Roxana Guttman: „Meseria de actor este ucigătoare“
https://www.ziarulmetropolis.ro/roxana-guttman-meseria-de-actor-este-ucigatoare/

Actriţa Roxana Guttman vorbeşte despre eroii săi personali din teatru, despre secretele pe care le-a aflat despre meseria sa şi despre cele mai noi spectacole ale Teatrului Evreiesc de Stat, în care joacă sau pe care le recomandă.

Un articol de Judy Florescu|5 Iunie 2013

Actriţa Roxana Guttman vorbeşte despre eroii săi personali din teatru, despre secretele pe care le-a aflat despre meseria sa şi despre cele mai noi spectacole ale Teatrului Evreiesc de Stat, în care joacă sau pe care le recomandă.

Judy Florescu: De unde a venit pasiunea pentru teatru?

Roxana Guttman: Nu ştiu! De la sfârşitul clasei a XII-a. Pur şi simplu! Vedeam multe spectacole, cântam în grupul Song, dirijat de Ioan Luchian Mihalea, mă îndrăgostisem şi de un mare actor… Asta am simţit că vreau să fac, asta am făcut!

Vă mai amintiţi cum a fost la Admitere?

Cu emoţii! N-am intrat din prima. Erau patru locuri la fete. Şi comisia formată din uriaşi actori: Olga Tudorache, Dem Rădulescu (care mi-a devenit ulterior profesor), Sanda Manu, Marin Moraru, Amza Pellea. Anii studenţiei la teatru au fost printre cei mai frumoşi ani din viaţa mea, ani la care mă gândesc întotdeauna cu mare drag şi cu nostalgie.

Care e sfatul cel mai important primit de la Dem Rădulescu?

Nu ştiu dacă Bibanul dădea sfaturi! Ele erau conţinute, erau la pachet în lucrul cu domnia sa. Ne-a învăţat de pildă că teatrul e mirare şi câtă dreptate avea! Ne-a învăţat că trebuie să venim la spectacol cu cel puţin o oră înainte de gong şi să lăsăm lumea de afară – afară!

Şi cel mai important cred, ne-a insuflat plăcerea de-a juca şi de a ne juca, de a nu pierde niciodată copilul din noi. A fost un mare pedagog Dem Rădulescu! Nu l-am perceput aşa de la început, dar pe parcursul celor patru ani de studenţie, l-am adorat. Toţi cei care i-au fost studenţi din diverse generaţii ştiu foarte bine despre ce vorbesc.

Îi datorez mult Bibanului, ca şi doamnei Adriana Popovici, care mi-a fost asistentă şi de la care am învăţat cu adevărat teatrul psihologic. Şi lui Gelu Colceag, şi lui Dragoş Galgoţiu şi doamnei Sanda Manu (cu care am lucrat la primul spectacol la televiziunea naţională) şi doamnei Geta Angheluţa şi tuturor profesorilor mei le sunt recunoscătoare.

Am înţeles cu timpul că meseria de actor e un privilegiu. Şi am mai înţeles că pentru meseria asta trebuie ca viaţa să îţi dea nişte lecţii şi tu să le înţelegi: să te doară, să te bucure, să te umilească, să-ţi păstreze forţa şi dorinţa de-a spune nişte lucruri acolo, pe scenă.

Pe undeva, cred că e o meserie ucigătoare şi mai cred că trebuie făcută cu pioşenie şi umilinţă, din nevoie şi nu din fiţă. E cu legi scrise şi nescrise, cu dureri, cu foame, cu sărăcie, fără încrâncenări, fără invidii, e cu suflet de copil, e cu mirare. E o meserie cu divin.

Cum este să lucrezi ca actor în Teatrul Evreiesc de Stat?

Teatrul Evreiesc e o şcoală de teatru, mai bine zis de arte – teatru, dans, muzică, pantomimă, păpuşi etc. E de muncit! E de creat! S-au făcut mari spectacole aici cu mari actori şi mari regizori.

Pariez pe recenta premieră a Teatrului Evreiesc, „Yentl“, în regia unui foarte talentat regizor, aflat la debut, Erwin Simsensohn, ca pe un eveniment teatral, cu actori din tânăra generaţie extrem de talentaţi (Alexandra Fasolă, Raluca Aprodu, Conrad Mericoffer), cu aproape toată trupa TES în mare formă, şi cu un producător al spectacolului, şi în acelaşi timp manager şi director al TES – Maia Morgenstern – pe măsură.

Cu toată dragostea, vă invit să vedeţi un spectacol eveniment, prin acurateţe, sensibilitate, tradiţie.

Cred că venirea Maiei Morgenstern ca directoare a TES e de bun augur. Devotamentul ei faţă de acest teatru, puterea uriaşă de muncă, generozitatea şi înţelepciunea cu care conduce de aproape un an Teatrul Evreiesc, îşi pun amprenta şi asupra producţiilor teatrului şi asupra trupei. E de bine! De foarte bine!

Refuzaţi roluri?

Da, refuz! Refuz acolo unde cred că nu există între mine şi regizor niciun fel de compatibilitate. Pe nici un plan! Evit în felul ăsta un divorţ iminent pe parcursul lucrului. Roluri în sine, adică personaje, nu refuz niciodată. Orice rol, mare sau mic, e o provocare! N-am spus şi nu voi spune niciodată „nu pot!“.

Care este poziţia dumneavoastră faţă de regizor?

De colaborare! În nici un caz de supunere oarbă! Suntem amândoi doi creatori, drept urmare, creăm împreună. Pentru mine asta e esenţial. Actorul nu-i un executant şi nici un prestator de servicii artistice. Actorul e un creator! Fără orice şi oricine poate exista teatrul, dar fără actori, cu siguranţă, nu! Cred că spectacolul trebuie să fie o coproducţie a celor care îl realizează. Dirijorul are marele privilegiu de a se juca şi de-a ţine sufletele actorilor în palmă.

Accept faptul că nu sunt o actriţă comodă. Uneori sunt poate chiar dificilă. Asta sunt!

Roxana Guttman,
actriţă 

Aţi jucat în spaţii neconvenţionale?

Mi-a plăcut şi îmi place să joc în spaţii neconvenţionale, să fac spectacole experiment, aşa cum am încercat la „Telefonul“. Eu îmi asum ideea de a spune ceva fără să mă folosesc de nimic, atunci văd dacă mesajul meu trece dincolo. Orice idee nouă de a face teatru e mai mult decât binevenită. Simt nevoia la un moment dat să spun şi lucrurile altfel.

În artă nu poţi să spui „aşa nu“ decât când e o chestie absolut scabroasă, gratuită, inutilă, exhibiţionistă… poate atunci, da… Eu am făcut spectacolul „Telefonul“ pentru că aveam şi am în continuare o idee fixă că trebuie să spun mesajul acesta prin spectacolul acesta. Faptul că actorii vor să facă şi să se exprime în fel şi chip în locuri diverse, în teatre, în subsoluri, în demisoluri, e un lucru extraordinar.

Aveţi o amintire specială dintr-un spectacol independent?

Acum câţiva ani am făcut un spectacol la Green Hours, „Cadoul Special“ se numea, dura 20 de minute, era despre Holocaust. Îţi dai seama ce risc? Am avut într-o seară o surpriză, pe care n-am s-o uit şi am s-o povestesc toată viaţa mea: la finalul unei reprezentaţii, unii cu cercei în nas au venit plângând la noi; eu am crezut că nu văd bine. Ne-am atins scopul. A fost absolut senzaţional.

Pe urmă a mai fost spectacolul cu Andrei Gheorghe, după singura piesă a lui Nicolae Cajal, „Alogic 14“, tot la Green jucat şi la festivaluri. A fost o experienţă uluitoare. Era un spectacol bazat pe improvizaţie multă, eu ador improvizaţia. Teatrul trebuie să fie viu. Vorbesc din punct de vedere al textului. Sigur că nu poţi să improvizezi la Shakespeare.

Apropierea din spaţiile independente dintre actori şi public te face să te dezinhibi. E o experienţă grea, dar o dată căpătată, e mirific.

Roxana Guttman

Când şi unde se mai joacă spectacolul dumneavoastră „Telefonul“?

În festivaluri şi în deplasări! Sigur, am să anunţ următoarele spectacole şi pe site, la care vă aştept cu drag, la fel ca şi la toate spectacolele Teatrului Evreiesc.

Sunteţi un om îndrăgostit de animale, dar şi cu un regim de viaţă sănătos . De unde a pornit această pasiune pentru animale?

Nu-i o pasiune, ci o dragoste! O dragoste care mă doare tare, pentru că nu pot să le ajut atât cât aş vrea şi mi-aş dori. De unde? Dinlăuntru meu. E o dragoste pe care le-o port de când mă ştiu.

Ce părere aveţi de faptul că fiica dumneavoastră, Naomi, e vegetariană?

Şi eu sunt vegetariană! Am început în acelaşi timp, cam acum şase ani. Ea a dat tonul, şi bineînţeles că eu am urmat-o. Şi-i sunt recunoscătoare pentru asta!

Nu e nici un pericol pentru sănătate?

Noi ne simţim bine aşa! Cred că e o mare eliberare şi o purificare. Şi apoi cum să mânânc, ceea ce iubesc atât de mult, animalele?

Foto: arhiva personală Roxana Guttman

12
/11
/18

INTERVIU Violonist și violist, Max Baillie este unul dintre cei mai versatili muzicieni din Marea Britanie, fiind cunoscut pentru calitățile sale de interpret de muzică clasică, dar și pentru cele de compozitor, sau pentru colaborările sale în proiecte dance sau electronice. În aceste zile, concertează în România, în cadrul Festivalului SoNoRo.

04
/11
/18

Istoria pălăriilor Dădârlat începe la 1896, la Săliștea Sibiului. De atunci și până azi, pălăriile create de familia Dădârlat au traversat mai bine de un secol, reinventându-se de fiecare dată pentru a ține pasul cu timpul. Le-am regăsit, în aceste zile, în expoziția „100 de obiecte de design românesc”, găzduită de MATER.

26
/10
/18

… Dai la Teatru, spune Ioana Păun. Cum trebuie să fie teatrul? „Incisiv, relevant.” (Pentru relaxare există yoga și o zi la spa.) Ce să nu accepți? (Să ți se zică „Asta nu se poate, că deranjăm...”.) Cine să te placă? („Nu toată lumea, că doar nu te-ai făcut fotomodel!”).

11
/10
/18

Festivalul Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, are în program 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Vă prezentăm un interviu cu Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

27
/09
/18

Dacă până acum unele vise nu ți s-au îndeplinit, înseamnă că nu le-ai transformat în obiective, ar spune Andrei Roșu. Și dacă ai crezut că un om care aleargă maratoane (la Polul Nord) și înoată Canalul Mânecii e făcut din altă carne și alte oase... înseamnă că încă nu l-ai întâlnit pe Andrei Roșu.

Page 1 of 3112345...102030...Last »