România lui Liviu Dragnea și America lui Donald Trump. Care e cartea Târgului Gaudeamus?
https://www.ziarulmetropolis.ro/rom%c3%a2nia-lui-liviu-dragnea-%c8%99i-america-lui-donald-trump-care-e-cartea-t%c3%a2rgului-gaudeamus/

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii.

Un articol de Monica Andronescu|4 Decembrie 2017

De data aceasta Duelul se petrece la Târgul Gaudeamus 2017. România lui Liviu Dragnea și America lui Donald Trump. Realitatea unui început de secol 21, în două lumi diferite, în care anormalitatea a devenit regula cotidianului, două lumi îmbolnăvite, în care acul busolei cu greu mai indică nordul…

La recent încheiatul Târg Gaudeamus, desfășurat, ca de obicei, la Romexpo, într-un peisaj editorial mai degrabă sărac, dacă îl iei la bani mărunți, în ciuda lansărilor vocale și a pachetelor cu sclipici, puține au fost evenimentele cu adevărat importante. Timp de cinci zile cam toate editurile din România s-au întrecut să pună pe standuri cărți mai noi sau mai vechi, cu reduceri mai mari sau mai mici, multe s-au întrecut în lansări la care de-abia dacă se oprea din când cineva, deși târgul a fost cam în toate zilele plin spre arhiplin… Asta în ciuda aventurii pe care o presupune drumul până la Pavilionul Central, până la care trebuie să treci prin hârtoape, construcții, bălți cu noroi și altele asemenea îmbietoare pentru orice iubitor de cărți. Și în ciuda faptului că mai-marii Capitalei noastre s-au gândit să facă un pustiu de bine chiar în zilele principale ale Gaudeamusului, adică sâmbăta și duminica trecută, oprind circulația pe bulevard dinspre Arcul de Triumf până la Casa Presei, când s-a făcut repetiție pentru defilarea cu tancuri… Așadar, printre tancuri și moloz, un pasaj sumbru și neluminat și vreo cinci treceri de pietoni pe care le traversai în jumătate de oră, căci poliția era la datorie să încurce puțintel circulația în zonă, ajungeai fericit în mijlocul tarabelor cu de-ale gurii tradiționale, printre mirosuri înfrățite de kürtős kalács și mititei, cât să-ți refaci nițeluș forțele înainte de turul printre standurile îmbietoare.

Aceste fiind zise și în ciuda topurilor livrate de edituri, imediat după încheierea târgului, e evident că puține au fost evenimente de-adevăratelea. Humanitas a scos, ca de obicei la înaintare, toate personalitățile care adună public și care scriu adesea cărți cu bătaie clară la evenimente, vezi de data asta Centenarul… Și tot românul se îmbulzește brusc interesat. Igor Bergler cu „Testamentul lui Abraham” a dat din nou lovitura și a fost – pare-se – cea mai vândută carte a târgului. Proaspăt nobelizatul Kazuo Ishiguro a fost și el printre numele căutate la Gaudeamus 2017. Ca să nu mai vorbim de cartea născătoare de revolte a lui Dan Voiculescu, publicată la Editura RAO, care, în ciuda boicotului încercat de diverse personaje din viața culturală, tot a ieșit pe locul 2 la această ediție a târgului, la egalitate cu Nemira.

Dar dincolo de multele acțiuni zornăitoare, cea mai importantă apariție în zona ficțiunii românești rămâne romanul lui Florin Chirculescu, „Greva păcătoșilor sau Apocrifa unui evreu”, publicat la Editura Nemira, câștigător deja la fosta ediție a Duelului cărților. Lăsând, așadar deoparte „Greva păcătoșilor” care este fără dubiu romanul românesc al Gaudeamus 2017, am ales alte două apariții pe care le considerăm printre cele mai importante, deloc asemănătoare ca structură, dar cu adevărat reprezentative și care, deși în forme total diferite, surprind aceeași realitate a acestui deceniu. România lui Liviu Dragnea și America lui Donald Trump…

„Cum să fii fericit în România”, un volum colectiv coordonat de Oana Bârna, în care semnează texte Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Radu Paraschivescu, Andrei Cornea, Tatiana Niculescu, Horia-Roman Patapievici și încă alte nume la fel de importante, în total 17 texte care pun problema (ne)fericirii în România. De cealaltă parte, „Casa Golden” de Salman Rushdie, cea mai nouă carte a autorului „Versetelor satanice”, tradusă de Dana Crăciun și publicată și la noi foarte repede după apariția ei, de Editura Polirom.

New York în lumea dinaintea lui Trump

Salman Rushdie este unul dintre acei scriitori învăluiți într-o aură de legendă, de când ayatolahul Ruhollah Khomeini a pronunțat celebra fatwa împotriva lui, care-l condamnă la moarte, ea fiind valabilă și în prezent, iar Rushdie trăind protejat de Serviciile Secrete, ascuns undeva în marele New York. Născut la Bombay, Salman Rushdie a crescut într-o familie musulmană, dar ceva mai relaxată în privința religiei, ceea ce a făcut ca educația sa timpurie să fie caracterizată de un amestec de elemente indiene și britanice. În urma publicării romanului „Versetele satanice” în 1988, socotit o blasfemie la adresa profetului Mahomed, împotriva lui a fost pronunțată o sentință la moarte. Ceea ce, trebuie s-o recunoaștem, a avut efect benefic în ce privește celebritatea lui. Cartea a fost interzisă imediat în multe state islamice, a fost arsă în public, a născut proteste. Astăzi, Rushdie revine în atenția lumii cu „Casa Golden”, o carte așteptată, o carte despre America sau, mai exact, despre New York, în perioada cuprinsă între alegerea lui Obama la Casa Albă și ajunul victoriei lui Donald Trump. Iar cuvintele lui rezumă extrem de bine această victorie care a scandalizat lumea, sugerând că Trump n-a venit din nimic… „Unul dintre motivele pentru care cred că am putut scrie această carte este acela că mult din ceea ce reprezintă Trump și din ceea ce a dezlănțuit el era acolo oricum, dacă priveai cu atenție. Și nu putea fi distrus prin înfrângerea lui. Odată ce ai scos dopul de la sticlă, lucrurile țâșnesc afară”.

„Casa Golden” este romanul unei lumi roase pe dinăuntru, cu dezechilibre psihice și dezorientări sexuale despre care se vorbește pe față. Un roman care vorbește despre adevăr, teroare și minciună, în care un loc aparte îl ocupă deontologia jurnalismului în lumea noastră. Pe scurt, în agitatul şi aglomeratul New York există un spaţiu liniştit şi plin de farmec unde tânărul René, regizor aspirant, duce o viaţă plăcută şi liniştită. Asta până în ziua când în cartier se mută o familie ciudată, alcătuită din patru bărbaţi – un tată vârstnic şi cei trei fii ai săi – ce folosesc nume romane ca să-şi ascundă originile şi trecutul… Nero, personajul central, care, așa cum a remarcat presa internațională, are ceva din trăsăturile lui Trump, este teribil de bogat, are o superbă soție rusoaică și legături vechi cu lumea interlopă din India. India pe care, împreună cu fiii lui, a lăsat-o la un moment dat în urmă, după ce mama lor a murit în timpul atacurilor teroriste de la Mumbay, din 2008.

În această lume stranie, tânărul René intră pe ușa din spate, e un observator în căutarea marelui subiect pentru un film documentar. Își urmărește vecinii, le cercetează și în mare parte le ghicește viețile. Problema identității într-o lume fără identitate este cumva problema cea mai importantă pe care o propune „Casa Golden”. Rushdie pune degetul pe criza existențială a societății noastre. Cei patru Goldeni sunt cu toții refugiați, vin dintr-o Indie care îi bântuie încă, după ce și-au abandonat acolo totul, și-și aleg nume de împrumut. În New York trebuie să învețe din nou să trăiască. Și asta le bulversează realitățile. Dionysus se luptă cu propria identitate sexuală, Petronius, dezvoltă agorafobie, iar Apuleius, artistul, tânjește după locul de baștină și suferă de golul teribil pe care ți-l poate da exilul. Iar în tăvălugul vieților lor, Goldenii dezvăluie mecanismele unei societăți care își caută identitatea.

Este posibilă fericirea în România?

În partea cealaltă a lumii, într-o cultură cu mult mai mică și care întotdeauna a suferit din această cauză, încercând, mai ales după Revoluție marea sincronizare cu America tuturor posibilităților, oamenii aproape că nici nu-și mai pun problema fericirii. La aproape trei decenii de la căderea unui regim dictatorial, România își începe anul 2017 în stradă. Vrând să dărâme un guvern proaspăt ales, dar care calcă imediat în picioare idealurile unei generații care n-a apucat să trăiască în comunism. Volumul publicat de Editura Humanitas însă, „Cum să fii fericit în România” cuprinde mărturii despre (ne)fericire ale unor oameni care au trăit în comunism mare parte din viață și care aproape că nu știu să vorbească despre fericire. Citind volumul care se deschide cu texte de Cioran, pătrunzi într-o lume în care cuvântul „fericire” e rar folosit.

Nu, nu e un manual despre fericire, nu e un volum motivațional care să-ți dea câteva ponturi și să vindece un fel de depresie națională. Deloc. E mai degrabă – și acesta este și motivul pentru care l-am ales la acest duel – o radiografie ca un puzzle a României ultimelor decenii. Cu toate nefericirile în care trăim, ca colecție de tristeți pe care să le pui într-o sticlă și să le arunci în mare în speranța că cineva le va găsi într-o zi, într-o altă galaxie.

Soluțiile de fericire, deși nu sunt false, sunt ele însele de o tristețe care devine parcă emblema lumii noastre. Și ca să vezi și să simți boala adâncă a acestei societăți e suficientă o călătorie prin București. Oamenii sunt triști și închiși în ei înșiși. Însă volumul de la Humanitas caută, caută, caută… posibile căi, individuale, personale, de a avea acces la fericire. Gabriel Liiceanu „vinde” soluția lui Constantin Noica, „o ecuație paradoxală a fericirii” cum o numește el, și care constă în evadarea spirituală dintr-un spațiu ermetic închis. „Orice infern devine suportabil dacă paradisul culturii devine cu putință” sunt cuvintele lui Noica. Însă soluția de fericire este până la urmă o formă de evadare… Câtă tristețe e în aceste cuvinte. Și e de fapt un fals răspuns la întrebarea „Cum să fii fericit în România”. Căci evadarea presupune în fond desprinderea de România…

Ioana Pârvulescu, relatând câteva episoade concrete din contactul cu societatea, cu Gara de Nord, cu cerșetorii, cu lumea, ajunge și ea la… fericire. Și caută în propriul computer de câte ori a folosit acest cuvânt. Găsește o singură intrare și aceea în titlul unei cărți a lui David Foenkinos. Cuvintele pe care această entitate virtuală i le varsă în față sunt alese parcă de o entitate superioară: „Suntem pregătiți pentru orice, se pare, mai puțin pentru fericire. În lumea noastră oamenii plătesc sume mari ca să fie asigurați <în caz de incendiu, de inundații, de accidente>, dar în caz de fericire rămân descoperiți”. Concluzia ei? „Pentru că, aș spune, probabilitatea asta e destul de mică în viețile noastre”.

Și dacă Radu Paraschivescu își găsește o „insulă” personală „cu ochi negri”, iar Andrei Cornea scrie o superbă fabulă, care s-ar putea rezuma prin „ești fericit dacă ești orb la fericirile celorlalți”, Tatiana Niculescu vorbește despre cum poți (sau nu) fi fericit într-o lume nefericită. Și despre cum fericirea reîntâlnirii cu România, după ani mulți trăiți la Londra, fericirea piețelor colorate și a hărmălaiei de aici, de la Porțile Orientului, avea curând să ia locul unor nefericiri transcrise toate ca într-un superb poem care începe așa: „Definiția fericirii se schimba cu fiecare zi care trecea și, până la urmă, aveam s-o formulez așa: Să nu te naști într-un spital bântuit de streptococi aurii, argintii ori de alte nefaste culori. Dacă tot ai apucat să te naști, să scapi neinfectat, ca să nu fii îndopat de mic cu antibiotice care-ți distrug sistemul de apărare al corpului…” Și tot așa, „definiția fericirii” se schimbă pentru fiecare etapă a vieții, Tatiana Niculescu surprinzând în cuvinte simple România întreagă cu toate obiceiurile ei aducătoare de nefericire cronică: „Prunc, să nu ți se îndese vara pe cap o căciulă și în picioare ciorapi de lână, iar iarna să nu ți se spună că trebuie să te ferești de curent (de aer). Când mergi cu părinții la mare, să nu fii obligat să stai la soare în pielea goală, sub privirile tuturor. În primii ani de viață, când te împiedici și cazi, să nu fii admonestat și pedepsit.” Iar finalul eseului ei, rezumă perfect esența unui volum care vorbește despre nefericirea noastră cronică și (aproape) imposibilitatea de a i te sustrage: „Dacă, prin cine știe ce dar al sorții și dispoziție a inimii, treci cu bine de toate astea, dacă supraviețuiești tuturor nefericirilor colective și individuale și nu ești nici resemnat, nici revoltat, nici mânios, nici apatic, înseamnă că te poți numi un om fericit în România. Doar că, spunea cineva, un om fericit într-o lume nefericită e mai nefericit decât acea lume nefericită”.

Decizia

Pentru că surprinde o realitate în care supraviețuim, uitând adesea sensul cuvântului „fericire”, pentru că e mai mult decât o colecție de eseuri motivaționale, pentru că e un document inedit despre România ultimelor decenii și care sondează nefericirea cronică a unei țări prin mărturii personale, Ziarul Metropolis declară volumul colectiv „Cum să fii fericit în România”, apărut la Humanitas, câștigător al duelului și cartea Târgului Gaudeamus.

18
/02
/18

Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu, Radu Paraschivescu și Vlad Zografi ne oferă câteva soluții pentru fericire… „Cum să fii fericit în România” e o întrebare la care nu-i ușor de răspuns.

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

14
/02
/18

Editura Humanitas a lansat romanul „Lebedele de pe Fifth Avenue” în care americanca Melanie Benjamin reconstituie un New York de altădată, în centrul căruia se află excentricul scriitor Truman Capote și muzele sale, strălucitoarea Gloria Guinness, captivanta Nancy "Slim" Keith și, mai ales, emblematica Babe Paley.

14
/02
/18

Mircea Cărtărescu a câştigat premiul „Thomas Mann” pentru Literatură pe 2018, unul dintre cele mai prestigioase premii literare germane. Acordat de Academia Bavareză de Arte Frumoase şi de orasul Lübeck, premiul va fi decernat scriitorului român în cadrul unei ceremonii organizate la Teatrul Lübeck, pe 17 noiembrie. “Sunt foarte recunoscător juriului, ca şi Academiei Bavareze şi oraşului Lubeck, care-mi vor acorda acest premiu", a precizat Cărtărescu pe pagina sa de Facebook.

13
/02
/18

Editura Humanitas a lansat de curând colecția „12 cărți despre lumea în care trăim”. Printre ele, și „Civilizația spectacolului” de Mario Vargas Llosa. Am selectat din acest volum 12 fragmente care vă vor lăsa pe gânduri.

11
/02
/18

Editura Humanitas a lansat de curând colecția „12 cărți despre lumea în care trăim”. Printre ele, „Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți”, scrisă de marele filosof britanic contemporan Roger Scruton. Am selectat pentru dumneavoastră 12 pasaje care vă vor da de gândit.

11
/02
/18

Odată cu lansarea romanului „Lebedele de pe Fifth Avenue“ de Melanie Benjamin, editura Humanitas ne propune o plimbare ficțională prin înalta societate newyorkeză a anilor '50-'60.

09
/02
/18

„Born to Run”, autobiografia legendarului star rock Bruce Springsteen, este o incursiune în inima Americii, din New Jersey până pe coasta Californiei, pe cea mai bună muzică. Amintirile artistului se succed într-o amețitoare poveste spre succes, din care am selectat 30 de fragmente.

08
/02
/18

Iubitorii de poezie și nu numai sunt asteptați, astăzi (8 februarie), de la ora 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române,la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la lansarea unui mărțișor literar aparte – Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu.

08
/02
/18

Luni, 12 februarie, de la ora 19.00, bucureștenii sunt invitați la o nouă ediție a Marilor Întâlniri de la EXCELSIOR. Renumita scriitoare Daniela Zeca Buzura se va afla afla în dialog cu jurnalista Eveline Păuna, pe scena Sălii „Ion Lucian” a Teatrului EXCELSIOR.

08
/02
/18

Pentru orice viitor bărbat drumul spre marea literatură trece prin gara Jules Verne. Există și excepții, dar cunoscutul scriitor francez este cel mai eficient cârlig cu care adolescenții sunt prinși în undița literaturii. Dacă la 15 ani nu vibrezi la aventură și eroism, atunci sunt șanse mari să nu o faci niciodată și poți să ai o carieră strălucită în ... era să spun contabilitate, dar cum sunt amator de hrană caldă o să ma abțin.

Page 1 of 7412345...102030...Last »