Români celebri în străinătate. Nicolae Iorga
https://www.ziarulmetropolis.ro/romani-celebri-in-strainatate-nicolae-iorga/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE ”Iorga te conduce din infernul diplomelor până în raza celestă a viziunii totale”. Aceasta e una din caracterizările făcute de George Călinescu marelui istoric.

Un articol de Georgeta Filitti|4 august 2017

A-i prezenta opera este nespus de anevoios din cauza întinderii și a diversității ei. Întreaga creație îi stă sub semnul excepționalului, neobișnuitului, ineditului. Elev și student supradotat, Nicolae Iorga (1871-1940) rămâne cel mai reprezentativ istoric român. În același timp, contribuțiile sale fundamentale despre istoria altor state îl situează între marii cercetători ai lumii. Și această poziție i-a fost răsplătită cu nenumărate titluri de doctor honoris causa al unor universități de prestigiu, oferte de cursuri la Sorbona, prezidarea de întâlniri internaționale de profil, întemeierea de așezăminte culturale (Școala română de la Fontenay-aux-Roses, de lângă Paris, Casa romena de la Veneția etc), publicarea, în premieră, a unor documente din arhive multicentenare (ca cea de la Dubrovnik, vechea Ragusa).

Prima manifestare în străinătate e colaborarea, la 19 ani, la Enciclopedia franceză, urmată de licența luată la Paris, cu lucrarea despre corespondența lui Philippe de Mezieres și de doctoratul consacrat lui Thomas III, marchiz de Saluces (1893). Cercetările în arhivele și bibliotecile europene sunt extraordinar de rodnice. Avea doar 23 de ani când aduce în țară 10 000 de volume ce vor forma baza bibliotecii de peste un sfert de milion de titluri, donate mai apoi statului. În 1895 e titularizat profesor de istorie universală la Iași și tot atunci începe seria marilor colecții de documente, între care cele șase volume Note și extrase spre a servi la istoria cruciatelor în secolul al XV-lea (în limba franceză). Culege documente în țară și străinătate, ține conferințe la Academia Română, publică masiv, uneori cu tentă polemică în presa vremii, face apel la posesorii de documente să i le pună la dispoziție pentru editare și ține o corespondență febrilă cu colegii și profesorii din străinătate. În același timp călătorește prin țară și ajunge să-i cunoască fiecare colțișor ca nimeni altul.

În 1907 e ales în Parlamentul țării. Cariera politică va culmina în 1931-1932 când e desemnat prim ministru. Paralel cu lucrările de istoria românilor, în 1907, la Londra, îi apare Istoria Imperiului bizantin. Conduce cele trei publicații ”Neamul românesc”și începe publicarea la Gotha a Istoriei Imperiului otoman (5 volume). Faima sa internațională este considerabilă. La Viena se imprimă timbre cu chipul său. Convins toată viața că doar educația dă trăinicie și putere de afirmare unui popor, înființează biblioteci, donează cărți, conduce Liga culturală, inițiază Universitatea de vară de la Vălenii de Munte. Argumentează temeinic perenitatea românilor în spațiul sud est european și consacră mai multe volume relațiilor bilaterale (cu Albania, Rusia, Polonia, Grecia) și mai departe cu Franța, Anglia ș.a.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

În 1914 apare sinteza Istoria statelor balcanice în epoca modernă (în limba franceză). Tot atunci pune bazele, în colaborare, Institutului de studii sud est europene. Scrie și face să fie jucate drame istorice cu subiecte din istoria patriei. Participă la războaiele balcanice în calitate de corespondent de presă (1912). În anul următor, la inițiativa sa, se desfășoară un întreg program de comemorare a 200 de ani de la uciderea lui Constantin Brâncoveanu.

La izbucnirea primului război mondial, N. Iorga e în fruntea celor care militează pentru alierea la Antantă. Va rămâne consecvent acestei convingeri iar articolele sale și cuvântările din Parlamentul de la Iași înseamnă o îmbărbătare continuă a conaționalilor săi. După război, desfășoară aceiași activitate debordantă: lucrări de istorie, conferințe, ziaristică, cursuri universitare în țară și străinătate, prezență parlamentară, cercetări în arhive străine, conducerea unor congrese internaționale, întemeierea fundației care îi poartă numele pentru studenți etc. Interludiul politic din 1931-1932, când e prim ministru, nu-i slăbește ritmul de lucru supraomenesc. Numai în 1931 a scos 53 de cărți iar în 1932 – 41.În urma sa au rămas 431 volume de corespondență cu personalități din țară și din afara ei.

Nicolae Iorga s-a implicat în politică cu aceiași impetuozitate și a plătit pentru aceasta fiind asasinat de legionari. El rămâne acel reper veșnic spre care ar trebui să ne întoarcem ori de câte ori abordăm teme de istorie. Dar și de viață, de morală, de comportament cotidian pentru că marele istoric a fost desăvârșit în gândurile și faptele sale. Cele peste 11 000 de titluri de lucrări, larga recunoaștere internațională, îndelungata carieră de dascăl care a pregătit zeci de generații fac din el unul din marii oameni ai secolului XX.

29
/01
/15

Caragiale, egoist și manipulator, a știut să se joace întotdeauna cu aparențele, jonglând și în viața reală cu slăbiciunile oamenilor. Aceasta este povestea unei treceri de la apucăturile unui insolent care se izola de societate, mâncând pe ascuns mămăligă cu ceapă, la aparițiile lui de gentleman înarmat cu citate din iluminiștii francezi.

01
/01
/15

S-au ivit pe cerul teatrului stele care au lucit orbitor o vreme, care au stârnit admiraţie unanimă. Criticii au făcut prognoze artistice pe termen lung, însă, apoi, luminile lor s-au stins. Cu actorul Gheorghe Dinică nu a fost aşa.

23
/12
/14

În “Istoria vieţii private” găsim că obiceiul de a avea brad cu prilejul Crăciunului este atestat documentar prima dată, în oraşul Strasbourg, încă din 1605. Iată care este povestea apariției acestui simbol și cum arăta balul de revelion la curtea regelui Carol.

18
/12
/14

„Un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică”, așa îl descria pianista Cella Delavrancea, care l-a cunoscut pe I.L. Caragiale la Berlin. Pe de altă parte - un ins pasional, amorezat, cu ochii care-i fugeau după femei.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.

26
/11
/14

În primăvara anului 1967, Eugen Ionescu, aflat în Elveţia, la tratament, trece printr-o criză severă de depresie, pornită din falsa impresie că piesele sale nu mai sunt jucate şi că celebritatea îi apune. Ca să-şi depăşească starea, dramaturgul bea cantităţi însemnate de alcool, fapt care îi accentuează criza.