Romanian Sinfonietta la Vara Magică 2016 la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-sinfonietta-la-vara-magica-2016-la-ateneul-roman/

Orchestra Romanian Sinfonietta, dirijor Horia Andreescu, solist Daniel Iulian Druţac – vioară, va cânta joi seara, pe 28 iulie, ora 19.30, la Ateneul Român din Bucureşti, programul cuprinzând Concertul românesc de Ligeti, Concertul nr. 1, în sol minor pentru vioară şi orchestra de Max Bruch şi Simfonia nr. 9 în mi minor „Din lumea nouă” de Dvorak.

Un articol de Liliana Matei|24 iulie 2016

Prezenţa Orchestrei Romanian Sinfonietta anul trecut la Konzerthaus Berlin într-un concert ce l-a avut ca dirijor pe Horia Andreescu, profilul aparte al acestei încântătoare orchestre de tineri, majoritatea studenţi, creată de Marin Cazacu la Sinaia în urmă cu cinci ani, ca o soră mai mică a Orchestrei Române de Tineret, este urmată de noi şi noi prezenţe concertistice de nivel internaţional. Anul trecut, la Berlin, diferenţa a venit din entuziasmul şi sensibilitatea pe care au investit-o tinerii muzicieni români în acest concert. Cei care vor fi prezenţi în sală la Ateneul Român vor avea ocazia de a retrăi acestei emoţii.

Concertul de la Bucureşti la Ateneul Român, din seara de 28 iulie, al Orchestrei Romanian Sinfonietta va fi urmat de un concert cu același program, ce va fi sustinut în deschiderea Festivalului Alto Aldige de la Toblach, două zile mai târziu.

Lanto Communication organizează a cincea ediţie a Festivalului „Vara Magică” la Ateneul Român din Bucureşti între 13 iulie şi 24 august 2016, concertele fiind organizate în fiecare săptămână şi având pe afiş Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Tineret a Portugaliei, Orchestra Sinfonietta si Orchestra Junior, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini. Cea de a V-a ediție a Festivalului „Vara Magică” reafirmă forța PARTENERIATULUI prin care Lanto Communication oferă publicului său o vară la standarde culturale europene.

Orchestra Romanian Sinfonietta, a debutat în anul 2010 în cadrul  Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia. Formaţia este pregătită de Horia Andreescu şi a fost înfiinţată, alături de Orchestra Junior și Orchestra Română de Tineret, la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu. Abordarea cu prioritate a capodoperelor clasice și romantice în repertoriul orchestrei a pornit din necesitatea apropierii tinerilor muzicieni români de marea muzică simfonică şi de la ideea de a-i uni într-o impresionantă muncă de creaţie, sub semnul unei responsabilitate individuale şi colective totodată. Orchestra este alcătuită din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 23 ani, selectaţi la nivel naţional și a concertat în festivaluri în întreaga ţară. După obişnuitele pregătiri de la Sinaia din luna august, Orchestra Romanian Sinfonietta  a  concertat  în fiecare an la Ateneul Român, în cadrul Festivalului „Magic Summer“ începând din 2012. În 2012 și 2014 orchestra a avut onoarea de a concerta alături de marea pianistă Elisabeth Leonskaja. În 2015, Orchestra Romanian Sinfonietta a participat la Festivalul Young Euro Classics de la Berlin.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.