Robert Lepage și capodopera de la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-lepage-si-capodopera-de-la-craiova/

#thereisaWill #thereisLepage – ce mai e pe la Festivalul Internaţional Shakespeare, Craiova.

Un articol de Dan Boicea|23 mai 2022

🔶 Cât de ușor e să spui cuvântul „capodoperă“, fără să te simți vinovat cu ceva, atât de firesc, aproape ca o eliberare, când nu mai știi la ce cuvinte să apelezi ca să descrii ce tocmai ți-a venit în viață și ți-a îmbunătățit-o pentru totdeauna.

🔶 „887“, spectacolul lui Robert Lepage, prezentat în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, este o capodoperă a simplității și a inventivității, un jurnal creativ al amintirilor, un vis excelent executat tehnic, dacă se poate spune așa, și chiar se poate spune

🔶 Robert Lepage, singur pe scenă, se autopovestește ca într-un act de magie, fiind și dramaturg, dar și actor, și regizor, dar și scenograf, și operator video, dar și spectator, totul în doar două ore și un pic, două ore în care ajungi să cunoști un creator, un tânăr, dar și un om ajuns pe o treaptă înaltă a înțelegerii propriei vieți și a contextului social, politic, sau la nivel intim – uman, care a făcut-o să fie viața unui canadian care a reușit să uluiască lumea.

🔶 Robert Lepage, cu umor, cu răbdare, cu voluptate de povestitor, interacționând cu scenografia la un nivel la care rar poți vedea un artist făcând asta, ajutat de 11 membri nevăzuți ai trupei sale Ex Machina din Quebec, fondată în 1994, arată ce înseamnă un bun universal care funcționează impecabil la nivel tehnic și care își adaugă numeroase straturi de emoție, informație și autoironie, pe care sala le decodifică natural.

🔶 Lepage arată, de fapt, de ce continuitatea rolurilor în procesul de creație face ca un produs artistic să intre într-o inevitabilă logică a succesului – pentru că el, ca dramaturg, nu este doar acela care își scrie textul și speră să fie reprodus bine pe scenă, ci își asumă mai departe și un rol de a transcrie acest text în limbaj scenografic, iar ca regizor se asigură că această mașinărie a emoțiilor, formată din text, elemente de decor și sceno-tehnică să ducă spectatorul din punctul A în punctul B fără accidente pe drum. E un mecanism care merg ca uns de la premiera din 2015 a spectacolului.

🔶 „De câți dramaturgi e nevoie ca să schimbi un bec? De niciunul, pentru că dacă ai apela la ei, niciunul n-ar schimba nimic“, glumește Lepage. Poate și de asta el își asumă să țină în mână totul, atât la nivel conceptual, dar și, efectiv, în anumite momente, modificând spațiile de joc cu mâna, împingând, trăgând, deschizând, lumi, vieți și amintiri, jucându-se cu reproducerile în miniatură ale cartierului și ale blocului în care a crescut, pe Murray Avenue 887, în Quebec, acolo unde a început totul.

🔶 E un nivel de implicare și de contopire a rolurilor (regizor, actor, dramaturg, scenograf), aproape nemaiîntâlnit până acum, cu meșteșug, cu intuiție și cu simț practic, totul pe un fir bine articulat al narațiunii.

🔶 „887“ este o producție de teatru în adevăratul sens al definiției și o mare șansă pentru spectatori de o a vedea în România, la un festival care își împlinește cu vârf și îndesat menirea.

🔶 Dacă Robert Lepage ar fi invitat undeva, la un festival la care ați avea acces, faceți acei kilometri. Ieșiți din casă până la prima stație de metrou. Răbdați în trafic câteva semafoare în plus. Încărcați bine trotineta electrică. Pentru cei care merg la teatru sau pentru cei care poate nu au mers vreodată, chiar și cel mai puțin interesant spectacol al lui Robert Lepage (dacă ar exista așa ceva; nu se poate confirma încă din trei surse) poate conține o idee care poate însemna ceva important.

Foto: Simion Buia

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic, pe 6 decembrie, ora 19.00, în distribuţia Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Ana Maria Ivan, band-ul “The Angry Inch” Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

04
/12
/23

Cu Maya și Elfie - o poveste de Crăciun, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie, Teatrul Stela Popescu readuce pe scenă magia lunii decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 9 decembrie, cu două reprezentaţii la orele 10 şi 11,30 şi la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor pe 13 decembrie.

04
/12
/23

Bogdan Mihai Simion, artist, culegător de muzică tradițională și lăutar, unul dintre ultimii cântăreți la cobză din România și realizatoarea Radio România Cultural, Maria Balabaș, cunoscută în special pentru conceptul original al emisiunii Dimineața Crossover, vă invită, din 18 decembrie, de la ora 14.00,  la Radio România Cultural, într-o lume cu personajele arhetipale din societatea secolelor trecute, căutând conexiuni cu lumea contemporană.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

01
/12
/23

La sfârșit de an, Teatrul Metropolis vă propune spectacole-cadouri memorabile, multe deja consacrate, câteva noi și proaspete – toate, povești care sperăm că vă vor oferi experiența unor seri de poveste în cele două săli din strada Mihai Eminescu 89.