Romanul L’Anomalie, marele câștigător GONCOURT 2020, în pregătire în colecția ANANSI. World Fiction
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanul-lanomalie-marele-castigator-goncourt-2020-in-pregatire-in-colectia-anansi-world-fiction/

Romanul L’Anomalie de Hervé Le Tellier este câştigătorul ediţiei de anul acesta al celei mai importante distincţii literare care se acordă în Franţa: Premiul Goncourt.

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2020

Acesta este cel de-al cincilea premiu internațional important care intră în portofoliul colecției ANANSI, după Nobelul literar acordat scriitoarei americane Louise Glück, a cărei operă poetică va fi tradusă și publicată începând cu 2021, Women’s Prize for Fiction, acordat romanului Hamnet de Maggie O’Farrell, The International Booker Prize, revenit romanului The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld și Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020.

Cartea lui Hervé Le Tellier a fost publicată la prestigioasa Editură Gallimard, ediția în limba română urmând să apară în 2021, în traducerea Mădălinei Ghiu.

„Pentru cine a urmărit cu atenție nominalizările la Premiul Goncourt, alegerea de astăzi a juriului nu este tocmai o surpriză. L’Anomalie este, probabil, romanul cel mai complex publicat anul acesta în Franța: SF metafizic, roman polițist, roman de dragoste. Romanul lui Hervé Le Tellier a fost pariul nostru, încă din vremea în care cartea se afla pe lista lungă a premiului”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției ANANSI. World Fiction și director editorial Pandora M.

„S-ar putea ca acest titlu să aibă ceva profetic în acest moment, în orice caz el sintetizează o stare globală de spirit. Criticii spun că este vorba de un roman filosofic. Acţiunea se petrece în 2021 şi totul începe la bordul unui avion plecat de la Paris cu destinaţia New York. La un moment dat avionul intră într-o zonă de turbulenţe, din cauza unei furtuni violente. Pasagerii nu-şi dau seama, dar de fapt furtuna îi propulsează într-o a patra dimensiune. Ei ajung la New York, coboară din avion, îşi continuă existenţa crezând că totul se derulează normal dar… vor descoperi că li se întâmplă lucruri incredibile, suprarealiste…”, spunea scriitorul și jurnalistul Matei Vișniec într-un material pregătit pentru RFI România.

Născut pe 21 aprilie 1957, Hervé Le Tellier a ales mai întâi calea matematicii, înainte de a se dedica jurnalismului. În 1984 a publicat primul roman. A scris poezie, romane, eseuri, cărţi de călătorie.

ANASI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, inițiat de Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial TREI, și coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie. Noua colecție, așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.