Ross Welford, autorul bestsellerului „Călătorie în timp în compania unui hamster”, la București de Ziua Copilului
https://www.ziarulmetropolis.ro/ross-welford-autorul-bestsellerului-calatorie-in-timp-in-compania-unui-hamster-la-bucuresti-de-ziua-copilului/

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezenţa scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediţiei a XIV-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se desfăşoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

Un articol de Petre Ivan|28 mai 2019

Anul acesta, Marea Britanie este invitat de onoare la Bookfest, celebrând diversitatea în literatură prin prezența a 10 scriitori britanici. Dintre aceștia, doar Ross Welford este autor de literatură pentru copii.

În cadrul evenimentului de lansare, alături de autor vor vorbi: Ana Barton (scriitoare) și Cătălin Strat (director editorial Corint Junior). Întâlnirea cu cei mici se va încheia cu o sesiune specială de autografe.

Despre carte:

De ziua sa, când face 12 ani, Albert Einstein Hawking Chaudhury, un puști din Anglia, primește un hamster (numit Alan Shearer, ca marele fotbalist) și o scrisoare lăsată de tatăl său, mort cu patru ani înainte. E trimis să meargă în pivnița fostei lor locuințe și să ia de acolo o mașină a timpului. Al trebuie să călătorească în timp, în 1984, și să manipuleze puțin istoria, astfel încât întâmplările care au dus la moartea tatălui său să nu se mai petreacă. O misiune care se lasă cu un șir de pozne, de aventuri și de răsturnări de situații, pe de o parte, și cu o mulțime de învățăminte despre familie, durere, prietenie și timp, pe de altă parte.

Poți să schimbi trecutul fără ca, astfel, să pierzi ce este foarte important în prezent?

„Amănuntele care amintesc de poveștile clasice despre călătoriile în timp îi vor fascina pe unii cititori; cei care caută și o poveste plină de suspans exact asta vor găsi, și chiar mai mult.” – Kirkus Reviews

Despre autor:

Ross Welford a studiat literatura engleză la Universitatea din Leeds. A fost jurnalist și producător de televiziune. După ce a trecut de 50 de ani, a devenit scriitor, uluind Marea Britanie în 2015 cu romanul său de debut „Călătorie în timp în compania unui hamster”. Potrivit chiar autorului, până în prezent nu sunt indicii să existe alt roman dedicat călătoriilor în timp în care să apară și un rozător de talie mică. Două dintre cărțile sale, „Ce nu trebuie să faci când devii invizibil” (2016) și „Câinele care a salvat lumea” (2019), vor apărea în curând la Corint Junior.

Despre colecția Smart Age:

 Colecția Smart Age este dedicată copiilor de peste 12 ani, care vor înțelege imediat că toate cărțile acestei colecții sunt pentru ei, copiii isteți de la gimnaziu care se pregătesc să citească nu numai lecturi recomandate de părinți și de bunici, ci și să intre în era lecturilor alese de ei înșiși. Cărțile din această colecție au fost alese cu grijă dintre titlurile care au primit prestigioase premii internaționale pentru valoarea lor literară, precum și pentru valoarea lor de instrumente de formare, la copii, a unor atitudini pozitive față de problemele reale din viața cotidiană. Eroii acestor cărți au vârsta cititorilor și sunt, ca și cititorii, inocenți, amuzanți și isteți. Cu siguranță vor atrage toată simpatia copiilor, care se vor regăsi în cel puțin o trăsătură a personajelor: independența, loialitatea față de prieteni, curiozitatea, spiritul de aventură, optimismul și, firește, istețimea.

Despre Grupul Editorial Corint:

Anul acesta, Grupul Editorial Corint sărbătorește 25 de ani. În tot acest timp, am reușit să devenim un reper pe piața de carte românească, oferind publicului numeroase lucrări clasice pe teme de istorie și literatură universală, cele mai pasionante romane, cărți pentru copii și adolescenți, manuale școlare și auxiliare didactice de încredere.

Foto: Ziua Copilului – facebook

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.