Rodica Popescu Bitănescu, 78
https://www.ziarulmetropolis.ro/rodica-popescu-bitanescu-78/

“Dacă ar fi s-o iau de la capăt nu aş mai alege actoria, pentru că este o slujbă în care întotdeauna depinzi de alţii, şi oamenii nu sunt mereu drepţi. Eu am avut un noroc extraordinar, mi-a ajutat Dumnezeu să joc pe prima scenă a teatrului românesc, să fac televiziune, să fac filme, telenovele şi să scriu piese de succes. Puteam să fac meseria asta şi să rămân o ilustră necunoscută.” – Rodica Popescu Bitănescu. Uşor de recunoscut după râsul molipsitor, actriţa, regizoarea şi dramaturgul Rodica Popescu Bitănescu, cea care ne încântă pe scenă de peste o jumătate de veac, împlineşte, astăzi, 78 de ani.

Un articol de Petre Ivan|5 August 2016

Rodica Popescu Bitănescu este o actriţă căreia îi place să scrie “comedii amare”, aşa cum ea însăşi declară. S-a născut în 5 august 1938, la Răsuceni, judeţul interbelic Vlaşca şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiele” Bucureşti în 1960, la clasa profesorului A. Pop Marţian.

Este prezentă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti încă din 1966, jucând sub îndrumarea regizorilor Horea Popescu, Ion Fintesteanu, David Esrig, Ion Cojar, Andrei Şerban.

Despre mine s-a spus că sunt o persoană veselă şi că sunt actriţă de comedie. Pe parcursul anilor am demonstrat şi că pot juca dramă, că am filon tragic, că pot să cânt, să dansez, să scriu piese – Rodica Popescu Bitănescu

Începând din 2000 îşi regizează propriile comedii: “Cinci femei de tranziţie”, “Încă-i bine”, “Viaţa de cimitir”, toate jucate cu mare succes la public pe scena “Naţionalului” bucureştean.

M-am apucat târziu de scris piese, pentru că mie nu-mi place să scriu. Nu am redactat nici măcar scrisori, nu aveam talent. Comedia «Cinci femei de tranziţie» a fost gata în 2000, dar am stat cu ea în sertar doi ani. Am un simţ al ridicolului extraordinar şi mă gândeam că poate fi foarte proastă. Dar piesa a avut succes de la prima reprezentaţie şi va avea mereu, pentru că problemele descrise în ea sunt actual – Rodica Popescu-BitănescuRodica Popescu Bitănescu

În film, Rodica Popescu-Bitănescu a debutat în 1975 în “Comedia fantastică”, în regia lui Ion Popescu-Gopo. Are o bogată activitate în teatru radiofonic, televiziune şi cinematografie.

În 2002 a fost decorată cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, “pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.

Eu nu pot să stau. Cum am terminat un proiect, încep altul. Acest lucru mă ţine tânără, în forţă. În această perioadă, credinţa ne poate salva. Trebuie să credem în Dumnezeu. Dacă sufleteşte eşti împăcat, poţi să le înduri pe toate cu uşurinţă. – Rodica Popescu-Bitănescu

În martie (2016), alături de alte două doamne ale teatrului românesc – Florina Cercel şi Adela Mărculescu –, Rodica Popescu-Bitănescu a primit o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului (București).  “Sunt extraordinar de împlinită că mi se recunoaște munca de atâția ani“, a spus atunci actriţa care împlineşte, astăzi, 78 de ani.

Foto: Rodica Popescu Bitănescu – facebook, cinemagia

Page 13 of 13« First...910111213