Rolurile esenţiale ale Luminiţei Gheorghiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/rolurile-esentiale-ale-luminitei-gheorghiu/

„Poziţia copilului” este acum disponibil pe platforma Cinepub. Prilej pentru o scurtă rememorare a rolurilor esenţiale de cinema ale unei mari actriţe, Luminiţa Gheorghiu: de la „Moromeţii” şi până la acest film al lui Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Aur la Berlin în 2013.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 iunie 2017

Pentru Luminiţa Gheorghiu, consacrarea şi celebritatea au venit, bineînţeles, cu „Moromeţii”, cunoscutul film din 1987-1988 al lui Stere Gulea, considerat deopotrivă de public şi de critică drept una dintre cele mai mari realizări ale cinematografiei române.

În acest rol, s-a făcut remarcată prin autenticitate, prin amestecul de fragilitate şi forţă, de blândeţe şi agerime, de umanitate şi tragism, într-o distribuţie plină de nume mari, cu jocuri impecabile.

Rolul Catrina Moromete, cu care va fi asociată de publicul larg pentru totodeauna (aşa cum şi Victor Rebengiuc va fi mereu Ilie Moromete), a pus în valoare expresivitatea Luminiţei Gheorghiu, capacitatea de a emoţiona prin felul de a rosti cuvintele şi prin mişcările corpului său aparent firav.

La o distanţă de peste 25 de ani şi în cu totul alt registru, rolul Cornelia din „Poziţia copilului” (2013), de Călin Peter Netzer, a evidenţiat o capacitate formidabilă de a acapara ecranul şi de a captiva privitorul. Într-o măsură consistentă, „Poziţia copilului”, disponibil acum pe platforma Cinepub, este filmul Luminiţei Gheorghiu, afirmaţie care nu diminuează cu nimic numeroasele calităţi ale scenariului, imaginii, montajului, regiei şi restului de interpretări actoriceşti.

Desigur, este din nou un rol de mamă şi soţie, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea filmelor în care a jucat, însă de această dată nu mai este femeia umilă şi blajină cu care ne-am obişnuit. Este un personaj dominator, invaziv, devorator. O forţă actoricească de neegalat în filmele româneşti ale ultimilor ani.

Între cele două repere se află, indiscutabil, impresionanta interpretare din rolul asistentei Mioara, în „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), de Cristi Puiu. Într-o lume cinică, ea întruchipează un personaj uman, de o blândeţe şi de o empatie dezarmante.

Nimic artificial, nimic exagerat, nimic fals în acest joc actoricesc de o naturaleţe cuceritoare, în spatele căreia se află un control atent exersat, absorbit însă de plăcerea transformării pe care o impune talentul.

Între debutul de la începutul anilor ’80 (în „Secvenţe”, capodopera lui Alexandru Tatos, a avut un mic rol, într-o singură secvenţă, de soţie a unui şef de bar jucat de Mircea Diaconu) şi, deocamdată, cel mai recent film, „Aferim!” (2015), în regia lui Radu Jude (unde, într-un rol episodic, face un cuplu de ţărani cu Victor Rebengiuc, racord, din nou, cu „Moromeţii”), se întinde o filmografie bogată. Una marcată de colaborări cu cei mai mari regizori români, deopotrivă din vechea generaţie şi din Noul Val, dar şi cu un cineast precum austriacul Michael Haneke, în „Code inconnu: Récit incomplet de divers voyages” (2000) şi „Le temps du loup” (2003).

De asemenea, merită amintite rolurile din filme precum „Priveşte înainte cu mânie” (1993), de Stere Gulea, „Marfa şi banii” (2001), de Cristi Puiu, „A fost sau n-a fost?” (2006), Corneliu Porumboiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), de Cristian Mungiu, „Francesca” (2009), de Bobby Păunescu, „Aurora” (2010), de Cristi Puiu, sau „Sunt o babă comunistă” (2013), de Stere Gulea. Personaje, centrale sau secundare,  pe care le-a întruchipat cu eleganţă şi cu o stăpânire perfectă a tehnicii, până într-acolo încât rezultatul pare mereu de un firesc implacabil.

„Poziţia copilului” este disponibil pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.   

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.