România, prima participare la Concéntrico, Festival Internațional de Arhitectură și Design din Spania
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-prima-participare-la-concentrico-festival-international-de-arhitectura-si-design-din-spania/

Instalaţia „Fiesta”, proiect conceput şi realizat de arhitecţii Attila Kim şi Bogdan Ciocodeică, reprezintă prima participare românească la Festivalul Internaţional de Arhitectură şi Design Concéntrico din localitatea Logroño, regiunea La Rioja (Spania).

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2020

Concéntrico are loc în Spania din 2015 și își propune să reflecte asupra spațiilor urbane prin prezentarea unor proiecte accesibile pentru toți cetățenii. Festivalul, cu o largă participare europeană, propune abordarea unor perspective diferite asupra problemelor urbane. Cea de-a șasea ediție se va desfășura între 3 și 6 septembrie, cu Institutul Cultural Român de la Madrid partener, iar participarea României este realizată cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

„Concéntrico este unul dintre puținele festivaluri europene de arhitectură care pun accentul pe experimentul arhitectural interactiv, pe valorificarea spațiului public și pe analiza contextului urban în relație cu obiectele arhitecturale, fie ele permanente sau efemere”, declară arhitectul Attila Kim, curatorul proiectului cu care participă România la Concéntrico. El adaugă că doar prin asemenea inițiative se poate construi o punte între publicul larg, principalii beneficiari, și lumea arhitecturii, deseori percepută autonomă, individualistă și impenetrabilă.

„Invitația lansată de către organizatorii Concéntrico Institutului Cultural Român, pentru dezvoltarea conceptului unei prime instalații în cadrul festivalului, și colaborarea cu Uniunea Arhitecților din România, care a dus la selectarea ideii noastre de instalație, ne onorează în mod special”, spune Bogdan Ciocodeică, arhitect. El subliniază importanța participării României la festival prin reprezentarea atât a arhitecților din România, cât și a celei mai importante comunități etnice minoritare din zona La Rioja, gând care, de altfel, stă și la baza instalației „Fiestaˮ. Materializată în forma unei mese urbane, instalația este menită să devină un loc de întâlnire deschis în mod egal fiecărui individ și grup al orașului și un simbol al unei comunități unite.

„Prin participarea României la «Concéntrico», ne apropiem de unii dintre cei mai renumiți arhitecți ai săi, Attila Kim și Bogdan Ciocodeică, care propun o instalație, «Fiesta», ce leagă designul de social, reflectând multiculturalismul orașului Logroño. În acest fel, designul transmite, de asemenea, un mesaj și valori care ar trebui să fie mai prezente în spațiile publice”, afirmă Javier Peña-Ibáñez, directorul Festivalului Concéntrico.

Despre conceptul proiectului „Fiesta”, cei doi arhitecți explică faptul că spațiul public, dincolo de scopurile evidente de circulație și indiferent de dimensiunea unei așezări, ar trebui să fie despre reunirea oamenilor și sărbătorirea momentelor din trecutul și din prezentul vieții unei comunități. Calitatea acestor spații comune influențează în mod direct interacțiunile indivizilor ca grup și au puterea de a genera coeziune civică și de a oferi posibilitatea comunicării între indivizii unei comunități diverse, ceea ce duce la o mai bună înțelegere, acceptare și respect între diferitele medii și valori culturale.

Instalația arhitecților români va fi amplasată în Plaza del Revellín, în fața Parlamentului din La Rioja, și va rămâne acolo ca un simbol ce reunește în sărbătoare toți membrii comunității multiculturale din Logroño. Numărul oficial de rezidenți străini este de 17.627, reprezentând 12% din populația orașului. Orașul găzduiește mai mult de 10 grupuri etnice, de pe aproape toate continentele, majoritatea fiind din România, Pakistan, Maroc, Columbia, Bolivia și alte țări din America de Sud.

Platforma de dimensiuni mari va plana deasupra trotuarului pieței, ca o pătură de picnic supradimensionată, care focalizează atenția asupra mesei centrale, o metaforă pentru prietenie și deschidere. Structura grafică a suprafeței colorate este inspirată de modelele geometrice ale covoarelor tradiționale, un element comun al tuturor grupurilor etnice, care folosește culorile steagurilor naționale, un cod simplu, dar ușor de utilizat pentru identificarea etnică. Rezultatul va fi un mozaic, format din toate culorile naționale, care exprimă în cel mai cuprinzător mod țesătura multiculturală a orașului.

Simbolic, invitația la această masă-sărbătoare vine din partea celui mai numeros grup minoritar din Logroño, comunitatea românească, care sărbătorește prima participare a Institutului Cultural Român la Festivalul Concéntrico.

Attila Kim își desfășoară activitatea în București, având o experiență vastă în design arhitectural, arhitectură de expoziții și design de eveniment cultural și restaurare, fiind nominalizat de trei ori pentru Premiul de Arhitectură Contemporană al Uniunii Europene – premiul Mies van der Rohe la edițiile 2009, 2011 și 2017 și pentru Premiul de Arhitectură Contemporană Iacov Chernikhov. În 2016, Attila Kim a fost distins de Aspen Institute Romania cu Arts and Society Leadership Award pentru contribuția adusă patrimoniului cultural românesc. Attila Kim este Comisar al României la Bienala de la Veneția începând cu anul 2016.

Bogdan Ciocodeică manifestă un interes special pentru design interior, arhitectură, designul de produs și intervenții în spațiul public, desfășurându-și activitatea în București. Abordarea sa ar putea fi numită minimalism eclectic, un mix de linii simple, curate și piese-statement care dau personalitate unui ambient specific. Este un tip de abordare foarte personal și intim, care pune utilizatorul final al spațiului în centrul designului. Urmând mereu trecerea de la idee la viața reală, proiectele sale se adaptează la schimbările care apar pe parcurs, fără a se îndepărta de conceptul inițial, ținând cont de faptul că fiecare proiect este, totuși, un organism aflat într-o perpetuă evoluție, ce continuă să se metamorfozeze mult timp după ce arhitectul și-a încheiat lucrarea.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.