„Romanian Actors by Simion Buia” – un proiect fotografic de excepție
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-actors-by-simion-buia-un-proiect-fotografic-de-exceptie/

Proiectul „Romanian Actors by Simion Buia”, lansat luni, 18 mai, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Teatrul Metropolis, surprinde în fotografii şi în filmări portretele celor mai îndrăgiţi actori români ai momentului.

Un articol de Teodora Gheorghe|18 mai 2015

La eveniment au fost prezenți, printre alţii, George Ivaşcu – directorul Teatrului Metropolis, Carmen Muşat – redactor-şef al Revistei „Observator Cultural” şi câţiva actori incluşi în proiect: Emilia Popescu, Irina Movilă, Claudiu Bleonţ, Liviu Lucaci, Marcelo Sebastian Cobzariu, Rudy Rosenfeld.

„Romanian Actors by Simion Buia” este un proiect care își propune promovarea actorilor din România prin fotografii şi mărturisiri filmate. Fiecare portret are un corespondent filmic, un scurt video în care intervievatul povesteşte, în câteva cuvinte, cum s-a apucat de actorie.

În prezentarea video care deschide site-ul, actorul George Ivașcu, primul susţinător al proiectului, vorbeşte despre necesitatea existenței unui proiect ca „Romanian Actors”: „Romanian Actors este un lucru foarte necesar pentru noi. Din cauza efemerităţii operei noastre, cineva trebuie să ne pună într-un prim-plan care să însemne şi istoria existenţei noastre pe această planetă, pe această scenă, pe această scenă a lumii, cum o spune Shakespeare. Romanian Actors este ca o pagină de istorie care ne dă liniştea că parcursul nostru efemer va fi marcat pentru totdeauna.”

După ce a portretizat peste 70 de actori, majoritatea din Generaţia de Aur, în cadrul „Actorii şi Fotograful” – proiect premiat la Gala Societăţii Civile, Simion Buia a revenit cu un nou demers artistic de respiraţie lungă, despre care fotograful a anunțat că va fi „extrem de complex, cu mulți actori”.

„Aici nu e vorba de imagini frumoase”, a spus Simion Buia, referindu-se la naturalețea pe care vrut s-o obţină în fotografiile sale. A evitat, astfel, cosmetizările inutile.

„Fecare actor are povestea lui, deocamdată am strâns câteva şi am început cu cei din Bucureşti. Voi merge să portretizez actorii activi şi reprezentativi din teatrele din Craiova, Sibiu, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, va fi un proiect amplu pe care mi-aş dori să-l ilustrez şi cu o carte”, a declarat Simion Buia, cunoscut deja publicului din România ca fotograful actorilor.

Carmen Muşat, redactor-şef al Revistei „Observator Cultural”, a vorbit despre importanţa proiectului pentru public. „Ceea ce face Simion Buia prin acest proiect este o arhivă vizuală, o istorie vie a ce înseamnă teatru în România contemporană. Un astfel de proiect este necesar nu numai pentru actori, ci mai ales pentru publicul care în ultimii ani s-a întors spre teatru. În general noi, oamenii, avem o relaţie dificilă cu memoria, iar prin acest proiect, efemerul poate dobândi valoare de perenitate”, a spus Carmen Muşat în intervenţia sa.

Claudiu Bleonț „Mi-a prins bine să mă las pe mâna lui Simion“.

Irina Movilă:„Îmi place, e un lucru extraordinar!“.

Claudiu-Bleont-Photography-Simion-Buia-Tel-0763654920-1543

Claudiu Bleonţ

 

INFO

„Romanian Actors by Simion Buia”

autor: Simion Buia
actori: George Ivaşcu » Tania Filip » Claudiu Bleonţ » Irina Movilă » Constantin Cojocaru » Cecilia Bârbora » Mihai Constantin » Virginia Mirea » Gheorghe Ifrim » Emilia Popescu » Gabriel Spahiu » Monica Davidescu » Rudy Rosenfeld » Liviu Lucaci » Marcel Cobzariu » Marius Stănescu » Gheorghe Visu » Marian Râlea.
fotografie şi videografie cu Sony A7 & Zeiss 1,8/55

Emilia-Popescu-Photography-Simion-Buia-Tel-0763654920-5191

Emilia Popescu

Fără a avea intenţia unei galerii de tip who-is-who, www.romanianactors.com se prefigurează a fi o platformă de artă cu folos, un spaţiu în care fotografia şi videografia devin moduri de reprezentare a actorilor şi intermediere a cunoaşterii lor dincolo de roluri şi personaje.

Marian-Ralea-Photography-Simion-Buia-Tel-0763654920-5251

Marian Râlea

Lansarea proiectului a fost precedată de o avanpremieră, o expoziţie cu fotografii de mari dimensiuni ce ocupă zilele acestea curtea interioară a Muzeului de Artă din Cluj Napoca şi face parte din evenimentele Photo Romania Festival.

Expoziţia de 80 mp este un fel de acţiune de „occupy museum” cum a spus Simion Buia în cadrul conferinţei de presă. În septembrie, expoziţia de fotografie şi videografie va deschide noua sală de expoziţii a Teatrului Metropolis, până atunci artistul folosind website-ul ca spaţiu de expunere pentru următorii actori-subiecţi.

La data lansării, platforma conţine 18 actori urmând ca în fiecare luni, zi liberă la teatru, un alt actor să fie prezentat publicului prin fotografie şi mărturisire filmată.

„Pentru mine este un proiect fără finalitate, mă dedic lui până la finalul vieţii“.

Simion Buia, fotograf

Simion Buia (n.1966, Bucureşti) face parte din categoria artiştilor preocupaţi de identitatea individuală şi culturală pe care o abordează folosind fotografia şi videografia ca instrumente de înfăţişare şi imortalizare a chipului uman. Într-o perioadă în care fotografia este un mijloc de experimentare, Simion Buia rămâne adeptul unei viziuni ciné vérité asupra imaginii. Portretele realizate de el sunt curate, cu intervenţii minimale de editare, amintind de influenţa mentorului său – Thomas Ruff.

Marius-Stanescu-Photography-Simion-Buia-Tel-0763654920-1755

Marius Stănescu

Nou în videografie, Simion Buia, după şedinţa foto, foloseşte camera mirrorless pentru a înregistra mărturisiri video ale actorilor într-un set-up sobru. Simion Buia a studiat estetica fotografiei la Kunstakademie Düsseldorf şi jurnalismul la Facultee Libre de Paris et d’Ile de France şi a devenit membru al Deutscher Journalisten Verband în 1998.

A avut peste 15 expoziţii solo cu proiectele sale „Actorii şi Fotograful” şi „Maschere di Venezia”. Lucrări ale artistului se află în colecţii private din România, Ungaria, Cehia, Germania şi Emiratele Arabe. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti unde este manager al unei şcoli private de fotografie – Academia de Fotografie.

George-Ivascu-Photography-Simion-Buia-Tel-0763654920-1254

George Ivaşcu

„Romanian Actors by Simion Buia” este realizat cu sprijinul Sony România, în parteneriat cu: Teatrul Metropolis, Ziarul Metropolis şi Revista „Observator Cultural”.



08
/01
/16

Lansarea Programului „140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi“ va avea loc marți, 12 ianuarie 2016, de la ora 12, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38, București). În cadrul evenimentului, vor fi proiectate fragmente din documentarul Brâncuși realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu.

05
/01
/16

Ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor va avea loc pe 21 mai şi va fi marcată de o premieră - publicul va avea acces la un ghidaj audio-video, disponibil pe telefoanele mobile, pentru instituţiile muzeale din Bucureşti şi din alte oraşe mari din ţară.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

13
/11
/15

Expoziția personală artistului și designerului Codrin Mircea poate fi vizitată între 15 noiembrie - 15 decembrie 2015 la galeria Metropolis Art Collection situată la parterul Metropolis Centre, Str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97, București de luni până sâmbătă între orele 12:00- 20:00. Vernisajul va avea loc miercuri, 18 noiembrie 2015, ora 18:00.

10
/11
/15

Prima ediție a Festivalului Love is in the ART va avea loc, între 13 și 15 noiembrie, în mai multe spații din București, tema pricipală a evenimentului fiind o celebrare a modului în care dragostea se reflectă în diferitele domenii ale artei. Evenimentul va aduce în fața publicului, timp de 3 zile, piese de teatru, spectacole de dans contemporan, expoziții foto, proiecții de film și concerte.

08
/11
/15

Un tablou de Picasso rar, din "perioada albastră" a artistului, s-a vândut, la New York, pentru suma de 67,45 milioane de dolari, în cadrul unei licitații organizate de Sotheby's. "La gommeuse", un magnific nud al unei artiste de cabaret, a fost realizat în 1901, atunci când artistul avea doar 19 ani.

06
/11
/15

Tabloul "Paulette Jourdain", unul dintre ultimele tablouri realizate de pictorul modernist italian Amedeo Modigliani, a fost vândut cu 43 de milioane de dolari la o licitaţie intitulată "The Collection of A. Alfred Taubman: Masterworks", organizată de casa Sotheby's, la New York.F

Page 30 of 52« First...1020...2829303132...4050...Last »