Robert Șerban participă la Festivalul Internațional de Poezie StAnza din Scoția
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-serban-participa-la-festivalul-international-de-poezie-stanza-din-scotia/

Robert Șerban va participa în perioada 6-10 martie la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie StAnza din Scoţia cu volumul Moartea parafina.

Un articol de Andrada Văsii|6 martie 2013

În perioada 6-10 martie, Robert Șerban va participa la cea de-a noua ediție a Festivalului Internațional de Poezie StAnza din Scoția, alături de peste 100 de poeți din întreaga lume, unde va citi o selecție de poeme din cel mai recent volum al său, Moartea parafina, apărut la Editura Cartea Românească (2010).

Traducerea în limba engleză a poemelor este semnată de Ioana Maria Dragomir, Felix Nicolau și Martin Woodside.

„Citită în cheie liric-biografică, poezia lui Robert Șerban relevă un dublu paradox: evocă fără să nostalgizeze și edifică deconstruind. Forța ei provine dintr-un amestec de ironie sentimentală și memorie necruțătoare, explorate cu luciditatea eului pentru care trecutul nu mai există, iar viitorul nu contează. Rasucită în jurul axei care o generează, poezia se reduce, de fapt, la un Punct Omega, la suma propriilor contrarii: renunțînd la virtuțile dulci-acrișoare ale sentimentalismului, poezia e imagine și senzație, mai degrabă decît tehnică și sens. Un discret tremolo, o gîtuire cu greu ținută sub control colorează, totuși, textul, conferindu-i nu doar o aură, ci și un abur: inelul de foc al poeziei adevărate și al inteligenței artistice.” (Mircea Mihaies)

Robert Șerban s-a născut la 4 octombrie 1970, în Turnu Severin. Este scriitor, jurnalist și editor. Trăiește în Timișoara. A debutat cu cartea Firește că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România). Au urmat Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul filialei din Timișoara a U. S. R.), Pe urmele marelui fluviu/ Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor, poezie și proză, 2002), Timișoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003, Premiul revistei Poesis), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul filialei din Timișoara a U. S. R.), Barzaconii/ Anus dazumal (proza, 2005), Cinema la mine-acasă (poezie, 2006), Athénée Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), Ochiul cu streașina (publicistică, 2007), O căruță încărcată cu nimic/ Ein karren beladen mit nichts (coautor, poezie, 2008) și Moartea parafina (poezie, 2010).

Aflat la a noua ediție, Festivalul de Poezie StAnza este unul dintre cele mai importante evenimente literare de acest fel din Europa, adunând laolaltă peste 100 de poeți din mai multe țări ale lumii, care vor lectura din literatura lor. În cadrul festivalului va avea loc o serie de alte evenimente culturale, de la expoziții de artă vizuală și spectacole de teatru, până la mese rotunde, proiecții de film ori performance-uri.

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.