Royal Concertgebouw a încheiat Festivalul Enescu 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/royal-concertgebouw-a-incheiat-festivalul-enescu-2015/

Festivalul Enescu s-a încheiat, duminică, la Sala Palatului din Bucureşti, prin reprezentaţia uneia dintre orchestrele aflate în top 3 mondial, Royal Concertgebouw, care, sub bagheta dirijorului Andris Nelsons, a interpretat „Simfonia nr. 2 în Re Major, op. 73”, de Johannes Brahms, „Rapsodia nr. 2 în Re Major op. 11 nr. 2”, de George Enescu, şi „Daphnis şi Chloé” Suita nr. 2, de Maurice Ravel.

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2015

Ionuţ Vulpescu, Ministrul Culturii, i-a mulţumit preşedintelui şi directorului artistic – pentru ultima dată la ediţia de anul acesta – al Festivalului „George Enescu”, Ioan Holender, cel care a alcătuit programul artistic al festivalului timp de şapte ediţii.

De asemenea, Vulpescu i-a mulţumit directorului Artexim – organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu” -, Mihai Constantinescu, care, de aproape două decenii, este la cârma acestui eveniment.

Aş fi fericit să ştiu că ne-am făcut cu toţii datoria: faţă de memoria lui George Enescu, faţă de admiratorii lui, faţă de iubitorii lui, faţă de conştiinţa noastră. Trăim într-o lume tot mai complicată, mai frământată de conflicte. Multe ne pot despărţi şi ne despart: politica, interesele economice, ideologiile, vanităţile noastre. Muzica şi cultura, însă, au menirea să ne unească, pentru că ne întorc la esenţa umanităţii, ne fac pe toţi egali în faţa frumosului, fără să ne uniformizeze. Ele ne reamintesc că avem valori comune şi că numai aceste valori ne pot ajuta să trecem de la o lume a confruntărilor şi intereselor la una a armoniei şi solidarităţii. – Ionuţ Vulpescu, Ministrul Culturii.

Ionuţ Vulpescu, Ministrul Culturii

Ionuţ Vulpescu, Ministrul Culturii

Discursul său s-a terminat într-o notă optimistă: „Sunt convins că, aşa cum putem organiza un eveniment de asemenea anvergură, putem să-i oferim şi condiţii de desfăşurare demne de renumele său, inclusiv o sală de concerte în acord cu exigenţele acestui început de secol”. Însă, până la construirea unei săli demne de renumele Festivalului „George Enescu – promisă de oficialităţi de mulţi ani -, spectatorii nu se pot bucura pe deplin de muzică, din cauza problemelor tehnice care apar.

Duminică seară, la bisul pe care Royal Concertgebouw Orchestra l-a susţinut – „Clair de Lune”, de Claude Debussy -, din cauza unor probleme la sistemul de sonorizare, s-a auzit în sală un zgomot puternic şi deranjant, atât pentru membrii orchestrei, cât şi pentru spectatori.

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” a avut loc între 30 august şi 20 septembrie, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, la 134 de ani de la naşterea marelui compozitor român şi 60 de ani de la moartea sa. Festivalul a adus publicului 22 de lucrări de George Enescu în interpretarea unora dintre cele mai valoroase orchestre ale lumii.

Festivalul „George Enescu” 2017

Programul ediţiei din 2017 a Festivalului „George Enescu”, avându-l ca preşedinte onorific pe legendarul Zubin Mehta, este definitivat în proporţie de 80% şi include prezenţe celebre precum orchestra Scala din Milano, care va interpreta o lucrare de George Enescu, pianistul Lang Lang, dirijorii Valery Gergiev şi Antonio Pappano – care va dirija „Simfonia a III-a”, de George Enescu.

Urmărind promovarea muzicii marelui compozitor român George Enescu şi aducerea operei sale în prim-plan naţional şi internaţional, Festivalul „George Enescu” 2017 se va deschide cu „Oedipe”, în viziunea dirijorului Vladimir Jurowski, în prezent dirijor principal al London Philharmonic Orchestra, de curând ales dirijor principal şi al Berlin Radio Symphony Orchestra/Rundfunk Sinfonie-orchester Berlin şi posibil director artistic al Festivalului Enescu – aşa cum s-a vehiculat în ultima perioadă.

Foto: Festivalul Enescu – festivalenescu.ro/en/

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.