Royal Fantasies – Consort Music For Three Viols
https://www.ziarulmetropolis.ro/royal-fantasies-consort-music-for-three-viols/

Joi, 19 noiembrie, ora 19.00, la Marele Salon de Recepţie al Muzeului Naţional Cotroceni va avea loc concertul „Royal Fantasies” susţinut de ansamblul elveţian „The Little Light Consort”. Concertul este programat în cadrul Festivalului de Muzică Veche Bucureşti 2015 (ed. a X-a).

Un articol de Liliana Matei|17 noiembrie 2015

Soma Salat-Zakariás (viola da gamba sopran), Mathilde Gomas (viola da gamba tenor) și Leonardo Bortolotto (viola da gamba bas) ne propun, la Cotroceni, ”Fanteziile regale”.

Ansamblul The Little Light Consort a fost înființat în anul 2011 de Soma Salat-Zakariás. Țelul său de a studia și interpreta diversele repertorii dedicate consortului de viola da gamba i-a adus alături de el pe gambiștii Leonardo Bortolotto, Mathilde Gomas, Christoph Prendl și Ryosuke Sakamoto. Întâlnirea lor s-a petrecut pe parcursul studiilor în cadrul „Schola Cantorum Basiliensis” (Basel).

Toți membrii ansamblului au absolvit cursurile de viola da gamba la clasa profesorului Paolo Pandolfo, având astfel o linie comună de înțelegere și interpretare muzicală. Ryosuke Sakamoto îndeplinește în cadrul ansamblului atât rolul de lăutist cât și rolul de gambist. Astfel, ansamblul are la dispoziție interpreți cu un excelent potențial și baze solide teoretice și practice. Toți membrii ansamblului sunt specializați în interpretarea pe toate instrumentele din familia violei da gamba (consortul de viole da gamba).
Membrii ansamblului The Little Light Consort lucrează împreună încă din anul 2008, căutând o formă comună de expresie și dezvoltând înțelegerea caracteristicilor interpretative specifice repertoriului dedicat consortului de viole da gamba.

Perfecționarea calităților lor interpretative s-a realizat în timp, în special pe parcursul studiilor din Basel dar și pe parcursul unor prestigioase masterclass-uri desfășurate sub îndrumarea profesorilor Anthony Rooley, Dominique Vellard, Evelyn Tubb, Paolo Pandolfo, Randall Cook sau Rebeka Rusò.

De la înființarea sa și până în prezent, ansamblul a susținut concerte în cadrul diverselor manifestări de profil din Elveția, Germania, Franța, Ungaria.

Consortul de viole ocupă un loc important în interpretarea instrumentală. Acestei formaţii i s-au dedicat numeroase pagini de literatură muzicală de către compozitorii englezi, în mod special. Consortul de viole era o formaţie foarte la modă în cadrul curţilor regale europene şi în elevatele cercuri intelectuale ale vremii.

A interpreta muzică în cadrul unui consort de viola da gamba constituia un semn de distincţie iar cei care aveau un consort de viola da gamba erau consideraţi persoane cu influenţă.

„Consortul de viole” este originar din Anglia şi este reprezentativ pentru cultura muzicală a acestei ţări fiind una dintre formaţiile muzicale cel mai frecvent utilizate. Consortul de viole a fost totuşi foarte răspândit şi în alte regiuni ale continentului european, bucurându-se de aprecierea a foarte muţi dintre „admiratorii” instrumentului în sine sau angrenat în acest tip de formulă. A cânta într-un „consort de viole” însemna pe lângă o mare plăcere şi o modalitate extrem de agreabilă de a-şi petrece timpul împreună şi socializa. Având în vedere faptul că termenul „consort” înseamnă „a acompania” în limba engleză, consortul de viole se poate asocia cu acompanierea unor linii vocale solistice. Aceasta era într-adevăr o practică frecvent utilizată în practica muzicală a acelei perioade.

Festivalul de Muzica Veche Bucureşti are loc în perioada 20 octombrie – 28 noiembrie 2015 şi cuprinde un număr de 14 evenimente. Acestea se desfăşoară la Sala Radio, Palatul Bragadiru, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Ţăranului Român, Biserica Anglicană, Muzeul „Curtea Veche” și Muzeul Național al Pompierilor (Foişorul de Foc), cu participarea artiştilor şi formaţiilor din peste zece ţări.

Ajuns la cea de-a zecea ediţie, Festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România și este cotat pe locul patru între „cele mai frecventate festivaluri din București” (conform Barometrului de consum cultural pe anul 2014 realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală). De asemenea, Festivalul este considerat cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul Europei iar anul acesta devenit membru (singurul din Europa de Est) al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA).

Această ediție jubiliară a Festivalului de Muzică Veche București se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

În program:

– Orlando Gibbons (1583-1625) – Fantasia III
– Thomas Lupo (1605-1669) – Pavan
– John Jenkins (1592-1678) – Ayre – Courante – Saraband
– John Coprario (ca.1570-1626) – Fantasia X
– Vincenzo Ruffo (ca.1508-1587) – El Perfidioso – La Gamba
– Orlando Gibbons (1583-1625) – Fantasia II
– Thomas Tomkins (1527-1656) – In Nomine
– Eustache Du Caurroy (1549-1609) – Quatriesme Fantasie sur Conditor Alme Syderum
– Alexander Agricola (ca.1445–1506) – Tandernaken
– Thomas Lupo (1605-1669) – Fantasia I
– Henry Purcell (1659-1695) – Fantasia II
– John Baldwin (ca.1560-1615) – A Browning

Interpretează:
The Little Light Consort (Elveția):
Soma Salat-Zakariás – viola da gamba sopran
Mathilde Gomas – viola da gamba tenor
Leonardo Bortolotto – viola da gamba bas

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi benzinăriile OMV.

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

25
/04
/19

Tinerii muzicieni selectați în programul SoNoRo Interferențe 2019 încheie săptămâna de studiu si mentorat cu un concert la Portul Cultural Cetate, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00. Bursierii vor interpreta alături de profesorii lor capodopere de Sergei Rachmaninov, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Antonin Dvorak, Dmitri Șostakovici, Max Bruch, Gabriel Fauré si Felix Mendelssohn-Bartholdy.

22
/04
/19

Opera Națională București prezintă joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo.  Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

20
/04
/19

Cea de-a VII-a ediție a SoNoRo Conac se lansează în cadrul Sezonului România-Franța și anunță un program „À la française”!

19
/04
/19

În Joia Mare (25 aprilie – 19.00), în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri  - dintre cele peste 2000 compuse vreodată! - Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

18
/04
/19

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.