Români celebri în străinătate. Nicolae Iorga
https://www.ziarulmetropolis.ro/romani-celebri-in-strainatate-nicolae-iorga/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE ”Iorga te conduce din infernul diplomelor până în raza celestă a viziunii totale”. Aceasta e una din caracterizările făcute de George Călinescu marelui istoric.

Un articol de Georgeta Filitti|4 august 2017

A-i prezenta opera este nespus de anevoios din cauza întinderii și a diversității ei. Întreaga creație îi stă sub semnul excepționalului, neobișnuitului, ineditului. Elev și student supradotat, Nicolae Iorga (1871-1940) rămâne cel mai reprezentativ istoric român. În același timp, contribuțiile sale fundamentale despre istoria altor state îl situează între marii cercetători ai lumii. Și această poziție i-a fost răsplătită cu nenumărate titluri de doctor honoris causa al unor universități de prestigiu, oferte de cursuri la Sorbona, prezidarea de întâlniri internaționale de profil, întemeierea de așezăminte culturale (Școala română de la Fontenay-aux-Roses, de lângă Paris, Casa romena de la Veneția etc), publicarea, în premieră, a unor documente din arhive multicentenare (ca cea de la Dubrovnik, vechea Ragusa).

Prima manifestare în străinătate e colaborarea, la 19 ani, la Enciclopedia franceză, urmată de licența luată la Paris, cu lucrarea despre corespondența lui Philippe de Mezieres și de doctoratul consacrat lui Thomas III, marchiz de Saluces (1893). Cercetările în arhivele și bibliotecile europene sunt extraordinar de rodnice. Avea doar 23 de ani când aduce în țară 10 000 de volume ce vor forma baza bibliotecii de peste un sfert de milion de titluri, donate mai apoi statului. În 1895 e titularizat profesor de istorie universală la Iași și tot atunci începe seria marilor colecții de documente, între care cele șase volume Note și extrase spre a servi la istoria cruciatelor în secolul al XV-lea (în limba franceză). Culege documente în țară și străinătate, ține conferințe la Academia Română, publică masiv, uneori cu tentă polemică în presa vremii, face apel la posesorii de documente să i le pună la dispoziție pentru editare și ține o corespondență febrilă cu colegii și profesorii din străinătate. În același timp călătorește prin țară și ajunge să-i cunoască fiecare colțișor ca nimeni altul.

În 1907 e ales în Parlamentul țării. Cariera politică va culmina în 1931-1932 când e desemnat prim ministru. Paralel cu lucrările de istoria românilor, în 1907, la Londra, îi apare Istoria Imperiului bizantin. Conduce cele trei publicații ”Neamul românesc”și începe publicarea la Gotha a Istoriei Imperiului otoman (5 volume). Faima sa internațională este considerabilă. La Viena se imprimă timbre cu chipul său. Convins toată viața că doar educația dă trăinicie și putere de afirmare unui popor, înființează biblioteci, donează cărți, conduce Liga culturală, inițiază Universitatea de vară de la Vălenii de Munte. Argumentează temeinic perenitatea românilor în spațiul sud est european și consacră mai multe volume relațiilor bilaterale (cu Albania, Rusia, Polonia, Grecia) și mai departe cu Franța, Anglia ș.a.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

În 1914 apare sinteza Istoria statelor balcanice în epoca modernă (în limba franceză). Tot atunci pune bazele, în colaborare, Institutului de studii sud est europene. Scrie și face să fie jucate drame istorice cu subiecte din istoria patriei. Participă la războaiele balcanice în calitate de corespondent de presă (1912). În anul următor, la inițiativa sa, se desfășoară un întreg program de comemorare a 200 de ani de la uciderea lui Constantin Brâncoveanu.

La izbucnirea primului război mondial, N. Iorga e în fruntea celor care militează pentru alierea la Antantă. Va rămâne consecvent acestei convingeri iar articolele sale și cuvântările din Parlamentul de la Iași înseamnă o îmbărbătare continuă a conaționalilor săi. După război, desfășoară aceiași activitate debordantă: lucrări de istorie, conferințe, ziaristică, cursuri universitare în țară și străinătate, prezență parlamentară, cercetări în arhive străine, conducerea unor congrese internaționale, întemeierea fundației care îi poartă numele pentru studenți etc. Interludiul politic din 1931-1932, când e prim ministru, nu-i slăbește ritmul de lucru supraomenesc. Numai în 1931 a scos 53 de cărți iar în 1932 – 41.În urma sa au rămas 431 volume de corespondență cu personalități din țară și din afara ei.

Nicolae Iorga s-a implicat în politică cu aceiași impetuozitate și a plătit pentru aceasta fiind asasinat de legionari. El rămâne acel reper veșnic spre care ar trebui să ne întoarcem ori de câte ori abordăm teme de istorie. Dar și de viață, de morală, de comportament cotidian pentru că marele istoric a fost desăvârșit în gândurile și faptele sale. Cele peste 11 000 de titluri de lucrări, larga recunoaștere internațională, îndelungata carieră de dascăl care a pregătit zeci de generații fac din el unul din marii oameni ai secolului XX.

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.