Romania – destinatie turistica in timpul Festivalului Enescu, promovata de Ministerul Turismului
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-destinatie-turistica-in-timpul-festivalului-enescu-promovata-de-ministerul-turismului/

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va promova Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”, iar România, ca destinaţie de turism, va fi promovată în contextul organizării ediţiei din 2013 a evenimentului.   Potrivit sursei citate, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un protocol de parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru promovarea ediţiei din […]

Un articol de Andrada Văsii|10 decembrie 2012

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va promova Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”, iar România, ca destinaţie de turism, va fi promovată în contextul organizării ediţiei din 2013 a evenimentului.

 

Potrivit sursei citate, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a semnat un protocol de parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru promovarea ediţiei din 2013 a Festivalului „George Enescu”.

 „Festivalul «George Enescu» este evenimentul care promovează cel mai bine numele şi opera marelui compozitor şi, în acelaşi timp, imaginea României în lume. Din acest motiv, Festivalul Enescu trebuie să devină o emblemă pentru România – un brand cultural de ţară”, a declarat ministrul Culturii, Pu Puiu Haşotti

Ca urmare a acestei iniţiative, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va promova festivalul în cadrul acţiunilor de marketing turistic pe care le derulează în mod curent. Totodată, colaborarea se referă la promovarea de itinerarii culturale aferente evenimentului, a muzeelor, caselor memoriale, aşezămintelor culturale, având tematica „George Enescu”.

Astfel de acţiuni se referă la asigurarea unui spaţiu dedicat promovării festivalului în standul României organizat de MDRT la târgurile şi expoziţiile turistice la care participă, la organizarea de vizite de documentare tematice, în România, pentru diverse categorii de publicuri, la includerea evenimentului şi a obiectivelor turistice tematice în propriile materiale de informare – broşuri, pliante, CD-uri -, în special în cele destinate promovării turismului cultural, şi la alte instrumente de marketing turistic gestionate de reprezentanţele MDRT din străinătate.

În ceea ce priveşte Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, acesta va asigura realizarea, de către organizatorul evenimentului, a materialelor de promovare a evenimentului – cataloage, broşuri, pliante, postere, ghiduri, materiale audio-video, CD-uri, DVD-uri, dar şi promovarea brandului de turism al României, prin inserarea în propriile materialele editate cu prilejul festivalului, stabilirea acelor itinerarii tematice care să fie promovate şi participarea la evenimentele organizate de MDRT, prin susţinerea de prezentări cu privire la festival.

Acţiunile punctuale în cadrul cărora MCPN şi MDRT vor colabora în baza acestui protocol vor fi stabilite în următoarele săptămâni de direcţiile de specialitate din cele două ministere.

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” se va desfăşura în perioada 1 – 28 septembrie 2013, la Bucureşti.

Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Artexim, este producător al evenimentului, iar Primăria Municipiului Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune au calitatea de co-producători.

Festivalul a avut deschiderea oficială în data de 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea lui George Enescu, marcând debutul celei mai importante manifestări muzicale internaţionale găzduite de România.

 

 

Sursa: Mediafax

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.