Ruleta rusească: „te dezlănţuie, tu, nebunie, nimic rău nu va fi!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ruleta-ruseasca-te-dezlantuie-tu-nebunie-nimic-rau-nu-va-fi/

E probabil să îl ştiţi pe Ovidiu Niculescu din filmele de cinema. El este chelnerul din „Filantropica”, este „Leon” din „Restul e tăcere”. Îi place lui Nae Caranfil să-l bage în filme, şi dacă nici Nae nu ştie actorii, nimeni nu-i mai ştie. E bun Ovidiu Niculescu. Dacă acceptaţi paradoxul, este poate prea bun. O să explic.

Un articol de Andrei Crăciun|3 martie 2014

E probabil să îl știți pe Ovidiu Niculescu din filmele de cinema. El este chelnerul din „Filantropica”, „nu-mi spuneți asta, vă rog eu frumos, nu-mi spuneți asta (…), de ce vrei, domnule, dumneata să mă superi pe mine?”), el este „Leon” din „Restul e tăcere”, da, el e Le-on! Îi place lui Nae Caranfil să-l bage în filme, și dacă nici Nae nu știe actorii, nimeni nu-i mai știe. E bun Ovidiu Niculescu. Dacă acceptați paradoxul, este poate prea bun. O să explic.

L-am văzut, într-o duminică, seară, la Teatrul de Artă din București. Știți ce sentimente mă leagă de acest loc. Nu insist. Juca în „Ruleta rusească”, o adaptare fabuloasă după „Norul cu pantaloni” de Vladimir Maiakovski. Nu e chiar un spectacol de teatru. E, mai mult, un performance cu muzică live (excelenți în rolurile lor, deloc oarecare, băieții de la Trupa Veche – fosta Vama Veche, cea fără de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi), performance care devine, când și când, un stand-up comedy la care oameni din sală sunt invitați să participe (din fericire, chiar un copil a fost ales, spontan, într-un rol secundar – în rolul lui Dumnezeu).

Ovidiu Niculescu este un actor uriaș, care nu cunoaște limite. Chiar nu le cunoaște. Are o voce cum n-ați fi bănuit-o, e profesionist la chitară, cântă versuri antologice, duce, așadar, fără probleme un show ca „Ruleta rusească”. La urmă, a retezat aplauzele justificând, foarte omenește, că îi e foame. Cam așa stă treaba cu Ovidiu Niculescu.

Personajul, poetul, nebunul

Nu e o meserie. E o pasiune. Văd, îndeobște, patru-cinci piese de teatru pe săptămână. Cam știu actorii din orașul acesta. Îi studiez curios, cu invidie, firește. Sunt mulți actori buni în orașul acesta. Puțini însă sunt capabili să țină așa o sală în mână. De obicei intră în transă, privirea li se pierde, își joacă rolurile fără greșeli, dar redevin ei abia la sfârșit, la aplauze. Ovidiu Niculescu nu e așa. Am stat în primul rând, chiar în fața sa. Nu i-am văzut niciodată ochii aceia care anunță intrarea într-o altă dimensiune. Ovidiu Niculescu rămâne, în corpul spectacolului, el însuși.

Nu devine, decât foarte rar, ba chiar foarte greu, Maiakovski, personajul, poetul, nebunul, iar asta este – ar scrie specialiștii – rău. Nu le dau dreptate specialiștilor. Desigur, mi-ar fi plăcut și mie să văd o piesă de teatru cu un Maiakovski mai autentic, așa cum a fost – de un incurabil tragism (în context, glumele personale, chiar și foarte bune, Maia Morgenstern, păzea, s-a născut o nouă stea!, par excesive).

Întâmplarea face ca tocmai Maiakovski să fie și unul dintre poeții mei preferați din secolul de curând încheiat. Mă copleșește legătura sa cu suferința, mă tulbură accesul direct la inima lucrurilor, cum nu le e dat decât câtorva aleși într-un mileniu.

Nu mă deranjează credința sa în comunismul timpuriu. Dimpotrivă. Un om cu inima lui Maiakovski nu putea fi decât un naiv, un idealist, un comunist, un convins, așa cum un om cu inima lui nu se putea decât sinucide, fiindcă n-a inventat, nici el, trandafirul.

Desigur, e posibil ca el să fi fost ucis, aici istoricii, și nu doar cei ai literaturii, încă dezbat, dar risipirea sa în așa versuri tot poezie adevărată, deci sinucidere, e.

Ce este sufletul rusesc

Îi găsesc spectacolului acesta o calitate pentru care, câte sunt, toate neajunsurile sale pot fi ignorate. Vorbește despre poezie, despre poezia lui Maikovski!, într-un oraș murdar ca acesta, într-un timp atât de greșit ca acesta. Ovidiu Niculescu își pune jocul, își pune muzica în slujba acestei idei, iar asta, mie, mi se pare minunat. Desigur, cei limitați nu vor înțelege frumusețea acestui mare personaj, acestui poet, acestui nebun, acestui rus care se îmbăta în fiecare seară și o lua razna. Îi privește.

La Ovidiu Niculescu, apreciez, mai ales, aplecarea spre nebunie, el nu joacă liniștit, prudent, burghez, nu, el își trăiește arta, ca să folosesc o comparație dintr-o piesă pe care o cântă sălbatic, deci sincer, ca soldatul scăpat din război.

Ca să promoveze acest spectacol, în prezentarea disponibilă spectatorilor se face referire la un citat din Ivan Alekseivici Bunin, primul scriitor rus laureat al Nobelului pentru literatură, în 1933: „Sufletul rusesc este ca lemnul din care se fac și bâte și icoane”. Totodată, Ovidiu Niculescu poate să spună aceste cuvinte decisive: „Ruleta Rusească şi Teatrul de Artă Bucureşti m-au făcut să mă regăsesc şi să-mi asum, în sfârşit, un drum pe care l-am simţit mereu şi care m-a aşteptat destul”.

Am păstrat pentru sfârșit o observație. Se remarcă, iată, în „Ruleta rusească” o evidență: de fiecare dată, de mii de ani, Barabas este cel preferat de mulțime. De aceea, la fel ca Sebastian, fratele meu, n-am încredere decât în alegerile omului singur, dar în ele am foarte multă încredere.

Vor trece anii și, abia la final, desigur, atunci!, lui Maiakovski i se va face dreptate.

Foto cu Ovidiu Niculescu: Facebook Teatrul de Arta

21
/12
/14

Plicul, Caramitru-Mălăele, câte'n lună şi în stele, Fata din curcubeu, Cei trei purceluşi, Scrisori către Rita, Dragostea durează trei ani, Ştii ce am făcut în America şi alte spectacole în săptămâna 22 - 28 decembrie, pe scenele teatrelor bucureştene

21
/12
/14

TVR 2 difuzează astăzi, 22 decembrie, de la ora 20.10, „Spitalul special”, o montare pentru televiziune după un scenariu semnat Iosif Naghiu și Silviu Jicman (premiera tv: 1996). Producția este realizată după piesa omonimă a lui Iosif Naghiu, distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 1993.

21
/12
/14

„Nu-i stă nimeni alături ca talent, ca frumuseţe, ca forţă de muncă”, spunea Carmen Stănescu despre Adela Mărculescu - actrița născută pe 21 decembrie. E una dintre „celebrele spunătoare de versuri ale teatrului românesc”, adăuga Radu Beligan.

21
/12
/14

Spectacolul "Declick", cu Sabina Brânduşe şi Rareş Lucaci în distribuţie, ce spune povestea a doi tineri care în urma unei aventuri de o noapte ajung să formeze un cuplu, va avea premiera duminică, de la ora 20.00, la Teatru Roşu din Bucureşti.

20
/12
/14

Teatrul Metropolis a aniversat aseară șapte ani de la înființare, printr-o gală la care au participat nume importante ale scenei românești. Șapte tineri actori au primit ștafeta la de foști profesori și colegi de breaslă. În fruntea plutonului - Marius Manole.

20
/12
/14

În cadrul programului De Sărbători, la Nottara, Teatrul de pe Bulevardul Magheru întâmpină venirea iernii cu trei evenimente speciale: concertul Crăciunul altfel (regia: Alin Horia Mânzat), aniversarea celei de a 110-a reprezentaţii a spectacolului Scandal la Operă! de Ken Ludwig (regia: Petre Bokor), cu Mircea Diaconu în rolul principal, şi un moment festiv dedicat partenerilor, celor mai apropiaţi colaboratori şi angajaţilor teatrului.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

Actorul Johnny Depp a invitat mulţi dintre prietenii lui apropiaţi pe insula sa privată din Bahamas în seara de Revelion, alimentând astfel din nou speculaţiile potrivit cărora starul american ar intenţiona să se căsătorească în cadrul unei ceremonii-surpriză.

19
/12
/14

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.

19
/12
/14

Spectacolele de teatru au împins convențiile tradiționale spre o nouă dimensiune. Textul este un pretext, iar tehnologia este folosită în fel și chip de către regizor în beneficiul actorului; și poate chiar spre deliciul spectatorului, care rareori observă aceste elemente, deși le simte.

19
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Nimic nu părea să anunțe schimbarea de direcție. După ce a regizat două parodii reușite la filmele cu spioni și, în special, la seria cu James Bond și, ulterior, filmul de mega-succes „The Artist”, francezul Michel Hazanavicius se lansează în drama de război.