„România neîmblânzită”. În natură
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-neimblanzita-in-natura/

CRONICĂ DE FILM Pare că documentarul „România neîmblânzită” vine să răspundă dorinţei unei părţi a publicului larg de a vedea la cinema (şi) „frumuseţile” României. Realizat din filmări spectaculoase exclusiv în natură, documentarul îşi merită vizionarea pe marele ecran, deşi nu este decât foarte puţin stimulant cinematografic.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 aprilie 2018

O apariţie neaşteptată şi cu totul bizară acest documentar în stil National Geographic, „România neîmblânzită”, ajuns pe marile ecrane de la noi, deopotrivă în multiplexuri şi în puţinele săli de artă (şi, prin urmare, cu şanse de a aduna câteva zeci de mii de spectatori).

Comandat de o companie, Auchan Retail România (și produs împreună cu ONG-ul de mediu TENT), „cu ocazia centenarului Marii Uniri” (după cum putem afla de pe site-ul filmului), şi parte a unui presupus „proiect amplu de responsabilitate socială”, documentarul, realizat de o companie britanică de producţie, Off the Fence, și încadrabil în categoria filmelor pe teme ecologice, pare să aibă o ţintă foarte clar stabilită.

Este vorba de a ajunge la un public cât mai larg, de toate vârstele şi categoriile sociale, dornic să (re)descopere „frumuseţile României” – natura, cu fauna şi flora ei, pusă în opoziție, schematic, cu lumea urbană dominată de om -, de această dată într-un cinematograf.

Și aici e miza estetică a acestui film care, altfel, e lipsit de personalitate și de o voce auctorială (ca regizor este menționat un anume Thomas Barton-Humphreys): permite vizionarea pe marele ecran a unor imagini pe care spectatorii le asociază de obicei cu un anume tip de producții de televiziune.

Însă filmările care surprind, de la sol, viața animalelor și păsărilor sălbatice și a insectelor, precum și numeroasele filmări aeriene sunt spectaculoase, pe alocuri chiar impresionante, și își justifică prezența într-o sală de cinema, acolo unde sunt cel mai bine puse în valoare.

Și pot deschide o discuție despre ce înseamnă o imagine frumoasă în cinema și dacă este ea suficientă pentru ca un film să fie considerat relevant și stimulant artistic.

„România neîmblânzită” poate fi înscris în tradiția veche a cinema-ului vag-științific, de popularizare, care își găsește rostul prin faptul că aparatul de filmat, un instrument tehnic și artistic mereu în perfecționare, captează ceea ce ochiul omului nu poate sau nu are posibilitatea să surprindă, redând o anume splendoare a ceea ce este filmat.

Din această perspectivă, „România neîmblânzită”, cu ale sale imagini din sălbăticia Munților Carpați sau a Deltei Dunării, înregistrate de peste 20 de cameramani pe parcursul a 12 luni (pentru a include toate anotimpurile), își atinge obiectivul.

Însă ce rămâne dincolo de farmecul prin care o imagine digitală, de ultimă generație, atrage într-o primă fază atenția? Judecat prin prisma limbajului cinematografic, acest documentar nu este mai deloc stimulant.

Schițat pe structura succesiunii anotimpurilor, montajul este mai curând o înșiruire rapidă, convențională, de cadre frumoase cu peisaje și animale. Și pentru că scopul realizatorilor este, evident, de a capta un public foarte larg, montajul nu pune accent pe capacitatea observațională, în durată, a cinema-ului.

Este folosit, în schimb, pentru a da senzația unei spectaculozități permanente și omniprezente, încercând să construiască mici narațiuni cu sens, pentru a acroșa mai ușor spectatorul. Acest lucru este cel mai vizibil în modul în care sunt montate confruntările între pradă și prădător sau între doi masculi ai aceleiași specii – ca dueluri capitale: cadre alternative (și tot mai rapide) cu cele două tabere și muzică alertă (deși uneori pare că imaginile montate nu sunt toate din același moment real, creându-se doar iluzia unui pericol).

Alte două instrumente facile sunt folosite pentru a atrage spectatorul. În primul rând, un comentariu permanent din off (vocea este a cunoscutului actor Victor Rebengiuc), care combină mici explicații științifice, de popularizare, cu observații vag-școlărești, ușor patetice. Apoi, coloana sonoră lasă din păcate prea puțin loc sunetelor naturale, fiind în schimb inundată de o muzică impersonală, șablon, folosită pentru a sugera starea din fiecare moment: uimire, fascinație, tensiune.

Însă poate cea mai deranjantă și discutabilă alegere este apelul înflăcărat din epilog, mesajul adresat spectatorului pentru a proteja natura: dincolo de ridicolul și inadecvarea sa (pentru un film de cinema), este și redundant. Și asta tocmai pentru că imaginile de până atunci conțineau o pledoarie implicită pentru apărarea frumuseții peisajelor sălbatice ale României.

„România neîmblânzită” a intrat la 13 aprilie în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.

15
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.

15
/05
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „#selfie”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

15
/05
/14

Filmul "Grace of Monaco", cu Nicole Kidman, a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei oficiale, şi a fost primit cu râsete, ironii şi critici de jurnaliştii din presa de specialitate, prezenţi la proiecţia care a avut loc miercuri.

14
/05
/14

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

13
/05
/14

Cu ocazia celei de 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (14 – 25 mai 2014), TV5MONDE va avea un program special, pe toată durata prestigiosului eveniment cinematografic.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale