România este în centrul atenției la Festivalul internaţional de bandă desenată de la Stockholm
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-este-in-centrul-atentiei-la-festivalul-international-de-banda-desenata-de-la-stockholm/

În perioada 26-28 aprilie se desfăşoară la Stockholm cea de-a cincisprezecea ediţie a Festivalului internaţional de bandă desenată, având ca temă escapismul.

Un articol de Andrada Văsii|24 aprilie 2013

În perioada 26-28 aprilie se desfăşoară la Stockholm cea de-a cincisprezecea ediţie a Festivalului internaţional de bandă desenată, având ca temă escapismul.

Una dintre noutăţile acestei ediţii o reprezintă atât colaborarea cu Institutul Cultural Român de la Stockholm, cât şi focusul pe banda desenată din România, prin participarea creatorilor de comics si filme de animaţie Veronica Solomon şi Matei Branea.

Discuție despre scena BD din România

Sub tema generică ,,Bandă desenată românească’’, Veronica Solomon şi Matei Branea vor discuta cu preşedintele Asociaţiei de bandă desenată din Suedia, Fredrik Strömberg, despre scena de BD din România. Cei doi creatori români îşi vor prezenta lucrările în imagini şi clipuri video, oferind publicului suedez ocazia de a face cunoştinţă cu câteva personaje de bandă desenată populare acum în România.

Seminarul va avea loc duminică 28 aprilie, ora 14:30, la Studio 3, etajul 3, Kulturhuset (Palatul culturii din Stockholm) şi este cu intrare liberă.

Programul este o colaborare între Institutul Cultural Român de la Stockholm şi Festivalul internaţional de bandă desenată de la Stockholm.

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

Foto credit: Modernism.ro

 

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.