PROFIL Pe actorul Robert Oprea îl puteţi vedea la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, în spectacole precum „Ivanov” sau „Birlic”. De asemenea, îl puteţi descoperi în „Cântăreaţa cheală” sau „Crimă la Howard Johnson”. Mai nou, face parte din distribuţia spectacolului independent „Orfani” de Dennis Kelly, regizat de Laura Ducu, găzduit de Teatrelli. Despre provocările aduse de noul rol şi despre drumul său în teatru am discutat într-un dialog pe care vă invităm să-l citiţi.
Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2024
Spectacolul „Orfani” propune teme provocatoare, precum dilemele morale și responsabilitatea personală. Cum ai abordat pregătirea pentru rolul? Care au fost cele mai mari obstacole pe care le-ai întâmpinat?
Textul mi-a fost drag încă de la început, mai ales că am și un copil. În majoritatea cazurilor, încerc să aduc situația din text mai aproape de mine, folosind experiențe personale. Provocarea principală a fost să-mi imaginez cum aș reacționa într-o situație atât de extremă, în care te afli la marginea prăpastiei și trebuie să decizi cât de departe ești dispus să mergi pentru familia ta. A fost o luptă interioară constantă pentru a face credibilă decizia lui Dan de la final, una pe care o ia pentru binele familiei.
Dan poate fi considerat cel mai echilibrat dintre personajele spectacolului. În ce măsură te regăsești în acest rol?
Cred că Dan se regăsește destul de mult în mine. Sunt și eu, ca el, un familist echilibrat, încerc mereu să iau cele mai bune decizii pentru cei apropiați, pentru copilul meu. Rareori iau decizii pripite; îmi place să cântăresc bine situațiile înainte să mă hotărăsc. Așa că, în multe privințe, Dan este o oglindă a mea.
Regia Laurei Ducu aduce o viziune diferită asupra piesei originale, incluzând un final surprinzător. Cum ai colaborat cu regizoarea pentru a aduce la viață această viziune? Poți să ne împărtășești câteva aspecte interesante despre procesul de creație și despre cum s-au conturat deciziile artistice?
Pot să spun că poate nici în facultate nu am lucrat atât de detaliat la un personaj. Laura m-a îndrumat să explorez toate fațetele lui Dan încă de la început, ceea ce m-a ajutat enorm să-i conturez caracterul. Iar această explorare nu am făcut-o doar eu, ci și colegii mei – adică am explorat nu doar felul în care personajul meu ia decizii în raport cu personalitatea sa și cu setul lui de valori proprii, ci și prin raportarea relațională cu celelalte personaje și cum îl influențează relația cu ei și acțiunile lor. În timpul repetițiilor, am lucrat atât de bine împreună, încât lucrurile curgeau firesc. Știam clar direcția în care mergem și cred că a fost una dintre cele mai bune colaborări pe care le-am avut.
Spectacolul explorează conflicte interumane profunde și tensiuni psihologice. Cum ai descrie dinamica personajului tău și cum s-a dezvoltat ea pe parcursul repetițiilor și al spectacolelor?
Este interesant cum personajele, inclusiv Dan, încep spectacolul într-un fel și se transformă complet pe parcurs. Dan pornește ca un om echilibrat, încercând să țină familia unită, însă finalul îi aduce o schimbare radicală. Ajunge să facă un sacrificiu enorm, chiar dacă știe că decizia sa va afecta relația cu ceilalți. Luci pare cel mai fragil și vulnerabil, dar se dovedește a fi cu totul altfel. Irina pare cea mai puternică, dar observăm cât de vulnerabilă este, de fapt. Iar finalul spectacolului… este un moment de cumpănă, unul care cred că îi va face pe spectatori să reflecteze profund.
Cum crezi că rezonează cu publicul temele abordate? Ce impact speri că are asupra spectatorilor?
Sunt convins că spectacolul are un impact puternic și sper că va continua să îl aibă și după acest an, sper că nu va rămâne doar un spectacol independent al cărui traseu se va încheia odată cu sesiunea AFCN care l-a co-finanțat. Feedback-ul pe care l-am primit până acum a fost unul care demonstrează clar că impactul e unul puternic și că oamenii ies din sală puși pe gânduri. E un spectacol care atinge subiecte delicate și sensibil, într-o manieră viscerală și profund umană. Ce sper să rămână cu publicul? Un gând. Poate să ne reamintească să fim mai buni sau să privim altfel oamenii din jurul nostru, să fim mai toleranți. Sunt teme care vor genera cu siguranță reacții diferite, de la empatie până la șoc, mai ales în privința tensiunilor rasiale pe care piesa le atinge.
Experiența ta profesională include colaborări cu regizori importanți și interpretări în spectacole diverse. Ce diferențe ai observat între lucrul la această piesă și alte proiecte de teatru în care ai fost implicat?
Având în vedere că distribuția este formată din doar trei actori, ne-am apropiat mult mai mult unul de celălalt. Spre deosebire de producțiile mai mari, aici am avut ocazia să lucrăm în profunzime la fiecare scenă. A fost o experiență foarte intensă, una dintre cele mai frumoase colaborări de până acum. Am avut timpul și cadrul necesar să explorez și să înțeleg pe deplin personajul. Iar atmosfera intimă și foarte personală care s-a creat în procesul de construcție a spectacolului se simte pe scenă, a devenit o parte a spectacolului. Fiecare dintre noi și-a adus contribuția unică la spectacol, a pus elemente autentice și personale în personajul său. Am avut momente în care ne-am provocat reciproc, ne-am împărtășit idei și am învățat unul de la celălalt. Au fost și momente tensionate, dar tocmai acestea ne-au apropiat mai mult și au ajutat la conturarea unei reprezentații unitare și pline de emoții. Cu siguranță, aș relua această experiență oricând. A fost un rollercoaster care-ți face inima să bată cu putere când pornește pe șine, te gândești că e prea mult și prea intens, pentru ca apoi, când ajungi la capătul traseului, să-ți dai seama că vrei să o iei de la capăt.
Prin ce diferă „Orfani” de alte producții recente și ce aspecte sunt inovatoare sau altfel în contextul teatrului contemporan din România?
Cred că „Orfani” este un spectacol curat, fără artificii, un spectacol care pune accentul pe actori și pe munca lor, pe relația dintre personaje, pe tensiunea brută și lucrată minuțios direct pe situație. Regia Laurei este subtilă, dar extrem de puternică, iar asta cred că va rezona cu publicul într-un mod sincer și direct.
Ce aspirații ai pentru viitorul tău profesional? Există alte roluri sau proiecte pe care ți-ai dori să le explorezi, având în vedere impactul și lecțiile învățate prin acest spectacol?
Îmi doresc să joc cât mai mult, iar după premiera cu „Orfani” simt că s-a reaprins dorința asta de a juca și de a da publicului cat mai mult din mine. Poate sună clișeic, dar mi-ar plăcea enorm să-l joc pe Hamlet sau Caliban, dar și să reiau o monodramă cu care am intrat la Master, la Târgu Mureș, bazată pe cartea lui Venedikt Erofeev, „Moscova-Petușki”. Este un proiect de suflet, unul pe care sper să-l pot realiza în viitorul apropiat.
