NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Despre libertăţile în interpretarea unui rol masculin, despre învăţăturile profesoarei sale din facultate, Rodica Mandache, şi despre cât de constructivă este competiţia în teatru aflăm de la actriţa Ruxandra Maniu.
Un articol de Judy Florescu|30 iulie 2014
Laureată a Galei Tânărului Actor Hop în 2013, Ruxandra Maniu este cea mai tânără actriță care joacă la Teatrul Odeon, în spectacolele „Un tramvai numit dorință” în regia lui Dinu Cernescu și în „Titanic Vals” (regia – Alexandru Dabija). Face parte și din distribuția spectacolul „Hai Iu Iu, Nu Hey You You” în regia lui Radu Afrim, care s-a bucurat de un succes național.
Când ai început să colaborezi cu teatrele de stat?
Din anul III de facultate am început să colaborez cu Teatrul Metropolis la spectacolul Lautrec la bordel în regia lui Horațiu Mălăele. Apoi a urmat Un tramvai numit dorință la Teatrul Odeon în regia lui Dinu Cernescu, apoi Titanic vals în regia lui Alexandru Dabija. Abia aștept următoarele proiecte.
Ai studiat actoria cu Rodica Mandache, cu care lucrezi la cele două spectacole de la Odeon. Ce influență a avut asupra ta, ca mentor și ca partener de scenă?
Este un mare noroc să te întâlnești pe scenă cu cel care ți-a fost profesor. Am avut și am în continuare foarte multe lucruri de învățat de la dumneaei, avem o legatură specială, suntem foarte apropiate.
Ce ai învățat de la dumneai?
Cel mai important lucru pe care l-am învățat este bucuria, bucuria de a fi pe scenă, bucuria repetiției , bucuria găsirii unui nou sens al unei replici, bucuria întâlnirii. Apoi am învățat să am o disciplină în muncă și să iubesc această meserie. Este un om foarte dedicat. Și am mai învățat că nu trebuie nici o clipa să minți, în absolut orice moment este vorba despre adevăr. De la dumneai am mai învățat că indiferent dacă iese sau nu un spectacol, important este să muncești și să nu stai, pentru că, dacă stai, există riscul de a rămâne pe loc. Am mai învățat sinceritatea pe care trebuie s-o ai în meseria asta.
Ce altceva în afară de sinceritate îți trebuie pentru a-ți face meseria?
Să știi să te joci, să vrei să câștigi dar să nu îți faci un scop din asta, să ai credință, mare răbdare, o și mai mare dorință și dragoste.
Cum este să interpretezi un băiat în Titanic Vals? Ai primit rolul sau ai dat probă?
Am dat proba pentru Decebal și pentru Miza. Eu pe Decebal mi-l doream, îl simțeam mai aproape. Am considerat că putem face o echipă foarte bună și că este un partener excelent de joacă și așa a și fost, îmi place extraordinar să ne jucăm. Dacă ar fi după mine, numai baieței aș juca, și dacă s-ar putea cât mai mici. (râde)
Care sunt diferențele în pregătirea unui rol de băiat față de un rol de fată?
Nu sunt așa mari diferențe; jucând travestită, automat libertățile sunt mai mari. M-am jucat foarte mult , de la gesturi până la tipul de mers și de alerga … Poți să te duci absolut unde vrei tu. Îți maginezi ce vrei tu și iese băiețelul.
La ce ai apelat din tine pentru a construi personajul băiețelului?
Eu sunt un pic baiețoasă din fire. Am apelat la copilul din mine. La imaginație.
Dacă ar fi fost să alegi la naștere, ce ai fi vrut să fii?
Nu merg chiar așa departe. Fată!
Numărul actrițelor este mai mare ca numărul actorilor. Cum este să fii în permanentă competiție cu breasla ta?
Eu sunt atât de fericită de tot ce mi se întâmplă și încerc tot mai mult să mă bucur de oamenii minunați pe care îi întâlnesc, să îi ascult și să învăț. Sunt un om împăcat și destul de liniștit. Este bună și competiția, te face cumva să îți dorești mai mult, și mai mult de la tine, cu asta sunt de acord. Nu sunt însă de acord cu acel tip de „competiție” care de fapt nu este decât o risipă de energie și de timp. Eu n-am simțit această competiție pentru că eu sunt și un gen anume și nu am avut ocazia să simt foarte aproape această competiție. Mie nu mi se potrivește orice tip de rol, iar când lucrez încerc să apropii un rol de mine, de fizionomia mea.
Crezi că e cel mai important în meseria de actor să-ți apropii roluri care te definesc?
Da, să le apropii de tine, să exiști și tu acolo. Altfel am fi toți la fel și toți ar face același lucru. Balanța trebuie să fie balanță … jumătate autorul, jumătate tu… să fie o colaborare perfectă. Cred că fiecare actor trebuie să aducă unui rol aportul lui.
Cum este să lucrezi la Teatrul Odeon? Probabil ești cea mai tânără din acel teatru.
Este minunat. Da, așa este, sunt cea mai mică din Teatrul Odeon, mă bucur de tot sprijinul și de o echipă extraordinară. La Teatrul Odeon mă simt ca acasă. Îmi place foarte tare. Din timpul facultății repetam aici cu doamna Rodica Mandache. Am avut chiar un spectacol care a fost preluat de teatru și s-a jucat în cadrul programului de vară „București. Cartier de vară”. Echipa este supertare aici. Atât la „Titanic vals”, cât și la „Un tramvai numit dorință”, am avut parte de colegi excepționali.
Cât au durat repetițiile și care dintre ele au fost mai solicitante?
La „Un tramvai numit dorință” au durat cam trei luni, iar la „Titanic Vals” au durat două luni și ceva. Cea mai solicitantă pregătire a fost la „Titanic” pentru că e și rolul puțin mai mare față de cel din „Tramvai”, dar nu pot să zic că a fost foarte solicitant; a fost mai degrabă o mare bucurie.
Cum s-a creat spectacolul ,,Hai Iu Iu, Nu Hey you you” în regia lui Radu Afrim?
A luat ființă la Costinești la Gala Hop, am avut trei zile de workshop cu Vlaicu Golcea și Radu Afrim și așa a ieșit spectacolul. Între timp, a mai avut parte de anumite modificări: s-au mai adăugat coregrafii, au venit alături de noi Andrea Gavriliu și Ioana Marchidan, s-au mai adaugat și piese noi, video-uri, etc.
În acest spectacol ai și o parte de interpretare muzicală. Cum este această postură pentru tine?
E foarte ciudată, pentru că eu până la Hai Iu Iu nu am cântat niciodată. Eu nici nu mă așteptam să fac parte din acest spectacol. Înainte de a începe proiectul, Radu Afrim și Vlaicu Golcea au făcut un casting, pe care l-am luat; de atunci a început greul, dar și frumosul.
Unde ați fost cu acest spectacol?
Am fost în primăvara și în vara asta în Sibiu la FITS, la Timișoara, la Arad, la Cluj la TIFF, la Iași, la București. Pe 12 octombrie îl jucăm iar la București. Suntem o echipă foarte tare ținem mult la el , suntem de prin toate colțurile țării adunați în acest spectacol și e o mare bucurie de fiecare dată când ne întâlnim să-l jucăm.
Ce faci în ziua în care știi că ai spectacol?
În primul rând vin la teatru cu aproape trei ore înainte de spectacol. Iau un magneziu înainte. Și mă pregătesc. Vorbesc foarte mult înainte de spectacol în cabină și uneori pe hol pentru a nu-i deranja pe colegii mei. Apoi înainte cu jumătate de oră de la începerea spectacolului mă duc pe scenă și îmi adun gândurile. Stau cu Decebal sau cu Eunice, în funcție de spectacol.
Stai de vorbă cu personajele pe care le interpretezi?
Da vorbim puțin, ne consultăm să vedem cum ne simțim și apoi pornim la drum, că în timpul spectacolului nu putem să vorbim.
Ce i-ar reproșa personajele Ruxandrei Maniu?
Aici trebuie să am o altă discuție cu ele. (râde) Cred că i-ar reproșa faptul că tocmai în acea jumătate de oră Ruxandra Maniu are 10 minute în care nu se poate concentra. Am zece minute în care nu pot să funcționez de nici un fel. Și cred că i-ar mai reproșa dorința asta a ei de perfecțiune. Eu am o dorință de perfecțiune, dar din cauză că sunt prea leneșă, ea nu este dusă până la capăt.
Cum ești după spectacol?
Nu pot să mă deconectez imediat. După spectacol rămân conectată cel puțin trei ore. Am o energie fantastică. Rămâne ceva din personaj în mine și în viața reală, care mă determină să fac multe lucruri.
foto credit: Iustin Surpanelu, Cîmpean Andrei, Crista Bîlciu
