Romanian Music Export, primul program românesc de promovare și de export muzical în Europa, va avea o ediție online
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-music-export-primul-program-romanesc-de-promovare-si-de-export-muzical-la-nivel-european-va-avea-o-editie-online/

După un an sărac în evenimente, cu un sector cultural greu încercat şi cu perspective neclare pentru 2021, profesioniştii din industria muzicală şi a entertainmentului din România au mare nevoie de îndrumare, soluţii şi întâlniri pentru provocările curente şi viitoare.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2021

În acest context, Romanian Music Export, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă misiunea de promovare și de export muzical la nivel european, va lansa pe 31 ianuarie 2021 Romanian Music Export Online. Evenimentul este gândit cu un format de emisiune TV, ce va consta din panel-uri de discuție live și înregistrate cu speakeri români și străini relevanți pentru industrie și showcase-uri de trupe românești.

Romanian Music Export s-a dezvoltat pentru a fi un program promoțional atât în identificarea și susținerea artiștilor români la început de drum, cât și pentru a-i sprijini în creșterea carierei lor naționale și internaționale. RME pune la dispoziție o scenă pentru noi voci și talente, prin platforma care își propune să aducă laolaltă artiști tineri, profesioniști ai industriei muzicale, directori de festival și public, având credința că muzica este acel liant universal care unește, vindecă și motivează.

Romanian Music Export a prins viață la cea de-a doua ediție a East European Music Conference, pe 26 iulie 2018, eveniment la care producători, agenți de booking, promotori și operatori culturali din România și Europa au asistat la un spectacol susținut de cinci trupe românești, a căror selecție a fost făcută după o înscriere prealabilă pe platforma construită special pentru acest program.

Orice trupă din România s-a putut înscrie, cu condiția ca piesele înscrise să fie creații originale. Jurizarea a fost făcută în două etape, preselecția fiind făcută la nivel local, în timp ce selecția finală a celor cinci trupe a avut parte de un juriu internațional. 71 de artiști s-au înscris în competitie și trupele Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Gramofone, JazzyBIT, NEXT EX și White Walls au susținut concerte de excepție, iar în pauze au răspuns întrebărilor și curiozităților presei și ale agenților de booking de la festivaluri mari ale Europei.

Ediția online din 31 ianuarie este esențială pentru continuarea programului Romanian Music Export și pentru a putea face posibilă ediția live offline din 2021, din cauza situației fără precedent create de pandemia de coronavirus, care a forțat anularea, amânarea sau reorientarea spre online a tuturor evenimentelor și activităților culturale. Platforma digitală RME este creată pentru artiști români, în special cei în ascensiune, cu o nevoie vitală de îndrumare și suport în timpul acestei perioade fără concerte și fără plăți, având o nevoie constantă de parteneri cu care să discute posibile soluții pentru reconstrucția carierelor lor în viitorul apropiat.

Evenimentul online va consta din 10 panel-uri  de discuții, printre care Can music help us thrive? / Muzica ne vindecă, Health & Safety post pandemic events reopening, Freelance musician or artist? Can it be done?,  Soluții ale industriei muzicale pentru redeschiderea vieții culturale, How do festival bookers choose newcomers for their line-up?, The future of clubs and small concert venues și Women in music industry.

Dintre speakeri fac parte Fruzsina Szép (Director, Superbloom Festival – Germania), Greg Parmley (Director International Live Music Conference & International Festival Forum, UK), Michal Kascak (Fondator / CEO – Pohoda festival, Slovacia), Christof Huber (Director, Yourope – European Festival Association Elveția), Baris Basaran (Promoter / Head of Eastern & Central Europe – TEG / MJR – UK), , Lina Ugrinovska (International Booking /  Password Production, North Macedonia), reprezentanți ai festivalurilor europene Summerbreeze Open Air (Germania), Wide Days (Scoția), Nova Rock (Austria), dar și reprezentanți ai celor locale (ARTmania, Untold, Electric Castle, Summerwell, Jazz in the Park), ai Ministerului Culturii și cluburilor de evenimente din țară (Quantic, Rockstadt, Form Space, Club Control, Expirat), manageri de teatru și culturali, artiști români și reprezentanți ai companiilor de booking și management. Întreg programul și invitații pot fi consultați pe site-ul https://musicexport.ro/.

Trupele care vor susține concerte în cadrul Romanian Music Export Online sunt: Lucifer – A Rock Opera, Balkan Taksim, Psihodrom, Blană Bombă, White Walls,  Dirty Shirt, Roadkillsoda, Gramofone, Jazzy Bit.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.