Romanian Chamber Orchestra si Romanian Sinfonietta, pe 19 şi 20 august, la „Vara Magică”
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-chamber-orchestra-si-romanian-sinfonietta-pe-19-si-20-august-la-vara-magica/

Festivalul Internaţional „Vara Magică” se apropie de final, cuplul de concerte din 19 şi 20 august având în program două seri simfonice.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2020

Pe 19 august, ora 20, veţi putea asculta un spectaculos concert cu Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru ce va avea în program Franz Schubert – Cvartetul în re minor, D 810 “Fata şi moartea” şi Antonin Dvorak – Serenada pentru orchestră de coarde în Mi major, op. 22.

Pe 20 august, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky – vioară va prezenta începând cu ora 20.00 un program cuprinzând Antonio Vivaldi – Anotimpurile, L.van Beethoven – Romanţa în sol major op. 40, L. van Beethoven – Romanţa în fa major op. 50.

Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua oară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de concerte camerale și simfonice ce se desfășoară de pe 15 iulie până pe 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, sub genericul „Anul Beethoven la Bucureşti”.

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” va aduce în ultima săptămână pe originala scenă din faţa Ateneului, recitalul cameral susţinut de Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian şi Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu.

Așadar, din 15 iulie până pe 27 august, 7 seri orchestrale şi 7 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” OPEN AIR, în curtea Ateneului Român.

Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.