A fost odată ca niciodată o încântătoare prinţesă cu ochi albaştri, pe care o chema Romy Schneider. Ea s-a îndrăgostit de un prinţ al ecranului, Alain Delon. A urmat o logodnă lungă, cu peripeţii. În ziua nunţii, mirele a dispărut…
Un articol de Monica Andrei|27 iulie 2015
Romy și Alain știau totul unul despre celălalt: care le sunt limitele, ce sunt în stare să facă, de ce le este teamă. Povestea ar începe exact cum încep toate poveştile care farmecă minţile şi cuceresc inimile oricui: „A fost odată ca niciodată”, o încântătoare prinţesă cu ochi albaştri, pe care o chema Romy Schneider (Rosemarie Magdalena Albach Schneider, în buletin), care s-a născut pe 23 septembrie 1938, la Viena.
Părinţii ei făceau parte din vechea aristocraţie vieneză, cu blazon la poarta casei. Exact ca în basme, prinţesa şi-a întâlnit prinţul, în persoana lui Alain Delon, regele cinematografului francez.
Tatăl fetei părăseşte familia pentru o actriţă mult mai tânără decât el, iar Romy ajunge într-un pension de la Salzburg, condus de călugăriţe; aici învaţă, printre altele, limba engleză. E adolescentă şi o interesează totul, iar viaţa din jurul ei i se pare un spectacol fascinant. Are 14 ani, vârsta elanurilor nelămurite, a frământărilor lucide, a sentimentelor ce lasă urme în suflet pentru toată viaţa. “În acel moment, la moartea bunicii mele (mama tatălui ei, care avea 106 ani), eu mi-am pierdut copilăria. Din ziua în care am văzut de aproape moartea, eu n-am mai uitat-o; singurul lucru de care mi-e frică,” povestea la un moment dat cunoscuţilor.
Viena a trimis Hollywood-ul la plimbare!
Mama lui Romy, actriță, visează pentru fiica sa o viaţă îndestulată şi liniştită, departe de lumea artiştilor. Când primeşte un rol într-un film pentru care era nevoie şi de o adolescentă, se prezintă pe platoul de filmare cu fiica sa; producătorii sunt încântaţi de frumuseţea fetei. Adolescenta privise cu interes filmele părinţilor ei, însă n-avea noţiuni de actorie de film. Cu toate acestea, debutul ei este un succes, în filmul “Când liliacul înfloreşte” (1955).
Avea 15 ani când porneşte în lumea agitată, periculoasă, plină de capcane şi riscuri a filmului. Succesele continuă, iar Romy este entuziasmată de noua ei profesie. Era extraordinar de frumoasă şi este distribuită în roluri de filme cu scenarii inspirate din poveşti romantice, din epoci trecute, cu prinţi, prinţese, regi, regine. Cucerește inimile spectatorilor.
Îmbracă rochii cu falduri, dantele, volănaşe, umblă prin palate, mări albastre, gondole veneţiene.
Devine celebră, milioane de fani din întreaga lume îi scriu, cerându-i autografe şi fotografii; filmele în care joacă sparg box-office-urile. Însă Romy se simte prizonieră în personajele ce întruchipează figuri aristocratice, vrea să joace şi altceva.
I se atribuie idile de moment cu actorii din filmele unde joacă, dar acestea nu sunt decât poveşti publicitare. Mama sa veghează drastic asupra vieţii ei sentimentale.
În urma filmelor de mare succes unde o interpretează pe împărăteasa Sissi, criticul Paul Reboux îndrăzneşte să catalogheze succesul şi lansează în publicaţia de specialitate a Vienei sloganul: “Viena a trimis Hollywoodul la plimbare!”
„Cinematograful mi-a căzut în cap deodată!”
Alain Delon n-a fost un copil comod, fiind lipsit de afecţiune, iar – după divorţul părinţilor – nimeni nu s-a ocupat de educaţia lui. S-a născut în 8 noiembrie 1935. Înscris la o şcoală comunală, este trimis acasă pe motiv că are o purtare incalificabilă deoarece bătuse un băiat. În timpul liceului, hotărăşte cu încă un coleg de internat să fugă în America.
Toată aventura se termină la comisariatul poliţiei. Tatăl său vitreg hotărăşte să-l pună să muncească la fabrica de mezeluri unde avea să devină specialist în fabricarea cârnaţilor. La 16 ani, descoperă bicicleta şi îşi doreşte să devină ciclist. Pereţii mezelăriei îl determină să evadeze, aşa că se înrolează ca să plece în Indochina, atras de exotismul afişelor.
Cinci ani trăiţi acolo, printre arme şi lupte, clănţănindu-i dinţii de frică, îl marchează profund. Părăseşte postul de santinelă la un moment dat şi totul se termină cu 45 zile de carceră. Întors la Paris, într-un bar, o întâlneşte pe actriţa Brigitte Augier, care-l ia acasă să-i facă menajul. Îmbăiat şi parfumat, tânărul Alain se întoarce în stradă, căci acolo era o lume unde se întâmplau atâtea; cei certaţi cu legea îl atrag, simţindu-se aproape de ei.
Numai că soţia regizorului Yves Allégret căuta un tânăr, bine dotat din punct de vedere fizic, pentru un rol în filmul “Când se amestecă femeia”. “Cinematograful, – mărturisea actorul mai târziu – mi-a căzut în cap deodată”. De atunci, rolurile au început să vină spre. Alain Delon devine celebru.
Primul sărut şi o parolă: Christine
Un regizor francez, admirator al lui Romy Schneider, o angajează pentru un viitor film în care mama vedetei strălucise, “Liebelei”, capodopera lui Max Ophüls, şi-i trimite biletul de avion.
Lui Alain Delon îi revine misiunea să o aştepte la aeroportul Orly din Paris, iar parola era “Christine”. El îi văzuse filmele, însă ea nu-l cunoştea.
El îşi imagina că se întâlneşte cu o “gâsculiţă blondă cu fumuri de vedetă”, dar şi-a schimbat atitudinea când a întâlnit-o pe fata timidă şi discretă. Surpriza fusese de ambele părţi. Tânărul arogant, antipatic, infatuat i-a oferit cu rigitate buchetul de flori, iar prinţesa caldă, fermecătoare, l-a sărutat. Aveau roluri într-un film cu o poveste romantică ce abia începuse în viaţa lor.
Romy venea din lumea aristocratică, unde el n-avusese niciodată acces. Însoţită de o guvernantă-cerber, ea făcea parte din lumea unde totul se desfăşura cu mult calm, eleganţă, opulenţă, respect, bune maniere, etichetă. El trebuia să-şi uite copilăria, să ascundă adolescenţa frământată, Indochina şi puşcăria… Nu avea ce-i povesti, până la urmă, prinţesei.
Filmul “Christine”, unde aveau roluri amândoi, era făcut aproape după originalul lui Ophüls. Din drama amară a lui Schnitzler, cineastul aduce pe peliculă povestea romantică dintre ofiţerul Fritz şi Christine, fiica unui muzicant, scăldată într-o aură poetică de un farmec inefabil.
Prezenţa lui Alain şi Romy, jocul sincer, redau perfect drama îndrăgostiţilor pe ecran. Cronicile sunt îngăduitoare, succesul de public este asigurat.
Idila tinerilor Alain-Romy a încântat Europa anilor ’50-’60, marcată de o atmosferă tulbure. Alain nu mai stătea printre vagabonzii Parisului, n-a mai alergat după fete, după ce a întâlnit-o pe Romy. Declara peste tot: „Romy e genul de fată cu care ai dori să te căsătoreşti”.
Vizitează împreună muzeul Louvre, merg la expoziții, frecventează sălile de concerte. Nu le lipsea martorul dragostei: guvernanta care o suna zilnic pe mama actriţei, la Berlin, pentru a-i da raportul. Romy Schneider turnează film după film, popularitatea-i creşte, are success la Paris. Orson Welles, Visconti îi oferă roluri în filmele lor. “Pentru mine Parisul înseamnă mai întâi Alain”, declara actriţa prin interviuri.
Logodnică de-a pururi, nevasta celui adorat – niciodată…
Dragostea le umple întreaga fiinţă, iar filmele le ocupă viaţa şi timpul liber. Nici distanţele nu-i mai sperie. Se duc acolo unde primesc roluri.
“Băiete, sunteţi prea tineri pentru mariaj,” îi spune Magda Schneider lui Alain când acesta o cere prima dată pe Romy de nevastă. Părinţii actriţei, grijulii pentru respectabilitatea lor burgheză, erau exasperaţi de bârfele scandaloase care circulau pretutindeni pe unde se duceau. “Urma să anunţăm logodna – îşi aminteşte Alain Delon – tatăl său vitreg, patronul lanţului hotelier «Blatzheim» convocă presa în vila de la Lugano, într-un fast pe care n-am să-l uit niciodată. Eram tineri, înflăcăraţi, ne iubeam, dar obiectivul nostru era cariera. Mi-am dat seama ce forţă are în ea, când, la îndemnul lui Visconti, am hotărât să apărem amândoi într-o scenă din piesa «Ce păcat că-i târfă» a lui John Ford. Am înţeles atunci că destinul ei era să devină o mare actriţă, nu o doamnă Delon. Carierele noastre ne devorau. De la logodna noastră trecuseră cinci ani”.
Eterna logodnă continuă cu stări conflictuale declanşate de crize de gelozie. Ea a încercat să se sinucidă, cu un tub de veronal, când s-a simţit trădată de Alain. După scene multe cu dese certuri, împăcări, hăţuieli, sărutări, hotărăsc să se căsătorească. Martorii fuseseră aleşi, anunţul publicat, presa anunţată, totul era pregătit, însă, în ziua nunţii, mirele dispare, lăsând o misivă laconică: “Tu eşti prea bună pentru mine”.
Mirele fugise în Mexic cu Nathalie, pe numele adevărat Francine Canova, o actriţă cu care se va căsători în august 1964. Semănau ca două picături de apă, aveau firi brutale; convieţuiau fără tandreţe şi fără momente de visare. Un mariaj care se consumă între scenele cu vase sparte, obiecte aruncate unul spre celălalt, vorbe grele, focuri de armă. Divorţează după cinci ani. Unicul lor băiat, care dorea să le calce pe urme, în lumea filmului, debutează mai întâi ca inculpat, bun exemplu în cronica judiciară, nu în film.
Până când în ceruri se vor reuni…
În viaţa de toate zilele, după fuga în Mexic, Romy şi Alain s-au despărţit. Dragostea nu le părăsise inima, figura unuia sălăşuia în mintea celuilalt. Totuşi, Alain îi cere regizorului Jaques Deray să-i distribuie pe amândoi în acelaşi film. Spre surprinderea tuturor, Romy acceptă rolul în filmul “La Piscine”. Rănile se cicatrizaseră. Ea avea deja o familie. Se căsătorise cu un regizor german şi aveau împreună un băieţel, David.
Reîntâlnirea foştilor iubiţi pe platourile de filmare alimentează prima pagină a ziarelor de scandal.
În timp ce gloria o urmăreşte tot timpul, viaţa personală a lui Romy Schneider este o ruină. Divorţează de soţ, îşi răscumpără copilul (cu milioane de dolari), care va muri într-un accident; pierde un rinichi într-o operaţie, se recăsătoreşte cu secretarul ei personal, naşte o fetiţă, divorţează iar; primul ei soţ se sinucide.
Stabilise toate detaliile cu producătorul ei, Laurent Pétin, omul care trebuia să-i devină al treilea soţ, pentru începerea filmărilor “Unul contra celuilalt”, unde îl avea partener tot pe Alain Delon. Însă, în seara de 29 spre 30 mai 1982, pe când desena ceva pentru fetiţa ei, suferă un stop cardiac. Zdrobiţi de durere în urma ştirii morţii actriţei, aleargă toţi la reşedinţa Saint-Germain-en-Laye.
După o oră de stat lângă trupul ei neînsufleţit, Alain Delon lasă o scrisoare pentru a fi citită la înhumarea micuţei sale “Pupeele” (din lb. germ. Die Puppe – păpuşă) aşa cum o alintase cândva: “Tocmai am privit-o. Chipul ei era senin. Acolo unde este, ea şi-a găsit cu siguranţă liniştea. Oboseală, criză cardiacă, în realitate e vorba de inima unei mame care a cedat. E a începuse să moară când l-a pierdut pe David. De atunci, salva aparenţele. În intimitate se prăbuşea. Viaţa lui Romy a fost extraordinară, dar nu în sensul fericit al termenului. Destinul îi lua cu o mână tot ce-i dăruia cu alta. Preţul gloriei l-a plătit scump. Pentru mine, ea reprezintă 25 de ani din viaţa mea, din cariera mea, din inima mea, care dispar dintr-o dată. Amintirea pe care o păstrez despre ea? Ooo, nu e cea din film, de la o serată, dintr-o călătorie sau în urma unui succes… Este surâsul ei. Acela a lui Romy strălucind de viaţă, care o ilumina, o trasfigura. Surâsul sufletului ei!”
Viaţa i-a despărţit pe nedrept, dar ei s-au atras magnetic pe platoul de filmare, până când în ceruri se vor reuni…
Sursa: Constantin Popescu – Cupluri celebre din lumea filmului
