Room, marele premiu la Festivalul de la Toronto
https://www.ziarulmetropolis.ro/room-marele-premiu-la-festivalul-de-la-toronto/

Lungmetrajul „Room”, realizat pe baza unui roman nominalizat la Man Booker Prize, despre o mamă şi fiul ei care sunt ţinuţi în captivitate timp de cinci ani, a câştigat premiul People’s Choice, cea mai importantă distincţie decernată la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2015

Prestigiosul trofeu a fost câştigat în trecut de filme care s-au impus ulterior la gala premiilor Oscar, precum „Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire”, „Discursul regelui/ The King’s Speech” şi „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave”. La ediţia din 2014, People’s Choice Award a revenit filmului „The Imitation Game. Jocul codurilor/ The Imitation Game”.

Filmul „Room” a avut la bază un roman scris în 2010 de scriitoarea irlandeză Emma Donoghue, care locuieşte în prezent în Canada.

Atât pelicula, cât şi cartea spun povestea unui băiat, Jack, al cărui univers existenţial se reduce la încăperea minusculă în care este ţinut în captivitate timp de cinci ani, alături de mama lui, dar şi provocările pe care cei doi le au de înfruntat în lumea reală, după ce reuşesc să evadeze.

Filmul „Room” îi are în rolurile principale pe actorii Brie Larson şi Jacob Tremblay.

Premiul publicului pentru cel mai bun documentar a fost câştigat de pelicula „Winter on Fire: Ukraine’s Fight For Freedom”, de Evgeny Afineevsky, produsă de platforma online Netflix.

Federaţia Internaţională a Criticilor de Film (FIPRESCI) a premiat la rândul ei două producţii cinematografice: „Eva Nová”, de Marko Škop, în secţiunea Discovery, şi „Desierto”, de Jonás Cuarón şi cu Gael Garcia Bernal în rolul principal, în secţiunea Special Presentations.

Festivalul de la Toronto, cel mai amplu eveniment cinematografic de acest gen din America de Nord, reprezintă adeseori o rampă de lansare pentru filmele implicate în cursa pentru câştigarea premiilor Oscar.

Foto: Room – cinemagia

05
/03
/21

Festivalul Internațional Film O'Clock, eveniment gândit ca o mișcare culturală și interculturală cinematografică, dar și de socializare internațională, prin care oameni iubitori de cinematografie din toate colțurile lumii să poată trăi și împărtăși experiențe comune interesante, și-a încheiat prima ediție pe 3 martie, cu decernarea premiilor pentru competiția de scurtmetraje.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

02
/03
/21

CRONICĂ DE FILM După o serie de filme care investigau trecutul, Radu Jude revine cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021), un lungmetraj polemic care atacă în primul rând ipocrizia societăţii româneşti prezente, mai ales în privinţa sexualităţii.

26
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Problema dureroasă a tăierilor ilegale de păduri din România, pusă în legătură cu situaţii asemănătoare din alte ţări, devine în sfârşit subiectul unui documentar de cinema care îşi aşteaptă în acest an întâlnirea cu publicul larg, „Lemn” (2020), realizat de Monica Lăzurean-Gorgan împreună cu alte două cineaste, Ebba Sinzinger din Austria şi Michaela Kirst din Germania.

23
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Cu noul său film, „Servants” („Servitorii”, 2020), distribuit şi la noi în câteva din cinematografele deschise, regizorul slovac Ivan Ostrochovský pare a spune că cinema-ul este în primul rând o chestiune de stil. Însă e suficient asta?

22
/02
/21

UNATC „I.L. Caragiale” București, alături de Ambasada SUA la București, Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse, Professional Fellows și American Council for International Education din România vă invită miercuri, 24 februarie, în intervalul orar 13:00-15:00, la dezbaterea online „De Dragobete, despre Loverboy”.

22
/02
/21

Producția Warner Bros. Pictures’ WONDER WOMAN 1984 va avea premiera pe 1 aprilie pe HBO GO. Filmul WONDER WOMAN 1984 va avea premiera în exclusivitate pe HBO GO. Regizat de Patty Jenkins și cu Gal Gadot în rolul principal, acțiunea din Wonder Woman 1984 se petrece în anii ’80, când Wonder Woman se pregătește pentru următoarea ei aventură și vrea să-și împlinească un vis, dar înainte trebuie să aibă de-a face cu Max Lord și Cheetah.