Robin Williams, înmormântat la San Francisco. Actorul avea Parkinson
https://www.ziarulmetropolis.ro/robin-williams-inmormantat-la-san-francisco-actorul-avea-parkinson/

Actorul Robin Williams, care a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, va fi înmormântat în San Francisco, în cadrul unei ceremonii private, la care vor participa doar membrii familiei sale.

Un articol de Petre Ivan|16 august 2014

„Nu este încă oficial, dar acesta este planul. Va fi o ceremonie mică. Au fost oameni foarte discreţi”, a declarat o sursă pentru E! News, citat de Mediafax. Nu a fost anunţată încă data la care actorul american va fi înmormântat.

Totodată, un tribut îi va fi adus cunoscutului actor la Throckmorton Theatre din Mill Valley, California, într-o „noapte a comediei”. La evenimentul care va fi organizat în următoarele câteva săptămâni va fi permis şi accesul publicului larg.

Starul american a fost găsit decedat luni, la vârsta de 63 de ani, în reşedinţa sa din California. Autorităţile americane au anunţat marţi că actorul s-a sinucis, spânzurându-se cu o curea.

Anchetatorii au găsit tăieturi pe încheietura mâinii stângi a actorului, iar un briceag era în apropierea cadavrului. Pe vârful briceagului erau urme care par a fi de sânge uscat, astfel că vor fi efectuate analize suplimentare pentru a se stabili compoziţia substanţei depistate.

Actorul american nu a încercat niciodată să îşi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată.

Joi, văduva actorului a anunţat, într-un comunicat, că Robin Williams suferea de primele simptome ale maladiei Parkinson, precum anxietate şi depresie, în momentul în care a decis să se sinucidă. Actorul nu era pregătit să „facă publică” lupta sa contra maladiei Parkinson, a declarat Susan Schneider, văduva actorului Robin Williams.

„Sperăm, după moartea tragică a lui Robin, că alţii vor găsi forţa de a căuta îngrijire medicală şi sprijinul de care au nevoie în luptele pe care trebuie să le poarte, să demonstreze mai puţină teamă”, a mai scris aceasta în comunicat.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul „Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din „Bună dimineaţa, Vietnam”, „Cercul poeţilor dispăruţi” şi „Regele pescar”.

Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Foto cu Robin Williams – salon.com

23
/06
/17

Ron Howard a fost confirmat ca regizor al spin-off-ului "Star Wars" dedicat personajului Han Solo. Regizorul laureat al premiului Oscar îi înlocuiește la timona filmului pe Phil Lord și Christopher Miller, la care Disney a renunțat în această săptămână, deși au fost implicați în producție timp de șase luni.

22
/06
/17

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic și dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin și Elena” – încă o capodoperă.

22
/06
/17

Vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte primul eveniment independent din cadrul programului de educaţie cinematografică, susţinut de susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, „Cinemateca pentru toţi”. Tema noii întâlniri este „Religia în cinemaul românesc”.

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.

Page 90 of 262« First...102030...8889909192...100110120...Last »