Robert Downey Jr. şi-a lansat cont pe Twitter, cu un milion de fani în mai puţin de 24 de ore
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-downey-jr-si-a-lansat-cont-pe-twitter-cu-un-milion-de-fani-in-mai-putin-de-24-de-ore/

Actorul american Robert Downey Jr. şi-a lansat, vineri, un cont oficial pe platforma de microblogging Twitter, atrăgând aproape un milion de fani în mai puţin de 24 de ore.

Un articol de Liliana Matei|3 august 2014

Robert Downey Jr., în vârstă de 49 de ani, şi-a făcut debutul pe Twitter vineri după-amiază, când a distribuit pe platforma de socializare o fotografie în care apare purtând o pereche de ochelari şi ţinând în mâini o coală de hârtie pe care este scrisă adresa sa oficială de pe acest site (@RobertDowneyJr), informează contactmusic.com.

Fotografia este însoţită de mesajul „Talk to me, Twitter” (Vorbeşte cu mine, Twitter).

După ce şi-a încurajat fanii să intre în legătură cu el, actorul a admis că încă se luptă cu regulile acestei platforme: „Iubesc toată aprecierea voastră, oameni buni. Totuşi, poate cineva să explice cum poate o persoană să îşi expună gândurile în doar 140 de caractere”.

De asemenea, actorul a ales să îşi exprime în puţine cuvinte activitatea: „Ştiţi cine sunt”.

În prezent, Robert Downey Jr. are 1,1 milioane followers pe platforma Twitter, printre aceştia numărându-se modelul israelian Bar Refaeli, actorul britanic Ian McKellen, actriţa Rosario Dawson şi vedeta de televiziune Ellen DeGeneres.

Robert Downey Jr. este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale şi a primit două nominalizări la Oscar, pentru rolul principal din „Chaplin”, în 1992, şi pentru cel secundar din „Furtună tropicală” în 2009. Starul american a impresionat publicul şi criticii de cinema cu rolurile din „Air America”, „Născuţi asasini”, „The Outsider”, „Săruturi şi focuri de armă/ Kiss Kiss Bang Bang”, „Noapte bună şi noroc!/ Good Night, and Good Luck”, „Incredibilul Hulk”, trilogia „Iron Man”, cele două pelicule din seria „Sherlock Holmes” şi filmul SF „Răzbunătorii/ The Avengers”.

Robert Downey Jr. ocupă primul loc în topul celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood în 2013, cu onorarii care au totalizat anul trecut aproximativ 75 de milioane de dolari, potrivit unui clasament realizat de Women’s Media Center şi publicat în luna februarie.

Foto: Twitter

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.

21
/06
/21

Cel mai stimulant film văzut la ediţia din acest a Festivalului One World Romania, disponibil şi online până la 27 iunie, a fost „N-o să mai fie noapte” (2020), al cineastei franceze Eléonore Weber. Este un documentar făcut doar din imagini înregistrate de camerele instalate pe căştile de protecţie ale soldaţilor aflaţi în misiuni aeriene cu elicopterul în regiuni din Orientul Mijlociu.

20
/06
/21

Prin multe dintre filmele din selecţia din acest an, Festivalul One World, primul mare eveniment cinematografic desfăşurat fizic în 2021 în România, a arătat libertatea uriaşă pe care documentarul şi-o poate lua faţă de norme, atunci când cineaştii nu se tem să caute forme mai radicale pentru subiectele lor. O parte din selecţie poate fi văzută online în perioada 21-27 iunie.

18
/06
/21

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoș pentru filmul „Contraindicații’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.

17
/06
/21

Cea de-a cincea ediție a festivalului internațional de scurtmetraje Transilvania Shorts ajunge la Cluj-Napoca în perioada 27 - 29 iunie, la Cinema Victoria și Cinema Dacia, cu o selecție de filme selectate și premiate în festivaluri de renume din întreaga lume.

16
/06
/21

Cea de-a V-a ediție a festivalului American Independent Film are loc anul acesta între 23 și 27 iunie, la Cinema Muzeul Țăranului și Food Hood, și va aduce în fața spectatorilor cele mai noi producții de film american independent, fiind, pentru multe dintre ele, ocazia unică de a le vedea pe un ecran de cinema.

15
/06
/21

Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecție de filme americane de referință, producții nominalizate la Oscar și apreciate de critici și de public, care prezintă povești mitologice, vorbesc despre caracter și despre legături de neșters.

14
/06
/21

Bradamante Film alături de o prestigioasă echipă internațională din care fac parte Michela Scolari (scenarist/ producător/ regizor), Felix Maximilian (producător), Jerry Ying (producător), David Zuckerman (producător) și Gianluca Fellini (regizor) filmează la București „Copiii din canale” / „The Sewer Kids”.

14
/06
/21

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est, revine cu o nouă ediţie ALTFEL, pe 19 și 20 iunie, la Opera Comică pentru Copii.

14
/06
/21

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va fi lansat pe 2 iulie 2021 în cinematografe.