România în portretele a 10 români de 100 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-in-portretele-a-10-romani-de-100-de-ani/

Joi, 13 decembrie, ora 12:00, va avea loc lansarea platformei online www.de100.ro, a proiectului „Români de 100 de ani”, proiect ce îşi propune să prezinte portretele şi poveştile de viaţă a 10 români care şi-au celebrat Centenarul odată cu România.

Un articol de Liliana Matei|12 decembrie 2018

Lansarea va avea loc la Muzeul Național „George Enescu” (Calea Victoriei nr. 141, București) în cadrul unei expoziții ce va prezenta portretele românilor centenari, alături de fotografii din arhiva lor personală.

Cei zece români de 100 de ani incluși în proiect sunt:

Elisabeta Kovecsi, din București

Dumitra Meșină, din comuna Crevenicu, județul Teleorman

Gheorghe Bercea, din Videle, județul Teleorman (foto)

Ilișca Hojda, din oraș Săliștea de Sus, județul Maramureș

Vazul Bulger, din satul Figa, comuna Beclean, județul Bistrița-Năsăud

Victoria Băilă, din Întorsura Buzăului, județul Covasna

Zsuzsana Vocilă, din orașul Rupea, județul Brașov

Elena Cârjă, din comuna Balș, județul Iași

Maria Petroi, din satul Slobozia, comuna Fântânele

Otilia Ispas, din municipiul Constanța, județul Constanța

Portretele lor au fost realizate de fotografii Vlad Petri, Șerban Mestecăneanu, Mihai Poiană, Mihai Bodea și Bogdan Fundali.

„Istoria unei țări este un caleidoscop de istorii personale, povești ale oamenilor care locuiesc în acel loc și contribuie la construirea acelei țări. În acest an al Centenarului Marii Uniri de la 1918, am vrut să oferim o imagine a ceea ce au însemnat acești ani pentru România și cea mai bună modalitate ni s-a părut a fi prin portretele și poveștile de viață ale acestor oameni, ce au parcurs tot drumul de la formarea țării noastre. Totodată se dorește ca www.de100.ro să rămână un album de familie, al istoriei de viață ai primilor 100 de ani ai României, în care să ne regăsim fiecare frânturi din povestea personală”, declară Olimpiodor Antonescu, Președintele Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală „Niște Țărani”, unul dintre inițiatorii proiectului.

Proiectul „Români de 100 de ani” este realizat de către Fundația Națională pentru Civilizație RuralăNiște Țărani”, în parteneriat cu Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Muzeul Național „George Enescu”, fiind finanțat de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul proiectelor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Până la inaugurarea platformei www.de100.ro, mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de Facebook a proiectului.

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!