Robert Harris a fost publicat în colecţia „Strada Ficţiunii“ cu romanul „Factorul groazei“
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-harris-a-fost-publicat-in-colectia-strada-fictiunii-cu-romanul-factorul-groazei/

Scriitorul Robert Harris, distins cu European Film Award pentru cel mai bun scenariu, a fost publicat în România în colecţia Strada Ficţiunii la editura ALL.

Un articol de Andrada Văsii|7 martie 2013

Robert Harris, scriitorul ale cărui cărți s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare și au fost traduse în peste 30 de limbi, a fost publicat de curând în colecția Strada Ficţiunii, cu romanul Factorul groazei, traducere din limba engleză și note de Diana Geacăr.

Pornind de la un dezastru financiar real – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, pe fondul crizei datoriilor suverane din Grecia, Robert Harris explorează potențialul distructiv al propriilor noastre creații, îmbinând cu măiestrie și ingeniozitate convențiile thrillerului „clasic“ cu spaimele lumii contemporane.

„Scriitura lui Robert Harris amintește de Michael Crichton, Ian Fleming, Stanley Kubrick și Alfred Hitchcock.“ (Financial Times)
„Robert Harris rescrie Frankenstein pentru era digitală.“ (The Independent)

Despre carte:

Cel mai mare dușman al rațiunii este frica – nimeni nu o știe mai bine decât Alexander Hoffmann, omul care a făcut o avere din spaima altora. Geniu matematic și om de afaceri, Hoffmann rulează miliarde de dolari pe piețele financiare fără a ridica măcar un deget, și asta datorită programului VIXAL-4, un algoritm care decide singur cum să joace la bursă în situațiile cele mai riscante. Principiul de la baza algoritmului este pe cât de ingenios, pe atât de simplu: în vremuri tulburi, cine înțelege mecanismul fricii poate prezice mersul pieţei. În scurt timp însă, când VIXAL scapă de sub control, cel care se îmbogățea din frica altora ajunge să o trăiască pe propria piele, iar visul său de o viață se transformă în cel mai negru coșmar al omenirii.

Bun cunoscător al spaimelor noastre atavice, Robert Harris pornește de la o întâmplare adevărată (așa-numitul Flash Crash, care a zguduit lumea finanțelor în 6 mai 2010) pentru a explora potențialul distructiv al propriilor noastre creații, propunându-ne un Frankenstein al zilelor noastre.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

07
/05
/18

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

07
/05
/18

Fundația Corneliu Coposu, Asociatia 21 Decembrie 1989, Seniorii Ligii Studentilor, dar și alți semnatari au înaintat către Parlament și Guvern o solicitare, în semn de omagiu și recunoaștere a meritelor Doinei Cornea, prin care fostei disidente a regimului comunist să îi fie organizate funeralii naționale și măcar o zi de doliu național. Printre cei care au semnat petiția se numără și marii noștri actori Oana Pellea și Victor Rebengiuc.

04
/05
/18

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea (88 de ani) a murit, în noaptea de joi spre vineri la locuința sa din Cluj Napoca. Născută pe 30 mai 1929, la Braşov, a fost publicist, traducător și profesor. În perioada regimului comunist, Doina Cornea a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

29
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Una din cărțile de căpătâi ale tinerilor matematicieni este cea a grecului Euclid (365-290 în. Ch.), considerată piatră de hotar în istoria matematicii, și anume Elementele.

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

27
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viața particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.