Robert Redford, premiul Chaplin pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-redford-premiul-chaplin-pentru-intreaga-cariera/

Actorul şi regizorul american Robert Redford va primi premiul Chaplin pentru întreaga carieră, la cea de-a 42-a ediţie a Chaplin Award Gala, a anunţat The Film Society of Lincoln Center din New York.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2014

The Film Society of Lincoln Center, care prezintă Festivalul de Film de la New York/ New York Film Festival (26 septembrie – 12 octombrie), a ales ca anul acesta Robert Redford să primească această distincţie, potrivit variety.com.

Premiul, care omagiază cele mai notabile talente din industria filmului, îl recompensează pe Redford pentru o carieră care include roluri memorabile („Butch Cassidy şi Sundance Kid/ Butch Cassidy and the Sundance Kid”, „Toţi oamenii preşedintelui/ All the President’s Men”, „Cacealmaua/ The Sting”, „Născut învingător/ The Natural”), pentru o serie de filme pe care le-a regizat („Oameni obişnuiţi/ Ordinary People”, „Cândva, pe aici, trecea un râu/ A River Runs Through It”, „Spune-mi cu cine te însoţeşti/ The Company You Keep”), faima de pe Broadway („Desculţ în parc/ Barefoot in the Park”) şi pentru sprijinul ferm acordat cinematografiei independente ca fondator al Institutului Sundance şi al festivalul omonim.

Redford se alătură astfel unor mari vedete care au primit această distincţie, printre care Charlie Chaplin, Elizabeth Taylor, Alfred Hitchcock, Martin Scorsese, Catherine Deneuve şi Barbra Streisand. Anul trecut, Rob Reiner a primit acest premiu.

Robert Redford va primi premiul pe 27 aprilie 2015.

Film Society of Lincoln Center încheie ediţia din 2014 a New York Film Festival duminică, cu filmul „Birdman”, de Alejandro González Iñárritu.

Robert Redford, actor uriaş şi regizor apreciat

Robert Redford este unul dintre cei mai mari actori ai anilor ’60 – ’70, iar unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din „Butch Cassidy şi Sundance Kid”, Robert Redfordfilm în care a jucat alături de Paul Newman. Robert Redford a jucat în peste 30 de filme, printre care se numără clasicele „Cacealmaua/ The Sting”, ” (1973), „Marele Gatsby/ The Great Gatsby” (1974), „Three Days of the Condor/ Cele trei zile ale condorului” (1975), „All the President’s Men/ Toţi oamenii preşedintelui” (1976), „Out of Africa/ Departe de Africa” (1985).

Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind în prezent un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul „Oameni obişnuiţi/ Ordinary People” i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.

O bună parte din activitatea actorului-regizor este dedicată Institutului Sundance, înfiinţat în 1981, care are ca scop sprijinirea şi dezvoltarea scenariştilor şi regizorilor în afirmare.

Acelaşi institut organizează anual un festival omonim dedicat cinematografiei independente, în statul american Utah.

Foto: Robert Redford – cinemagia

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.