Robin Williams, înmormântat la San Francisco. Actorul avea Parkinson
https://www.ziarulmetropolis.ro/robin-williams-inmormantat-la-san-francisco-actorul-avea-parkinson/

Actorul Robin Williams, care a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, va fi înmormântat în San Francisco, în cadrul unei ceremonii private, la care vor participa doar membrii familiei sale.

Un articol de Petre Ivan|16 August 2014

“Nu este încă oficial, dar acesta este planul. Va fi o ceremonie mică. Au fost oameni foarte discreţi”, a declarat o sursă pentru E! News, citat de Mediafax. Nu a fost anunţată încă data la care actorul american va fi înmormântat.

Totodată, un tribut îi va fi adus cunoscutului actor la Throckmorton Theatre din Mill Valley, California, într-o “noapte a comediei”. La evenimentul care va fi organizat în următoarele câteva săptămâni va fi permis şi accesul publicului larg.

Starul american a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat marţi că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea.

Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului. Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul “Marele alb”. Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.

Joi, văduva actorului a anunţat, într-un comunicat, că Robin Williams suferea de primele simptome ale maladiei Parkinson, precum anxietate şi depresie, în momentul în care a decis să se sinucidă. Actorul nu era pregătit să “facă publică” lupta sa contra maladiei Parkinson, a declarat Susan Schneider, văduva actorului Robin Williams.

“Sperăm, după moartea tragică a lui Robin, că alţii vor găsi forţa de a căuta îngrijire medicală şi sprijinul de care au nevoie în luptele pe care trebuie să le poarte, să demonstreze mai puţină teamă”, a mai scris aceasta în comunicat.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune “Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul “Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din “Bună dimineaţa, Vietnam”, “Cercul poeţilor dispăruţi” şi “Regele pescar”.

Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul “The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Foto cu Robin Williams – salon.com

04
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, „Durere şi glorie”, noul film al spaniolului Pedro Almodovar, este opera unui regizor care nu mai trebuie să demonstreze nimic. Un film senin, despre cum amintirea copilăriei, a tinereţii şi a primelor pulsiuni devine sursă de creaţie şi antidot la depresie.

04
/06
/19

La fel ca și la ediția precedentă a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, cititorii Ziarului Metropolis vor putea vedea, prin ochii prietenului nostru Cinesseur, și o fațetă mai puțin vizibilă a Festivalului (31 mai - 2 iunie 2019)

01
/06
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în deschiderea TIFF, „Parking”, filmat în Spania și inspirat din romanul „Apropierea” al lui Marin Mălaicu-Hondrari, este o poveste de dragoste asumat melodramatică și probabil cel mai așezat film al regizorului Tudor Giurgiu.

31
/05
/19

Filmul AREST semnat de Andrei Cohn va avea premiera internațională în cadrul celei de-a 54-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary – East of the West Competition. Festivalul de film care are loc în Cehia se desfășoară anul acesta între 28 iunie - 6 iulie și este unul dintre cele mai importante festivaluri de cinema din Europa.

30
/05
/19

Cinci producții cu perspective provocatoare asupra relației dintre om și natură concurează în acest an pentru Marele Premiu al Festivalului Pelicam: The Human Element / Elementul uman (SUA, 2018), When Lambs Become Lions / Când mieii se transformă în lei (SUA, Kenya, 2018), Eating Animals / Mâncăm animale (SUA, 2018), Anote’s Ark / Arca lui Anote (Canada, 2018) și Welcome to Sodom / Bun venit în Sodoma (Austria, 2018).

30
/05
/19

Directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile și scenograful Cristian Niculescu, doi dintre cei mai importanți oameni din cinematografia română, vor avea parte de un focus cu trei filme la care au lucrat împreună, la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film București (BIFF)

30
/05
/19

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, va ajunge, pentru a treia oară consecutiv, la Cluj-Napoca, în cadrul ediției cu numărul 18 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), partener al platformei.

30
/05
/19

În perioada 30 mai - 2 iunie, telespectatorii vor putea urmări la TVR 1 o serie de filme, reportaje şi documentare despre personalitatea Sanctităţii Sale, despre papalitate şi conducătorii bisericii catolice, despre viaţa celor şapte episcopi greco-catolici în timpul persecuţiei comuniste.

28
/05
/19

PREVIEW Zece zile de proiecții și 170-180 de filme de lungmetraj pot speria chiar și un cinefil exersat, prin multitudinea de opțiuni. Așa că am gândit un scurt ghid de orientare, axat pe cele mai atractive filme noi, pentru cea de-a 18-a ediție a TIFF, care va începe vineri la Cluj-Napoca.

24
/05
/19

Pe 7, 8 și 9 iunie de la ora 19:00, Happy Cinema București prezintă un film documentar dedicat artistului Paul Gauguin, care a lăsat totul pentru a-și urma inspirația primitivă ce l-a influențat să reinventeze pictura occidentală.

Page 20 of 255« First...10...1819202122...304050...Last »