Robert Harris a fost publicat în colecţia „Strada Ficţiunii“ cu romanul „Factorul groazei“
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-harris-a-fost-publicat-in-colectia-strada-fictiunii-cu-romanul-factorul-groazei/

Scriitorul Robert Harris, distins cu European Film Award pentru cel mai bun scenariu, a fost publicat în România în colecţia Strada Ficţiunii la editura ALL.

Un articol de Andrada Văsii|7 martie 2013

Robert Harris, scriitorul ale cărui cărți s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare și au fost traduse în peste 30 de limbi, a fost publicat de curând în colecția Strada Ficţiunii, cu romanul Factorul groazei, traducere din limba engleză și note de Diana Geacăr.

Pornind de la un dezastru financiar real – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, pe fondul crizei datoriilor suverane din Grecia, Robert Harris explorează potențialul distructiv al propriilor noastre creații, îmbinând cu măiestrie și ingeniozitate convențiile thrillerului „clasic“ cu spaimele lumii contemporane.

„Scriitura lui Robert Harris amintește de Michael Crichton, Ian Fleming, Stanley Kubrick și Alfred Hitchcock.“ (Financial Times)
„Robert Harris rescrie Frankenstein pentru era digitală.“ (The Independent)

Despre carte:

Cel mai mare dușman al rațiunii este frica – nimeni nu o știe mai bine decât Alexander Hoffmann, omul care a făcut o avere din spaima altora. Geniu matematic și om de afaceri, Hoffmann rulează miliarde de dolari pe piețele financiare fără a ridica măcar un deget, și asta datorită programului VIXAL-4, un algoritm care decide singur cum să joace la bursă în situațiile cele mai riscante. Principiul de la baza algoritmului este pe cât de ingenios, pe atât de simplu: în vremuri tulburi, cine înțelege mecanismul fricii poate prezice mersul pieţei. În scurt timp însă, când VIXAL scapă de sub control, cel care se îmbogățea din frica altora ajunge să o trăiască pe propria piele, iar visul său de o viață se transformă în cel mai negru coșmar al omenirii.

Bun cunoscător al spaimelor noastre atavice, Robert Harris pornește de la o întâmplare adevărată (așa-numitul Flash Crash, care a zguduit lumea finanțelor în 6 mai 2010) pentru a explora potențialul distructiv al propriilor noastre creații, propunându-ne un Frankenstein al zilelor noastre.

27
/10
/21

În toamna aceasta, la editura EIKON au apărut două cărţi-eveniment, semnate de prozatoarea Andreea Nanu: „Cum vă place”. Cronică de teatru, operă şi film şi „Eternitatea. Şi încă o zi”. Teatrul lui Andrei Şerban.

27
/10
/21

În Ţinutul nomazilor: cum să supravieţuieşti în America secolului 21 publicată de Editura Trei, jurnalista Jessica Bruder specializată în reportaje despre subculturi surprinde nașterea unei noi categorii sociale, a unui nou stil de viață. America aflată „sub radarul economic” este formată din „americanii în vârstă, scăpătați și itineranți” pentru care speranța unei vieți mai bune ia forma unui drum nesfârșit de-a lungul și de-a latul țării, în căutare de slujbe sezoniere ca să supraviețuiască.

25
/10
/21

Reprezentanța Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Editura Impedimenta, Círculo de Bellas Arte, Școala de arte SUR, Universitatea Complutense din Madrid, Facultatea de Filologie și Librăria Rafael Alberti organizează o serie de întâlniri literare ale scriitorului Mircea Cărtărescu, în perioada 26-27 octombrie 2021.

18
/10
/21

Din 15 octombrie, a intrat în librării „Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” de Suleika Jaouad, volum publicat în limba română de Editura Humanitas, în colecția „Memorii/Jurnale” (traducere de Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă). La 22 de ani, autorea primea un diagnostic înfricoșător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Aceasta este povestea ei!

16
/10
/21

După ce a publicat jurnalul lui Dostoievski și o parte din scrisorile lui Cehov, Editura Polirom a tipărit recent o a doua ediție a scrierilor extraliterare ale lui Bulgakov, sub titlul „Corespondență. Jurnale”, în traducerea semnată de Ana-Maria Berzuleanu și cu prefața lui Ion Vartic.

11
/10
/21

Editura Humanitas vă invită marți, 12 octombrie, ora 19.30, online&live, la o discuție despre acest volum la care vor participa Alexandru Stermin, Carmen Strungaru, etolog, și Ciprian Mihali, profesor de filosofie contemporană la Universitatea Babes Bolyai. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural. Partener: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

11
/10
/21

Vaclav Smil nu are telefon mobil, apare rar în public și crede că doar „Cifrele nu mint”. Un adevărat maestru al interpretărilor statistice, Vaclav Smil este un artist care descrie lumea prin intermediul cifrelor. „Aștept fiecare nouă carte a lui Smil așa cum așteaptă unele persoane un alt film din seria Războiul Stelelor”, spunea Bill Gates despre omul de știință de origine cehă.

08
/10
/21

Romanul „Ereditate” (Editura Trei, 2021), semnat de tânărul scriitor francez Miguel Bonnefoy, a fost recompensat cu Premiul Librarilor în acest an în Franța și desemnat alegerea României la Premiul Goncourt 2020. „Un roman magic", după cum sublinia publicația Le Figaro.

08
/10
/21

„Big Sur”, „capodopera lui Kerouac”, după cum o numea scriitorul și criticul american Richard Meltzer, recent apărută în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Vlad Pojoga, este cartea pe care v-o propunem pentru acest sfârșit de săptămână.