Rob de Graaf, autorul piesei „Sex“, vine la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/rob-de-graaf-autorul-piesei-sex-vine-la-teatrul-metropolis/

Rob de Graaf vine pentru prima dată în capitală, la Teatrul Metropolis, pentru un spectacol ce aparţine dramaturgiei contemporane olandeze.

Un articol de Andrada Văsii|20 septembrie 2013

Rob de Graaf vine pentru prima dată în capitală, la Teatrul Metropolis, pentru un spectacol ce aparţine dramaturgiei contemporane olandeze. 

Rob de Graaf, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi contemporani din Olanda va fi prezent la Teatrul Metropolis, sâmbătă 21 septembrie, la spectacolul cu piesa SEX, scrisă în anul 2004.

Este o premieră pentru lumea teatrală bucureşteană, care are acum ocazia de a vedea un spectacol sensibil, cu problematica contemporană olandeză, ce înfăţisează infinitezimal reacţiile şi evoluţia a patru personaje – două cupluri care ajung să interfereze, sperând să regăsească cândva armonia pierdută şi simţirea ca trăire firească.

Robert de Graaf

Rob de Graaf va fi prezent la Teatrul Metropolis, sâmbătă 21 septembrie, la spectacolul cu piesa SEX.

Acesta este primul spectacol la  care va fi prezent însuşi autorul.

Rob de Graaf – prezent la sesiunea de întrebări

Emilia Popescu, Mircea Rusu, Gelu Nitu si Mihai Calota vă vor răspunde la întrebările despre meandrele iubirii în spectacolul cu piesa SEX, de Rob de Graaf, în regia lui Claudiu Goga, care se va juca sâmbătă 21 septembrie, la ora 19.00, la Teatrul Metropolis, în prezenţa autorului.

Citiţi şi: INTERVIU Emilia Popescu: „Generalizarea în artă înseamnă moarte“

După ce s-a specializat în biblioteconomie şi documentare, apoi în jurnalism, Rob de Graaf (1952) a început să scrie teatru mai întâi pentru trupa de pantomima Nieuw West, pe care a fondat-o în 1978 şi ale cărei producţii au fost selecţionate la festivaluri din Olanda şi Flandra.

La începutul anilor ’90, scrie pentru companii ca Dood Paard. Piesa 2SKIN (1996) îi aduce premiul pentru Dramaturgie Taalunie. Aceeaşi distincţie îi este acordată pentru piesa Vrede (2007).

SEX – un spectacol profund

SEX (Geslacht), a avut premiera în 2004, în montarea companiei Dood Paard. O nouă versiune scenică a fost realizată de Compania Het Toneel Speelt din Amsterdam, în regia lui Ger Thijs (2009).

Este o piesă în care se spun adevăruri tulburătoare. Este o piesă despre dragoste, despre eșecul unor relații, indiferent că este vorba despre o poveste bărbat-femeie, sau bărbat-bărbat. Dragoste, ratare, moarte. Sigur că într-o relație de dragoste există și această parte fizică, care uneori are mai mare sau mai mică importanță. Este o poveste tulburătoare, reală și extrem de ofertantă ca partitură actoricească.

Emilia Popescu

„SEX“ analizează profund și cu emoție, într-un ritm alert, reacțiile și evoluția a patru personaje: soțul, soția, prietenul casei și partenerul acestuia – două cupluri ale căror probleme ajung să interfereze, urmărindu-i până în cele mai ascunse cute al intimității lor erotice şi morale.

Rob de Graaf vorbea despre evenimentele din piesă ca despre un cumul: „Certitudinile de altădată oricât de îndepărtate și de slabe, formează un nucleu de nostalgie. Și chiar dacă știi că trecutul nu se mai întoarce, acest nucleu te păstrează în mișcare. Speri să regăsești cândva armonia pierdută şi simțirea ca trăire firească” .

Foto credit: Teatrul Metropolis

22
/03
/15

"Pentru că se iubesc", "Restul e tăcere" şi Pentru că se iubesc"Nuntă în Basarabia". TVR 2 a programat astăzi, trei filme româneşti speciale, aflate la confluenţa artelor: de-a lungul celor trei poveşti, se vor întâlni teatrul, cinematografia, pictura şi muzica.

21
/03
/15

În prima ediţie din acest an a emisiunii Exclusiv în România, Cristian Tabără şi echipa sa vor face o plimbare prin judeţul Sibiu, pe urmele lui Noica şi Cioran. Emisiunea se difuzează pe 21 martie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

Actriţa Kristin Scott Thomas a primit titlul de Dame - echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, un titlu onorific, acordat anual de casa regală britanică - în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Buckingham.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

20
/03
/15

Cinematografia a sărbătorit 120 de ani de existenţă, printr-o varietate de evenimente organizate în Franţa, dedicate celei de-a şaptea arte. Pe 19 martie 1895, fraţii Lumière turnau primul lor film, intitulat " La Sortie de l'usine Lumière à Lyon", marcând astfel naşterea cinematografiei.

20
/03
/15

Le Sel de la terre / Sarea pământului (engl. The Salt Of The Earth) este nu numai o uluitoare odă vizuală dedicată frumuseții pământului, laolaltă cu portretul fotografului Sebastião Salgado şi a operei sale, dar este şi un studiu emoţionant despre relaţia tată-fiu.

19
/03
/15

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

19
/03
/15

La Teatrul Ţăndărică urmează două zile aniversare pline: Vineri, 20 martie şi sâmbătă 21 martie, teatrul din Piaţa Lahovari sărbătoreşte Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, respectiv Ziua Mondială a Marionetei printr-un program gândit atât pentru cei mici, publicul fidel Ţăndărică, cât şi pentru adolescenţi, adulţi şi profesionişti ai scenei.