River Rites a luat Marele Premiu al BIEFF 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/river-rites-a-luat-marele-premiu-al-bieff-2013/

Marele premiu al ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF i-a fost acordat regizorului american Ben Russell, pentru filmul “River Rites”. Premiul pentru cea mai bună regie a revenit regizorului portughez João Rui Guerra da Mata pentru “As the Flames Rose”.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2013

Marele premiu al ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF i-a fost acordat regizorului american Ben Russell, pentru filmul „River Rites“. Premiul pentru cea mai bună regie a revenit regizorului portughez João Rui Guerra da Mata pentru „As the Flames Rose“.

Juriul BIEFF 2013, format din profesionişti de prestigiu din domeniul cinemaului contemporan – Rémi Bonhomme, Joost Daamen, Mieke Bernink, Mário Micaelo și Andrei Rus – a decis: Marele premiu, în valoare de 1500 euro, i-a fost acordat regizorului american Ben Russell, pentru filmul  River Rites.

„Un râu undeva în Surinam: copii și tineri zburdă în apă. Regizorul transformă această scenă cu aer de mit într-un dans, în care grația gesturilor protagoniştilor devine energie şi ritm în formă pură“, conform Senscritique. „Un joc filmic amintind de unele dintre filmele Mayei Deren; un film despre cum cinemaul devine poezie, corpul uman un artist acrobat neobosit, iar câţiva paşi simpli de dans o filosofie de viață“.

River Rites, „un film purificator“

Juriul BIEFF și-a motivat astfel decizia: „Premiul pentru cel mai bun film este înmânat unui regizor care folosește tehnicile și limbajul cinematografic pentru a transcede cinemaul. Jucându-se cu timpul și mișcarea, regizorul nu doar înfățișează, ci creează un ritual în măsură să îi purifice atât pe eroii filmului, cât și pe noi, ca spectatori“.

Premiul pentru cea mai bună regie, oferit de Uniunea Cineaștilor din România, i-a revenit regizorului portughez João Rui Guerra da Mata pentru filmul As the Flames Rose.

Cu un concept inovator și de o mare forță emoțională, filmul creează o paralelă între incendierea Lisabonei și sfârșitul unei relații de dragoste.

Juriul BIEFF și-a motivat astfel decizia: „Acest regizor reușește să îmbine două abordări estetice care la prima vedere par incompatibile: una este teatrală, iar celalaltă intimă. Pe parcursul filmului, el se joacă cu relativitatea elementelor cinematografice, pentru a recrea condiția efemeră a vieții umane“.

Premiul pentru imagine, oferit de Cinelabs România, a fost acordat filmului regizat de Lois Patiño, Mountain in Shadow. Acesta tratează peisajul ca pe o experienţă tactilă – reliefând texturile şi subminând materialitatea şi relaţiile spaţiale, iar regizorul creează o coregrafie vizuală a sublimului care-ţi taie respiraţia.

Premiul pentru Cel mai bun film experimental românesc, oferit tot de Cinelabs Romania, a mers către Image Fisherman al regizorului Alexandru Petru Bădeliță.

Filmul este o reinterpretare parodică a esteticii cinematografului experimental. Într-un colaj de live-action şi animație, regizorul dezvăluie fragmente de amintiri, gânduri subconştiente, spaime, obsesii, îndoieli, eliberate din albume de fotografii şi serviete pline de scrisori. Comentariul ironic din voice-over este constant subminat, cu energie și spirit ludic, de erupţia imaginilor kaleidoscopice.

River Rites

Menţiunea specială a juriului a revenit regizorului chinez Hu Wei, pentru filmul Butter Lamp, o interesantă investigație pe tema păstrării identității culturale.

Pornind de la o practică încă populară in China, la granița dintre ficțiune și documentar, filmul urmărește o ședință foto, în care un bărbat fotografiază familii de tibetani nomazi, cu sit-uri celebre în fundal: Marele Zid Chinezesc, Disneyland, Stadionul Olimpic din Beijing, o plajă hawaiiană etc.

Ceremonia de premiere a fost urmată de proiecția noului film al lui Gustav Deutsch, Shirley – Visions of Reality.

Un omagiu adus pictorului american Edward Hopper, filmul dă viață, prin mijloace cinematografice, unei serii de 13 tablouri ale acestuia, pentru a spune povestea unei femei ale căror gânduri, emoții și reflecții ne fac să observăm o eră din istoria Americii.

Printr-o serie de tableaux vivants care îți taie respirația, set-design-ul impresionant al lui Deutsch și eclerajul remarcabil al directorului de imagine Jerzy Palacz recreează cu măiestrie universul vizual al lui Hopper, valorificându-i calitățile cinematografice și narative.

Foto cu River Rites, câștigătorul BIEFF 2013 și cu ceremonia de premiere – bieff.ro

05
/03
/21

Festivalul Internațional Film O'Clock, eveniment gândit ca o mișcare culturală și interculturală cinematografică, dar și de socializare internațională, prin care oameni iubitori de cinematografie din toate colțurile lumii să poată trăi și împărtăși experiențe comune interesante, și-a încheiat prima ediție pe 3 martie, cu decernarea premiilor pentru competiția de scurtmetraje.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

02
/03
/21

CRONICĂ DE FILM După o serie de filme care investigau trecutul, Radu Jude revine cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021), un lungmetraj polemic care atacă în primul rând ipocrizia societăţii româneşti prezente, mai ales în privinţa sexualităţii.

26
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Problema dureroasă a tăierilor ilegale de păduri din România, pusă în legătură cu situaţii asemănătoare din alte ţări, devine în sfârşit subiectul unui documentar de cinema care îşi aşteaptă în acest an întâlnirea cu publicul larg, „Lemn” (2020), realizat de Monica Lăzurean-Gorgan împreună cu alte două cineaste, Ebba Sinzinger din Austria şi Michaela Kirst din Germania.

23
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Cu noul său film, „Servants” („Servitorii”, 2020), distribuit şi la noi în câteva din cinematografele deschise, regizorul slovac Ivan Ostrochovský pare a spune că cinema-ul este în primul rând o chestiune de stil. Însă e suficient asta?

22
/02
/21

UNATC „I.L. Caragiale” București, alături de Ambasada SUA la București, Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse, Professional Fellows și American Council for International Education din România vă invită miercuri, 24 februarie, în intervalul orar 13:00-15:00, la dezbaterea online „De Dragobete, despre Loverboy”.

22
/02
/21

Producția Warner Bros. Pictures’ WONDER WOMAN 1984 va avea premiera pe 1 aprilie pe HBO GO. Filmul WONDER WOMAN 1984 va avea premiera în exclusivitate pe HBO GO. Regizat de Patty Jenkins și cu Gal Gadot în rolul principal, acțiunea din Wonder Woman 1984 se petrece în anii ’80, când Wonder Woman se pregătește pentru următoarea ei aventură și vrea să-și împlinească un vis, dar înainte trebuie să aibă de-a face cu Max Lord și Cheetah.