naturii.

Seara va debuta tot cu o lucrare a unui compozitor rus – Modest Mussorgski – de asemenea inspirată de zona miturilor şi legendelor populare. O noapte pe muntele pleşuv propune o călătorie imaginară în lumea vrăjitoarelor şi a ritualurilor lor.

O popularitate deosebită a acestei lucrări este datorată includerii sale în filmul de animaţie „Fantasia”, produs în 1940 de Walt Disney, film în care partitura este prezentată în aranjamentul dirijorului Leopold Stokowski.

În repertoriul serii iubitorii muzicii mai pot asculta şi unul dintre concertele mozartiene: Concertul nr. 22  în mi bemol major pentru pian şi orchestră, în interpretarea pianistei Dana Borşan.

Foto: Ritualul primaverii, Sala Radio – Virgil Oprina

10
/11
/14

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara.

06
/11
/14

Unul dintre artiștii emblematici ai jazzului mondial, Steve Coleman, cel care va susține un concert la Sibiu alături de trupa sa în cadrul Mozaic Jazz Festival, a câștigat premiul “MacArthur Genius”, premiu acordat anual de Fundația MacArthur din SUA pentru 21 de personalități care au inovat în domeniul în care activează: justiție, muzică, teatru, matematică, medicină, cercetare și altele.

05
/11
/14

“Somn Bizar”, “Noaptea”, “Să nu crezi nimic”, “Ultimul mic dejun al lui Bon”,”Baby”,”Totul sau nimic”, “De vei pleca” sunt numai câteva dintre piesele de legendă care i-au consacrat pe cei de la Iris, una din trupele de legendă ale rock-ului românesc, şi care vor putea fi reascultate live, vineri, în Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50)

31
/10
/14

În perioada 4 – 6 decembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, va avea loc a doua ediție a festivalului Brașov Jazz & Blues Festival. Pe parcursul celor 3 zile ale festivalului vor avea loc 7 concerte, printre care cel al celebrului grup de artiști scoțieni Hidden Orchestra, a căror muzică este difuzată de radiourile din întreaga lume.

30
/10
/14

Duminică, 14 decembrie, Ateneul Român va găzdui cele două concerte de Crăciun ale Corului Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin. Dirijate de Anna Ungureanu, cele două evenimente (ora 17:30 și ora 20:00) aduc în fața publicului bucureștean tradiționalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 51 de ani.

29
/10
/14

Sâmbătă, 29 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „In Memoriam Johnny Răducanu“, susținut de Nicolas Simion Trio feat. Kruno Levačić și Sorin Romanescu. Evenimentul se desfășoară la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

29
/10
/14

Marţi, 4 noiembrie, ora 19:00, A1 găzduieşte ultimul eveniment din seria CIMRO DAYS 2014, FRESCOMANIA - un proiect inedit prin care Centrul de Informare Muzicală din România al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a provocat tineri şi foarte tineri compozitori să creeze variaţiuni contemporane pe o temă de Girolamo Frescobaldi (sec. XVII).