Romanul Toate bufniţele, de Filip Florian, a apărut în limba germană
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanul-toate-bufnitele-de-filip-florian-a-aparut-in-limba-germana/

Romanul Toate bufniţele, de Filip Florian, a fost publicat în Germania, la Editura Matthes & Seitz (Berlin), în traducerea lui Georg Aescht, cu titlul Alle Eulen. Cel mai recent roman semnat de Filip Florian, a obţinut Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Beletristică”, la Gala „Bun de Tipar”, ediţia a II-a, 2013.

Un articol de Petre Ivan|3 martie 2016

Literatura lui Filip Florian este deja cunoscută în spațiul cultural de expresie germană, la Editura Suhrkamp fiind publicat, de asemenea în traducerea lui Georg Aescht, romanul Degete mici (cinci ediții la Polirom), în anul 2008, cu titlul Kleine Finger.

Mai mult, Editura Matthes & Seitz pregătește pentru anul viitor și ediția în limba germană a romanului Zilele Regelui (trei ediții la Polirom). Autorul va susține o serie de lecturi publice din Toate bufniţele la Tîrgul de carte de la Leipzig (17-20 martie 2016) , dar și la ICR Berlin (21 martie 2016).

Dacă oamenii, toţi oamenii, s-ar sătura într-o bună zi de poveşti, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi şi lumea ar arăta ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întîmple însă prea curînd, nici săptămîna viitoare, nici la toamnă, nici peste o mie de ani. Înaintea ei, cu siguranţă, o să se petreacă alte milioane şi milioane de fapte, şuvoiul vieţii o să curgă mai departe, cu furtuni şi îndrăgostiri, cu boli şi rîsete de copii, cu războaie şi prietenii, cu crize financiare şi meri înfloriţi, cu alb, cu negru şi cu infinite nuanţe de gri. Iar faptele, întotdeauna, vor fi urmate de poveşti, de-o mare de poveşti, fiindcă fiecare faptă se vede cu ochi diferiţi, în fel şi chip. Sînt poveştile noastre, ale tuturor, fără filip floriande care am muri de sete, ne-am prăpădi. La sfîrşitul sfîrşitului, zic eu, o să existe un singur mare regret, că nu-l vom mai putea povesti. (fragment din „Toate bufniţele”, de Filip Florian)

Despre Filip Florian

Filip Florian, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai îndrăgiţi scriitori români, s-a născut la 16 mai 1968, în Bucureşti.

Primul său roman, Degete mici (2005), a fost recompensat cu Premiul pentru debut al României literare, Premiul de excelenţă pentru debut în literatură al Uniunii Naţionale a Patronatului Român şi Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut în proză.

În 2006, împreună cu fratele său Matei Florian, a publicat romanul Băiuţeii (patru ediții). Zilele regelui (2008), cel de-al treilea roman al lui Filip Florian, a fost distins cu Premiul „Manuscriptum“ acordat de Muzeul Naţional al Literaturii Române şi a fost desemnat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului românesc contemporan.

În România, cărţile lui Filip Florian au apărut la Editura Polirom, iar în străinătate au fost traduse în douăsprezece limbi.

Foto: Toate bufniţele, de Filip Florian – polirom.ro

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?

12
/05
/21

Editura Frontiera anunță apariția unui titlu de excepție: „Haiku siberian”, un roman grafic lituanian despre deportarea în Siberia a unui băiețel, Algis, împreună cu familia sa. Scris de Jurga Vilė și ilustrat de Lina Itagaki, romanul a impresionat lumea europeană a cărții încă de la apariția sa, în 2017.